proba audio!

Puteti discuta sa faceti un act scris.
E indicat.

avocat Claudiu Lascoschi

Am găsit în prea multe locuri promovarea unor mituri destul de nefaste în legătură cu admisibilitatea unor tipuri noi de probe. Alegaţiile abundă: ba probele electronice nu sunt admise de instanţe, ba probele audio nu ar fi încuviinţate pentru că ar fi obţinute nelegal etc. etc.

Am convingerea că a ignora de plano aceste probe este profund greşit şi contrar interesului public de înfăptuire a justiţiei.

Apar din ce în ce mai multe cazuri în care singurul mod de a dovedi o infracţiune este prin utilizarea acestor tipuri noi de probe. Ele nu sunt prevăzute de legile noastre învechite, dar trebuie luate în considerare. Nu putem imputa celor care au conceput codul de procedură civilă sau penală că nu au avut în vedere infracţiuni comise prin mijloace care nu existau la acea vreme. Putem face acest reproş celor care pot schimba azi legile pentru a le adapta la noile realităţi - asta e deja altă discuţie...
În România, nici practica instanţelor, nici doctrina nu sunt izvoare de drept, aşa încât afirmarea într-una că "nu se admite cutare probă" trebuie să fie obiectivată prin apelul la lege, iar, în lipsa unei reglementări perfect potrivite speţei, la interpretarea legii.

Constat păreri care invocă necesitatea ca o înregistrare "să fie întocmită fără a încălca dispoziţiile legale". Care sunt aceste dispoziţii legale? Codul de procedură penală reglementează înregistrările audio şi video efectuate de organe ale statului (cf. articolele 91^1 - 91^4) - scopul e evident: prevenirea abuzurilor din partea statului. Înregistrările efectuate de persoane private, fără nicio notificare/autorizare prealabilă nu sunt reglementate. Cât timp acestea duc la apărarea unui interes legitim al persoanei, de ce le-am exclude?

Mai mult, sunt cazuri de infracţiuni care, deşi există, nu pot fi probate decât prin înregistrări audio, video etc.
De pildă, dacă, prevăzând că voi avea o discuţie aprinsă cu şeful, îl înregistrez cu telefonul. Surprind ameninţări şi insulte. Singurul mod posibil pentru a proba aceste fapte penale este să le înregistrez cumva. Mărturia mea nu va fi crezută în contra mărturiei şefului. Mărturia secretarei, prezentă la incident, va fi cel mai probabil de partea şefului şi este neglijabilă (sunt mulţi care mint sub jurământ...). A respinge proba produsă astfel este injust - fapta a fost comisă. Cazurile în care infracţiuni precum ameninţarea şi şantajul sunt probate prin înscrisuri cred că sunt rarissime - cine poate face gafa de a ameninţa sau şantaja presărând probe la tot pasul?

A respinge proba produsă de un particular, fără notificare a unui organ penal şi fără autorizare, duce nemijlocit la injustiţie. Ar însemna ca din această limitare complet nerezonabilă să profite infractorul; acesta ar putea insulta, şantaja, ameninţa în deplină impunitate folosind mijloace precum telefonul, emailul, blogul etc.

Nu văd de ce acest raţionament ar trebui limitat la aceste infracţiuni sau delicte civile. Sunt extrem de puţine cazurile în care legea cere ca anumite fapte să fie probate exclusiv prin anumite mijloace de probă - pentru restul faptelor, regula este că e acceptabil orice mijloc de probă.

Este o eroare a susţine că probele de tip nou trebuie ignorate pentru că nu sunt reglementate de legile noastre depăşite, pentru că juriştii nu se pricep la comunicaţii electronice sau pentru că aceste probe sunt uşor de falsificat. Și probele "clasice" sunt în egală măsură falsificabile. Un înscris poate cu uşurinţă să fie reprodus în fals; o mărturie poate fi mincinoasă. Totuşi, nimeni nu le exclude de plano, doar pentru că ar putea fi uşor falsificate. Însăşi legea, aşa veche şi neadaptată cum e, prevede căi prin care chiar şi înscrisurile să fie verificate (v. "verificarea de scripte"). În aceeaşi idee, probele audio, video, informatice etc. pot fi supuse expertizei efectuate de o persoană calificată. Nimeni nu poate avea pretenţia ca judecătorul să cunoască neapărat toate detaliile tehnice implicate de probe; datoria lui e să cunoască esenţa cazului judecat, legea aplicabilă şi să dea o hotărâre temeinică în baza probelor şi convingerii proprii.
Codul civil conţine o regulă prea des ignorată şi, atât de tipic sistemului juridic românesc, lipsită de sancţiune efectivă:

Articolul 3
Judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate.

