O noapte la morminte
Mergeam pe cai salbatice
catam adapostire;
Iar fantasme lunatice
Radeau pe-o manastire.
Latra departe cainele
La duhuri neguroase.Scoteau din groapa mainile
Scoteau din groapa mainile
Scheletele hidoase.
Pe muntzi,regina noptzilor
Paruse galbenita,
Asha cum fruntea mortzilor
Se vede suferinda.
Atunci trecura ielele
De maini in hora prinse;
S-un abur toate stelele
Indata le cuprinse.
Tipa in sinul mortzilor
Vulturi cu grele pene.
Shi vuietul prigorilor
Se auzea alene.
Un fulger!...norul fumege;
Iar sunetul raspunde
Shi ploaia cade,spumege
In tulburoasele unde.
Apoi s-aud rasunete
De vaiete.suspine;
Inspaimintat de tunete.
Un mort veni spre mine.
In prejmul monastirelor,
Umblind,ma rataciseam;
L locul cimitirelor
Vazui ca ma oprisem.
Dimitrie Bolintineanu
Sunt român
de Bogdan Petriceicu Haşdeu
Eu din români îmi trag sorgintea.
C-o sfântă dragoste-i iubesc
şi pentru tot ce-i românesc,
oricând, şi braţele şi mintea
şi sufletul mi le jertfesc.
-------------------------------------------------------
Adio la târgovişte
de Grigore Alexandrescu
Culcat pe-aste ruine, sub care adâncită
E gloria străbună şi umbra de eroi,
În linişte, tăcere, văd lumea adormită
Ce uită-n timpul nopţii necazuri şi nevoi.
Dar cine se aude şi ce este ăst sunet?
Ce oameni sau ce armii şi ce repede pas?
Pământul îl clăteşte războinicescul tunet,
Zgomot de taberi, şoapte, trece, vâjâie-un glas...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Dar unde sunt acestea? S-au dus! Au fost părere.
Căci armele, vitejii şi toate au tăcut.
Aşa orice mărire nemicnicită piere!
A noastră, a Palmirei 1 şi-a Romei a trecut.
ªi pe ţărâna-aceea, de care-odinioară
Se spăimântau tiranii, de frică tremurând,
Al nopţii tâlhar vine şi păsări cobe zboară,
Pe monumente trece păstorul şuierând.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Mă scol, mă mut de-aicea; duc pasurile mele,
Ce pipăiesc cărarea, în fundul unui crâng.
ªi las aste morminte cu suvenire grele,
Pe care nu am lacrimi destule ca să plâng.
Aicea am speranţă să aflu mulţumire;
Eu voi să aud unda şi cerul să-l privesc,
Să văd a aurorii mult veselă zâmbire,
Razele dimineţii ce norii auresc;
Aci stejari cu fală se-nalţ, se îndreptează,
Urcând ale lor ramuri spre-azurele câmpii;
Aci plopii cu frunza o vale-ncoronează;
Acolo se văd dealuri, ş-aici sălbatici vii.
Din coasta-acestor stânce, din vârful ăstui munte,
De unde îşi apucă vult?rul al său zbor,
A nopţii stea revarsă lumină pe-a mea frunte
ªi raza-i se reflectă pe limpede izvor.
Aci zefirul vesel prin frunze-ncet suspină;
Aicea orizontul e dulce, luminos;
Aici aceste râuri... Dar unda lor e lină,
Iar sufletu-mi e-n valuri, n-am soare seninos.
Din sânul maicii mele, născut în griji, necazuri,
Restriştea mi-a fost leagăn, cu lacrimi m-am hrănit,
Ca ale mării repezi şi groaznice talazuri,
De vântul relei soarte spre stânci am fost gonit.
Acuma pretutindeni întorc a mea vedere,
Dar ochii-mi mulţumire deloc nu întâlnesc,
Căci nimenea nu simte cumplita mea durere,
ªi oamenii pe mine trecând mă ocolesc.
Aşa! aşa! iubite, s-a dus scumpul meu bine;
Văzând că nu-mi rămâne plăcere pe pământ,
Văzând că pentru mine s-au dus zilele line,
Pui mâna pe-a mea frunte şi caut un mormânt.
Din zilele trecute, din vechea fericire,
Din vârsta mea de aur, din sfântul lor amor,
Idei au rămas numai, precum o nălucire
Rămâne dimineaţa din visuri care zbor;
Aşa, fără-ndoială, amara mea viaţă
De-acum e pentru mine nisip neroditor,
Ce vara îl usucă şi iarna îl îngheaţă
ªi nici o floare n-află sărmanul călător.
Dar însă suvenirul fiinţelor iubite
Va fi la al meu suflet etern înfăţişat
Ca frunzele aduse de vijelii pornite
La vechea lor tulpină ce-odată le-a purtat.
De visurile voastre, speranţe-amăgitoare,
Acum peste măsură mă văd îndestulat;
Fugiţi, zadarnici zile, ce griji omorâtoare
Pe tânăra mea vârstă curând aţi adunat.
