A murit poetul ADRIAN PAUNESCU

[ link extern ]
Dumnezeu sa-l odihneasca!

fat frumos a scris:

“…E pamantul tot mai greu
Despartirea-i tot mai grea,
Sarut mana tatal meu
Sarut mana mama mea
Dar de ce priviti asa,
Fata mea si fiul meu
Eu sunt cel ce va urma,
Dragii mei ma duc si eu…”

Adrian Paunescu - Ruga pentru parinti

Bine aleasa,aceasta parte.
Multumesc.

Am pierdut un geniu, am pierdut o comoara, dar numai cand mor atunci sunt apreciati.A stiut sa traiasca prin cuvinte, printre versuri si prin daruirea lor publicului.Constient de existenta omului pe Pamant, Adrian scria in poezia "Ruga pentru parinti": "Dar de ce priviti asa,/ Fata mea si fiul meu, /Eu sunt cel ce va urma/ Dragii mei ma duc si eu".

Dumnezeu sa-l ierte!

Adrian Paunescu aducea in aparitiile lui o fragilitate pe care foarte putini o vedeau, tocmai pentru ca era foarte impetuos. Am fost uimita sa descopar aceasta fragilitate in toata grozavia ei intr-o emisiune reluata la unul din posturile tv.

Cat de putin dispusi suntem sa ne uitam la semenii nostri, sa zarim la ei o frantura de suflet necajit si cat de hulpavi suntem sa ne mancam sufletele intre noi de parca am vrea sa ramanem singuri pe pamant!

A fost un om impetuos, implicat, dedicat unor cauze, cu o carisma extraordinara, gata sa-i ajute pe cei care ii cereau ajutorul, cu o memorie fantastica si o capacitate de a improviza extraordinara.

Avea exercitiul vietii, al multimilor, al iubirii de toate felurile, al iubirilor navalnice, al cuvintelor, al faptelor.

Abia acum cativa ani i-am inteles suferinta de dupa '89. Ar fi vrut sa faca mai mult, ar fi putut sa faca mai mult, dar oamenii nu i-au mai permis, l-au bagat intr-o cusca virtuala, i-au pus catuse virtuale si lanturi virtuale..... A murit cu sufletul bolnav de nefericirea de a nu i se fi dat voie sa faca mai mult ......

Adrian Paunescu a plecat putin, sa se odihneasca,
dar va reveni, curand, mi-a promis!

De cantecele tale mi-este dor,
M-ai invatat cum trebuie sa traiesc,
M-ai invatat sa plang si sa iubesc,
Dar nu m-ai invatat sa mor.

Dar asta nu stiai nici tu
Si nici adio cum sa spui,
Dar astazi ti-ai pus viata-n cui
Si n-am stiut sa-ti spunem NU.

Nu mai esti azi, cu mine-aci,
Dar stii cat de mult te iubesc
Si fie noapte, fie zi,
Citesc din tine, tot citesc

Si nu-nteleg de ce-ai plecat
Asa de repede-ntr-o seara,
Dar inteleg ca ti-a fost dat
Sa mori din dragoste de tara.

Te-astept, maestre, imi e dor
Sa stam amandoi la masa,
Dar iti promit ca n-am sa mor
Pana te reintorci acasa!