Poezii despre România, despre guverne trecãtoare și despre noi

GOLIA TICALOSUL

de GEORGE COSBUC


La Cahul, pe campia din marginea poienii
Se-ntinsera-n coloane de lupta moldovenii,
Si-aveau cu ei pe voda, iubitul domn al lor.
Iar Golia, el plecat-a din faptul diminetii
Prin vale sa-si reverse in cale calaretii
Ca vanturi iuti ce scurma si-mpart cumplitul nor.

Iar cand veni si vremea sa urle-n zare tunul,
Miscatu-s-au romanii cu miile, ca unul -
O flamur-a Moldovei prin sutele de ani !
Dar Golia ticalosul alt gand avea cu sotii,
Si-n suliti ridicandu-si caciulele cu totii
Lasand campia noastra trecura la dusmani.

O clipa stete voda cu inima trasnita.
Intors apoi, strigat-a spre oastea-nmarmurita,
Pe Golia aratandu-l cu pumnii, cu-amandoi :
- "Osteni ai tarii mele ! priviti-l cum se duce,
El vinde sfanta tara si vinde sfanta cruce,
Ma vinde, ticalosul, pe mine si pe voi !"

Cumplit se-ntoarse voda cu-ntreaga sa manie
Spre partea de-unde Golia venea cu dusmanie
Spre fratii sai, in fruntea grozavilor spahii.
-"Sa dati fara de mila, ca-i inima de fiara !
Sa piar-acum pamantul ! Moldova-ne sa piara,
Dar Golia-intai de toate sa piar-acum, copii !"

Si nu vedeau romanii nici moartea cum le iese
In drum si, nici potopul de turci ce-i incinsese,
Vedeau numai pe Golia, pe scosul lor din minti.
Si neputand mai iute sa-l stinga de pe lume
Rosteau cu glasul urei becisnicul lui nume
Prin gemete scrasnite strivindu-i-l in dinti.

O, Golia, tu ! Pandit-ai asa de-amara vreme !
Dar toate ale tarii si plangeri si blesteme
Ajunga-te de-a pururi, si n-ai mai fi trait !
Dar iata-le, pornite din suliti si din gura -
Smintitii tai la Cahul caineste-aici cazura.
Cazusi si tu, misele, tu cel ce i-ai smintit !

Calcau spahiii-n goana pe barba ta batrana,
Iar pumnii-n loc de aur strangeau in ei tarana
Si-n gura-ti s-adunase si sange si pamant,
Sa-nece-n tine, Golio, mai repede suflarea !
Asa sfarsit sa aiba in veci de veci tradarea,
Iar lupii fie-ti preoti si gura de mormant !

Adanc in noaptea noptii si-n Iadul cel din urma
In care-al iernii viscol suflarea nu si-o curma
Nicicand, stau prinsi in gheata ai lumilor misei ;
Grozava li-e durerea, si vecinica li-e truda -
De-a stanga tipa Cain, de-a dreapta urla Iuda.
Iar tu, tu, goale Golio, te vaieti intre ei !

Rondelul orasului mic



Orasul mic te fura-ncet
Cu ale lui tacute strade,

Cu oameni prosti, dar cumsecade,
Ce nici nu stiu ca sunt poet.
Cu centrul intim si cochet,
Si fara case cu arcade;
Orasul mic te fura-ncet
Cu ale lui tacute strade.
Prin umbra parcului discret,
Nu se strecoara mascarade
Si nu s-aud in el tirade
Despre-al politicii secret. —
Orasul mic te fura-ncet.


Autor: Alexandru Macedonski

Alexandru Macedonski

Rondelul orasului de altădată

Era orasul de-altadata
Sub plopi de-argint, muiati în soare,
O verde oaza fermecata
Cu repezi ape cantatoare

Pe-oricare strazi cantau izvoare,
Si sarutat de flori ce-mbata,
Traia orasul de-altadata
Sub plopi de-argint, muiati în soare.

Prostimea chiar era bogata.
Prin curti aveau, mai toti, cuptoare.
In beciuri se teseau covoare.
S-o viata-n veci imbelsugata
Traia orasul de-altadata.