Când toamna se arată al iernii rece soare,
Copacii plini de jale pierd frunza, se usuc:
Aşa nenorocirea uscând a vârstei-mi floare,
Zic lumii un adio: iau lira şi mă duc.
Indemn la lupta
Nu dor nici luptele pierdute,
nici ranile din piept nu dor,
cum dor acele brate slute
care sa lupte nu mai vor.
Cat inima in piept iti canta
ce-nseamna-n lupta-un brat rapus ?
Ce-ti pasa-n colb de-o spada franta
cand te ridici cu-n steag, mai sus ?
Infrant nu esti atunci cand sangeri,
nici ochii cand in lacrimi ti-s.
Adevaratele infrangeri,
sunt renuntarile la vis
Radu Gyr ..din nou..
La patrie
de Gheorghe Asachi
Un viu dor mă-naripează şi mă-ndeamnă din giunie
Ca să cerc pe alăută românească armonie.
Acest vers, ce sun-aice, lui Apolo nu-i strein,
Fiind gemine cu rostul ce-i urzit din cel latin.
Armoni-a strâns pe oameni în plăcuta societate,
Adunând pre ii din codruri în statornica cetate;
De cântarea lui Orfeos munţii Traciei s-umpleau,
ªi de sunetul cel dulce crude fiare se-mblânzeau.
Însăşi ruga de evlavie unei inimi credincioase
Cătră Domnul se înalţă pe aripi armonioase
ª-o simţire legănată prin al muzelor organ,
Mângâietă, cursul trece pe al vieţei ocean.
Spre virtute versu-mbie, despre rele face ură,
Fermăcându-ni adapă d-o înalt-învăţătură.
O, români, români ai Daciei, ce purtaţi un mândru semn
De-origină, istoria acum fie-ni îndemn!
În vechime maica Roma, ce-a fost doamnă-n toată lume,
Ni-a lăsat legi şi pământuri, vorba sa şi-naltul nume.
Oare darul ce de timpuri şi de barbari s-a pastrat,
Când senină soarta luce, fi-vă astăzi defăimat?
Nu, prin muze ş-a virtutei dorul dulce şi fierbinte,
În noi lumea să cunoască strănepoţi romanei ginte.
Tu, Moldavio mănoasă, ce pre mine ai născut,
Adăpost dă giunei muze care ist vers a ţesut;
Pe-nverzit şi tânăr laur, ce din ţărnă-acum răsare;
Cu puternic scut să-l aperi de-a fortunelor turbare;
Cum va prinde rădăcină şi în urmă va-nflori,
Din a sale frunzi, cunună muza ţie va urzi;
O cunună cungiurată de-ale vântei line raze,
Ce de foc, de fier, de timpuri, trainic soarta o păstrează.
Când atunce al tău nume, nemurirei consfinţit,
Va luci la fiii patriei, chiar ca-n ceri un nou planit.
TESTAMENT
de Tudor Arghezi
Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte,
Decât un nume adunat pe o carte,
În seara razvratita care vine
De la strabunii mei pâna la tine,
Prin rapi si gropi adânci
Suite de batrânii mei pe brânci
Si care, tânar, sa le urci te-asteapta
Cartea mea-i, fiule, o treapta.
Aseaz-o cu credinta capatâi.
Ea e hrisovul vostru cel dintâi.
Al robilor cu saricile, pline
De osemintele varsate-n mine.
Ca sa schimbam, acum, intâia oara
Sapa-n condei si brazda-n calimara
Batrânii au adunat, printre plavani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Si leagane urmasilor stapâni.
Si, framântate mii de saptamâni
Le-am prefecut în versuri si-n icoane,
Facui din zdrente muguri si coroane.
Veninul strâns l-am preschimbat în miere,
Lasând întreaga dulcea lui putere
Am luat ocara, si torcând usure
Am pus-o când sa-mbie, când sa-njure.
Am luat cenusa mortilor din vatra
Si am facut-o Dumnezeu de piatra,
Hotar înalt, cu doua lumi pe poale,
Pazând în piscul datoriei tale.
Durerea noastra surda si amara
O gramadii pe-o singura vioara,
Pe care ascultând-o a jucat
Stapânul, ca un tap înjunghiat.
Din bube, mucegaiuri si noroi
Iscat-am frumuseti si preturi noi.
Biciul rabdat se-ntoarce în cuvinte
Si izbaveste-ncet pedesitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndreptatirea ramurei obscure
Iesita la lumina din padure
Si dând în vârf, ca un ciorchin de negi
Rodul durerii de vecii întregi.
Întinsa lenesa pe canapea,
Domnita sufera în cartea mea.
Slova de foc si slova faurita
Împarechiate-n carte se marita,
Ca fierul cald îmbratisat în cleste.
Robul a scris-o, Domnul o citeste,
Far-a cunoaste ca-n adîncul ei
Zace mania bunilor mei.
(1927)
avocatnet.ro explicăm legislația
Muresan Felicia, utilizator
rosu gheorghe 
justitiarul3 
Andreea-Ionescu