Va rog sa imi spuneti daca un SGV (soldat gradat voluntar - MAPN) poate deveni mediator. Mai exact, vreau sa stiu daca cele doua meserii sunt compatibile.
Orice persoana care indeplineste criteriile prevazute de art 7 Lg 192/2006 poate deveni mediator:
ART. 7
Poate deveni mediator persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) are capacitate deplină de exerciţiu;
b) are studii superioare;
c) are o vechime în muncă de cel puţin 3 ani;
d) este aptă, din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei activităţi;
e) se bucură de o bună reputaţie şi nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni de natură să aducă atingere prestigiului profesiei;
f) a absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor, în condiţiile legii, sau un program postuniversitar de nivel master în domeniu, acreditate conform legii şi avizate de Consiliul de mediere;
g) a fost autorizată ca mediator, în condiţiile prezentei legi.
Atata timp cat respectati articolul mentionat mai jos, din Legea nr.161/2003, actualizata, nu va veti afla in stare de incompatibilitate...deci depinde de ce scrie in fisa postului pe care il ocupati.
Art. 96
(1) Functionarii publici, functionarii publici parlamentari si functionarii publici cu statut special pot exercita functii sau activitati in domeniul didactic, al cercetarii stiintifice, al creatiei literar-artistice. Functionarii publici, functionarii publici parlamentari si functionarii publici cu statut special pot exercita functii in alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt in legatura directa sau indirecta cu atributiile exercitate ca functionar public, functionar public parlamentar sau functionar public cu statut special, potrivit fisei postului.
(2) In situatia funcţionarilor publici care desfasoara activitatile prevazute la alin. (1), documentele care alcatuiesc dosarul profesional sunt gestionate de catre autoritatea sau institutia publica la care acestia sunt numiti.