Ion Minulescu

Pe malul Oltului

Pornind din Lotru spre Cornet,
ªoseaua urcă-ncet... încet...
Ţinându-se parcă de mână
Cu linia ferată,
O vecină,
Ce-i pare totuşi o străină,
Fiindcă nu seamănă cu ea,
O biată bătrână şosea
Banală -
Dar naţională!...

ªoseaua urcă-ncet, ca de-obicei,
Proptindu-se doar în copacii ei...
Urcă tăcută
ªi timidă
Ca o omidă...
În timp ce linia ferată
Urcă ţipând,
Parcă-ar fi beată,
Ca şi locomotiva "Malaxa",
A unui tren de marfă,
Care -
Pornit din Piatra-Olt
Spre Turnu-Roşu -
Când dă cu ochii, pe şosea,
De câte-o ţărăncuţă
Cam prostuţă,
Crezând că-şi poate bate joc de ea
Ţipă sulemenindu-şi coşul
Cu fumul negrilor cărbuni,
Ca o cocoană din elită
Cu ochii plini de dinamită
Scăpată dintr-o casă de nebuni.

Doar Oltul - apă blestemată -
Nu vrea să urce niciodată,
Nici cu şoseaua demodată,
Nici cu moderna linie ferată...
El singur, săltăreţ, coboară
Spre Dunăre -
Dunărea noastră
Cu apă multă
ªi albastră...
ªi coborând -
Iarnă sau vară -
Surâde fredonând la fel
Ca orice egoist rebel,
Acelaşi veşnic menuet
Discret,
Pe care nu-l dansează decât el!...

La fel şi-n viaţă...
Uneori -
Dacă te urci
Sau te cobori -
Cu-aceeaşi ură te privesc ai tăi,
C-aşa suntem cu toţii -
Oameni răi!...
ªi-oricare-ar fi cel care urcă -
Duşmani
Sau prieteni -
Toţi îl spurcă...
Iar când, întâmplător, coboară,
Toţi îl omoară!...

Glossa
-Mihai Eminescu-


Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece.



Multe trec pe dinainte,
In auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte?...
Tu asaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.



Nici încline a ei limba
Recea cumpana-a gândirii
Inspre clipa ce se schimba
Purtând masca fericirii,
Ce din moartea ei se naste
Si o clipa tine poate;
Pentru cine o cunoaste
Toate-s vechi si noua toate.



Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se cearta,
Tu în colt petreci în tine
Si-ntelegi din a lor arta
Ce e rau si ce e bine.



Viitorul si trecutul
Sunt a filei doua fete,
Vede-n capat începutul
Cine stie sa le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sa fie
In prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie
Te întreaba si socoate.


Caci acelorasi mijloace
Se supun câte exista,
Si de mii de ani încoace
Lumea-i vesela si trista;
Alte masti, aceeasi piesa,
Alte guri, aceeasi gama,
Amagit atât de-adese
Nu spera si nu ai teama.



Nu spera când vezi miseii
La izbânda facând punte,
Te-or întrece nataraii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teama n-ai, cata-vor iarasi
Intre dânsii sa se plece,
Nu te prinde lor tovaras:
Ce e val, ca valul trece.



Cu un cântec de sirena,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sa schimbe-actorii-n scena,
Te momeste în vârteje;
Tu pe-alaturi te strecoara,
Nu baga nici chiar de seama,
Din cararea ta afara
De te-ndeamna, de te cheama.



De te-ating, sa feri în laturi,
De hulesc, sa taci din gura;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Daca stii a lor masura;
Zica toti ce vor sa zica,
Treaca-n lume cine-o trece;
Ca sa nu-ndragesti nimica,
Tu ramâi la toate rece.



Tu ramâi la toate rece,
De te-ndeamna, de te cheama:
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera si nu ai teama;
Te întreaba si socoate
Ce e rau si ce e bine;
Toate-s vechi si noua toate:
Vreme trece, vreme vine.