copil care doreste sa-si cunoasca tatal

u.b.i.k. a scris:

De curand, dintr-o alta casatorie a tatalui sau, Ioana a obtinut un fratior cosangean. Imi place sa cred ca intr-o zi cei doi se vor cunoaste.

Eu as adauga un spor de complicatie pentru ... judecatorul din speta ta, Adalbert. (daca pleca de la idei preconcepute, macar ii incurc viata in motivare si mai am o sansa).

As merge pe doua carari :)
Pe langa ceea ce ai cerut (vizita tatalui acasa la Ioana) as solicita si primirea Ioanei in vizita la fratior si tata.


Curtea (...) consideră că menţinerea legăturilor între copii este prea importantă pentru a fi lăsată la discreţia părinţilor şi în voia capriciilor acestora. (Cauza Mustafa si Armagan Akin impotriva Turciei. nr. 4694/03)

Eu sunt de acord cu ceea ce a spus @smeagull. Lasati la o parte legile, articolele, drepturile... In toata povestea asta nu sunt decat ambitii si orgolii personale ale parintilor si, in primul si in singurul rand, nu trebuie avut in vedere decat binele copilului nu neaparat interesul lui. Eu nu pot sa cred ca Ioanei ii va fi mai bine daca tatal ei va fi obligat sa o vada si nu va face acest lucru sau il va face fortat, nu cred ca ii va fi mai bine vazand un fratior tinut in brate de tatal ei, rasfatat, alintat. Indiferent cine ce-i va explica ea nu se va simti decat un copil nedorit si neiubit. Mama si bunica ei ar fi trebuit sa o tina cat mai departe de "mocirla" asta, nu sa o impinga in ea. Nimeni (si mai ales un copil) nu este niciodata suficient de pregatit sa faca fata unei respingeri din partea cuiva drag. Ca adult iti ia mult timp sa scoti din suflet durerea si sa abordezi indiferenta. Ca si copil este si mai greu, daca nu chiar imposibil.
Am si eu o nepoata (acum are 22 de ani) care a trecut cam prin aceiasi situatie. De mic copil a incercat sa se apropie de tatal ei si de parintii acestuia dar vesnic a fost respinsa. Ultima "incercare" a facut-o pe la 19 ani: s-a dus in vizita la bunicii paterni. A fost "dusul" de trezire pentru ea: nu a vazut decat niste straini care se straduiau sa fie un pic politicosi. Atunci a realizat ca nu va face niciodata parte din viata lor. (Ca o "ironie a sortii" tatal ei este casatorit acum dar nu poate avea copii iar fratele lui a murit intr-un accident acum un an).
Totodata, de 11 ani cresc singura o fetita pe care cel care a fost acolo in momentul creeri ei nu a vrut niciodata sa o vada sau sa o cunoasca. Sunt singura de atunci si mi-e foarte greu. Pe langa greutatile vietii mai am si oprobiul celor din jur. Dar indiferent cat de greu mi-ar fi si oricate umilinte ar fi sa indur niciodata nu as face ceva ce ar putea face copilul sa sufere. Este adevarat ca undeva intr-un colt al sufletului ei simte lipsa unui al doilea parinte insa eu m-am gandit ca ar fi mai bine sa suplinesc cumva aceasta lipsa decat sa bag cu forta in viata ei un om caruia nu-i pasa.

După părerea mea, dreptul copilului de a-și cunoaște părintele nu poate fi invocat ca obligație a părintelui în acest caz (așa cum bine s-a spus de către unul dintre forumiști).
Este adevărat că programul de vizitare poate fi impus minorului pe calea executării silite - ceea ce oricum este o traumă pentru acesta - datorită vârstei fragede și discernământului în formare a acestuia, dar îndeplinirea unei „obligații de vizită” nu poate fi impusă tatălui, deoarece nu există nici un text de lege care să prevadă o asemenea obligație.

Trei. Tatal Ioanei nu a vazut-o niciodata pe Ioana si nici Ioana pe el, nu se cunosc absolut deloc, cu toate ca mama nu s-a opus niciodata iar Ioana vrea sa-l cunoasca. Asadar, impreuna cu mama si bunica Ioana a venit la avocat.

Deci timp de zece ani, Ioana nu si-a vazut / cunsocut tatal, nu cunoastem varianta tatalui, fara alte detalii din partea familiei materne. Ioana vrea sa-si cunoasca tatal. Nu cred ca in in toti acesti zece ani Ioana nu a vrut sa-si cunoasca tatal. Oare de ce tocmai acum? Cred ca aceasta dorinta se regaseste cumva aici

rn

De curand, dintr-o alta casatorie a tatalui sau, Ioana a obtinut un fratior cosangean. I

Si mai cred ca toata aceasta "dorinta " este, de fapt, dorinta mamei si bunicii Ioanei de a intra in familia tatalui, mai ales ca ele spera

sa-l oblige pe tatal Ioanei ca, o data in fiecare luna, o jumatate de ora, sa se deplaseze la domiciliul Ioanei pentru ca cei doi sa inceapa sa se cunoasca.

Patrick_ a scris:

După părerea mea, dreptul copilului de a-și cunoaște părintele nu poate fi invocat ca obligație a părintelui în acest caz (așa cum bine s-a spus de către unul dintre forumiști).
Este adevărat că programul de vizitare poate fi impus minorului pe calea executării silite - ceea ce oricum este o traumă pentru acesta - datorită vârstei fragede și discernământului în formare a acestuia, dar îndeplinirea unei „obligații de vizită” nu poate fi impusă tatălui, deoarece nu există nici un text de lege care să prevadă o asemenea obligație.

Nu. Cu asta nu pot fi de acord. In anul I de facultate se face o materie numita Teoria Generala a Dreptului. Fiecare student interesat afla ca afara de drepturile reale care sunt in numar limitat si au subiect pasiv nedefinit, celelalte drepturi au un subiect pasiv definit care este tinut sa faca, sa nu faca ori sa dea ceea ce subiectul activ ii cere iar acesta din urma poate solicita concursul fortei publice pentru a-si realiza dreptul. Numai in aceste conditii vorbim despre drepturi. Un lucru pe care eu am voie sa-l cer dar pe care cealalta parte poate sa-l faca sau nu, dupa bunul lui plac, nu este un drept ci, eventual, un privilegiu sau cum doriti sa-i ziceti.
Daca legiuitorul a dispus in continutul art. 14 din Legea nr. 272/2004 "Copilul are dreptul ..." (vezi pagina 1 a discutiei) atunci acest drept, ca sa poata fi numit drept subiectiv civil, trebuie sa poata fi realizat in modalitatea dispusa de Codul de procedura civila pentru obligatiile de a face care nu se pot aduce la indeplinire decat de catre debitorul obligatiei.