În cazul concret avem de a face cu un litigiu de muncă privind neplata salariului - caz civil, analizat după procedura specială prevăzută de Legea 168/1999 şi după codul de procedură civilă.
Proba audio poate şi trebuie încuviinţată spre administrare, ea fiind esenţială pentru "dezlegarea pricinii". Dacă este contestată de partea adversă, aceasta are posibilitatea de a cere instanţei verificarea autenticităţii probei printr-o expertiză.

timi68 a scris:

Proba audio ?
Cu o dorinta de a face bine unei persoane , i-am imprumutat suma de ....sute de milioane ,cu restituirea sumei in max 12 luni . Persoana respectiva , ma tot amana , nu stiu ce sa fac , nu am facut nici un act cu respectiva persoana
Va rog , ajutati-ma si gasiti-mi solutia cea mai buna si legala .

Opinia userului a_k este "mai mult decat perfecta" din punctul meu de vedere, felicitari d-le a-k!
Daca userul timi68 o va cititi cu atentie, va gasi si raspunsul la intrebarea dumnealui.
Cu titlu facultativ: daca veti reusi sa determinati persoana "debitoare" sa recunoasca in prezenta a doi martori ca acel debit exista si ca nu doreste sa va returneze banii sau ca nu doreste sa incheiati un inscris in acest sens, veti putea sa promovati o plangere in temeiul disp. art.215 C.pen.Totul este ca persoana "debitoare" sa fie solvabila...

Am convingerea că a ignora de plano aceste probe este profund greșit și contrar interesului public de înfăptuire a justiției.
A scris A_K.
_____________________________________________

Cu acestea sunt si eu de acord.In rest parerile sunt impartite in functie de ceea ce este scris..
In procesul civil sunt de acord cu incercarea administrarii acestor probe.

In procesele penale se duce adesea o lupta apriga.
Daca se incalca dispozitii legale nu mai pot fi folosite.
Este normal sa fie asa.
Inca nu imi dau seama care va fi impactul Legii nr 298 / 2008 in procesele penale.

avocat Claudiu Lascoschi

Exista niste garantii ale unor drepturi constitutionale pe care nu le putem ignora...
Astfel, atat minunata noastra constitutie, dar si acte internationale la care tara noastra e parte, garanteaza dreptul la viata intima, viata de familie si privata... :O
Tot ceea ce scriu, vorbesc etc. face parte din viata mea privata si am dreptul ca, in functie de situatie si oportunitati, sa decid cine asculta asta si cine nu.
Cand treci pragul unei proprietati private, ai nevoie de acordul proprietarului pentru orice inregistrari. Or, in cazul vorbelor aruncate de mine in vant, acest prag incepe acolo unde vreau eu... :sticktongue:
Toate vorbele sunt ale mele si imi apartin numai mie si urechilor pe care le aleg eu...

Evident, pentru a pastra ordinea de drept exista situatii in care vorbele mele pot fi folosite, inregistrate si/sau prelucrate de altii, toate in conditiile legii. Nu se ignora acest drept al meu, doar se limiteaza cand un interes superior o cere.
Astfel, asemenea inregistrari se pot face in tarile care respecta libertatile individului numai cu acordul unei autoritati judecatoresti sau, evident, cu acordul vorbitorului.
Aceste probe sunt perfect admisibile in procese civile si penale, singura conditie fiind legalitatea inregistrarii. Restul, cu expertizare etc., sunt chestiuni ce tin de apararea partii inregistrate si exced oarecum admisibilitatii probei... Nu stiu exact cine a respins de plano admisibilitatea acestora, poate e pprea vechi postul sa-mi mai amintesc. :hm:

As putea sa arat exemplu de convorbire de jumatate de ora in care eu ii spun interlocutorului meu despre suma de bani pe care trebuie sa i-o dau, ca trebuie sa iau credit, sa ma mai astepte, ca uite vreau sa investesc etc... Discutie care poate fi fara niciun dubiu interpretata in sensul ca eu datorez niste banuti... doar ca noi jucam monopoly...

