Stau zi şi noapte-nfipt pe-această creastă,
Ţâşnit ca din adânc, la o chemare;
Mi-e răzmeriţă inima sub coastă
ªi vulturi, ochii crunţi rotiţi în zare.
Ca să înfrunt uzbecii şi calmucii
Ce azi din trupul ţării se înfruptă,
M-am înfrăţit cu doina şi haiducii,
Mânat de-o sete aprigă de luptă.
De sus, de pe Negoiuri şi Parânge,
Mi-mbrăţişez şi ţara şi strămoşii.
Vuiesc în mine volburi mari de sânge
ªi plumbi descarc în fruntea fiarei roşii.
Sunt vifor şi nimic nu mă-nspăimântă:
Nici moartea şi nici iadul cel sinistru.
Aştept o zi de răzbunare sfântă,
Să-mi oglindesc privirile în Nistru.
Cu arma-n mâini să pustiesc blesteme
ªi hoardele flămânde şi nebune.
Să crească iar voievodale steme
Pe creştetul hotarelor străbune.
Mi-e inima luceafăr sus, pe creste
ªi-nfrunt hidosul stepelor balaur.
Visez o ţară nouă ca-n poveste
ªi mândră ca un măr domnesc de aur.
------------------------------------------------------
Din antologia “Aceşti mari poeţi mici”,
realizată de Mihai Rădulescu
Eroii noştri sunt,
Demult pământ,
Pe care au crescut
ªi flori şi ghimpi, ce au căzut
Pe-al lor mormânt
Eroii noştri au fost uitaţi
De cunoscuţi, de rude şi de fraţi
Ei dorm acum
Într-un pământ de sub un drum
Ce duce, spre nicăieri
Dar… e străjuit de case pline de averi
ªi de palate,
Spre cer, cu vârfuri semeţe îndreptate
Eroii noştri au avut şi-un ideal,
Pentru care, unii au şi murit
Acum el e, doar o himeră, e un mit
Ce pare fără sens
ªi-acel consens ce i-a unit
A dispărut, de neînţeles.
Eroii noştri au fost
Acum, ei numai sunt
Sunt doar pământ
Bătut de vânt
Pe care călcă indiferenţi ai lor urmaşi
Ce vor fi , sau nu părtaşi
La a noastră glorie
Din a neamului istorie
Clădită cândva, cu sânge de acei
Ce n-au fost zei!
Ci oameni ca şi noi,
Dar pentru neam, pentru popor
ª-au dat şi din fiinţa lor
Ai noştri, bravi eroi!