Alte exemple: orice revista de scandal sau nu (ca mai toate sunt azi is putintel si scandaloase B-) ) are probleme cu interpretarea cuvintelor scoase din context... si daca un ziarist ca Ion Cristoiu a fost condamnat de o instanta la plata de despagubiri... inseamna ca mai toti putem interpreta in fel si chip fraze ori inregistrari scoase din context... :(
Si atunci ne gandim ca, daca vecinul ne-a inregistrat cand spuneam ce-i datoram... si daca am recunoscut aceeasi datorie de trei ori in trei inregistrari (de care nu stiam) diferite... ne poate cere de trei ori datoria? Sau nu? Sau cum?
Si ne poate el inregistra si cand ii povestim ce amanta misto avem? Cat ne costa si unde sta?
Unde incepem si unde ne oprim cu inregistrarile astea?

Nu e de ici sau de colo nici faptul ca in legislatia noastra (extraordinara din acest punct de vedere) nu se admit tranzactii cu drepturi personale nepatrimoniale... Asta inseamna ca nu imi pot vinde dreptul la viata privata sau la secretul corespondentei... Tocmai pentru a sublinia importanta acestor drepturi pentru individ.
Nu este o problema de legislatie, ci o problema de a intelege importanta ca un electrician trebuie sa ne repare priza si nu Dorel... o problema in a intelege ce inseamna dreptul meu, in a il aprecia, a nu-l desconsidera, fie el si un amarat de drept la viata privata, secretul corespondentei etc.
O fi atat de mare coincidenta ca in Conventia europeana a drepturilor omului, acelasi articole vorbeste atat de protectia vietii private, dar si a corespondentei? Or fi facut europenii astia de-au elaborat Conventia un act in care-au insirat, fara sens, cat mai multe drepturi fara legatura, in acelasi text?
Dealtfel, viata privata a fost cea invocata la aparitia legii inregistrarilor telefoanelor? Ni se parea injust sa fie stocate informatii despre cand, cat sunam si pe cine, dar nu ni se pare important daca ne inregistreaza vecinul discursul spus... poate la betia de Florii?

A coresponda inseamna a comunica prin scrisori cu cineva... si atunci, ce se protejeaza prin secretul corespondentei? Hartia de o valoare inestimabila pe care mi-am scris eu gandurile amalgamate catre un prieten? Sau poate se protejeaza ca acele ganduri sa ajunga numai la destinatarul lor si la nimeni altcineva neautorizat??
Si daca aceasta comunicare este una verbala si gandurile mele pleaca spre prieten intr-o conventie tacita de confidenta, merit eu sa mi se faca ele publice doar pentru ca... nu au gandurile alea onoarea de a fi redactate pe o bucatica de hartie?
E un gand mai in drept a fi protejat ca altul doar pentru ca e scris pe hartie? Acesta sa fie oare scopul, finalitatea unei legislatii interne dar si internationale privind corespondenta si viata privata?

Si daca un om are o creanta pentru care nu si-a permis macar sa intrebe un jurist despre cum sa se asigure ca o va primi inapoi inainte de a o face... oare cati bani are el sau oponentul lui sa faca expertize peste expertize, privitor la: alterarea sau trucarea inregistrarii audio, identificarea persoanei care vorbeste (sau a persoanelor) cat si starea acestora etc.
Este o recunoastere facuta la betie valabila? Cat de concret putem demonstra prin simpla inregistrare starea persoanei care vorbeste, ca e intoxicata sau nervoasa? Ca la nervi, mi-am omorat si ingropat sotul de vreo duzina de ori. Cam in 50% dintre cazuri a si aflat de nenorocita-si moarte, in rest, secretul meu si al interlocutorului...

Se protejeaza, evident, continutul corespondentei, fie aceasta corespondenta verbala, internautica sau scrisa pe hartie...
Si toata aceasta corespondenta poate fi folosita in instanta in aceleasi conditii: sa fie sigur de la cine emana, sa fie intercepata conform legii cu respectarea drepturilor individuale etc.
NU sunt deloc de acord cu cele aratate ca ar fi gresite in lege, legea prevede si administrarea acestor probe. Ceea ce e corect e ca, din punct de vedere legal, aceste probe sunt inadmisibile. Doar ca nu avem cultura pentru a accepta explicatiile in acest sens...
Si daca nea Ion isi recupereaza datoria cu o asemenea proba, la CEDO statul roman ii va returna banii lui Gheorghe inapoi, plus despagubiri pentru incalcarea art. 8 din Conventie...
Asta asa, ca vaz ca in ultimul timp tot ce e de factura romaneasca e judecat apriori ca gresit si tot ce vine de la nemti, CEDO sau altii are o valoare intrinseca inainte de a se demonstra.