Sunt functionar public. Din anul 1998 lucrez la Consiliul judetean in functia de inspector. La aceea data aveam deja 4 ani vechime. In anul 2008, am reusit intr-un final sa dau examenul de promovare in grad. Am obtinul gradul de consilier, clasa I, treapta 3 de salarizare, clasa de salarizare 58. Dupa 2 ani, respectiv 31.12.2010, am avansat in treapta de salarizare imediat superioara - 2. Mentionez ca de 4 ani de zile nu am nici o posibilitate de majorare a salariului prin promovare. De la biroul resurse umane mi se spune ca s-au eliminat treptele si voi sta pe acest salariu pana se aplica Legea salarizarii unitare. Este strigator la cer ca functionar public cu vechime, in octombrie 2014, voi face 20 de ani vechime sa raman “ suspendata “ intre legi si sa nu am nici o sansa de marire a salariului care mi se cuvine la pregatirea si vechimea corespunzatoare. O alta problema care pare de-a dreptul absurda si incorecta este faptul ca persoane cu aceeasi vechime si aceiasi clasa 58, au salariul de 2306, iar salariul meu de baza este la aceasta data de 2067. Cred, ca este foarte prost inteleasa Legea 284, prin care s-au eliminat treptele de salarizare. Mi se pare normal sa se faca incadrarea la nivelul functiei similare in plata din cadrul institutiei.
Va rog respectuos sa ma ajutati cu un raspuns privind egalizarea salariului meu cu cel aferent functiei similare in plata din cadrul institutiei, respectiv – 2306 lei, pentru aceiasi funtie si aceiasi vechime.
Daca nu sunteti personal ciontractual , inseamna ca sunteti functionar public?
Aveti incheiat c.i.m. sau ati fost numit prin act administrativ in functie?
Sunt functionar public. Din anul 1998 lucrez la Consiliul judetean in functia de inspector. La aceea data aveam deja 4 ani vechime. In anul 2008, am reusit intr-un final sa dau examenul de promovare in grad. Am obtinul gradul de consilier, clasa I, treapta 3 de salarizare, clasa de salarizare 58.
Ma tare indoiesc ca ati obtinut "gradul" de consilier, aceasta fiind o functie, iar clasa de salarizare 58 nu o puteati obtine in 2008, pentru ca aceasta a fost introdusa abia din 2010 prin prima lege de salarizare a lui Boc, cum ati putut promova in grad din inspector in consilier este o chestie de X-Files :)
Dupa 2 ani, respectiv 31.12.2010, am avansat in treapta de salarizare imediat superioara - 2.
Se putea avansa in treapta chiar si la un an pe exceptional, si ati fi putut ajunge in 2010 la treapta 1:
O.G. nr. 6/2007 ART. 33
(1) Avansarea in treapta de salarizare imediat superioara se face prin transformarea posturilor ocupate de cei care indeplinesc conditiile de avansare, dupa aprobarea bugetului, la propunerea sefului compartimentului in care lucreaza functionarul public, cu aprobarea conducatorului autoritatii sau institutiei publice.
(2) La avansarea in treapta de salarizare imediat superioara se tine seama de performantele profesionale, concretizate prin rezultatele obtinute in activitatea profesionala, notate cel putin cu calificativul "bun" in anul precedent. Vechimea minima necesara pentru avansarea in treapta de salarizare imediat superioara este de 2 ani.
(3) In mod exceptional, vechimea minima prevazuta la alin. (2) poate fi redusa la un an de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice.
Mentionez ca de 4 ani de zile nu am nici o posibilitate de majorare a salariului prin promovare.
La o clasa de salarizare de 58 la consiliul judetean, conform anexei din Legea nr. 284/2010, sunteti inspector/consilier I superior gradatia 4, gradul fiind superior, adica maxim, nu mai aveti in ce promova...
De la biroul resurse umane mi se spune ca s-au eliminat treptele si voi sta pe acest salariu pana se aplica Legea salarizarii unitare.
Asta este adevarul, v-au spus corect, asta este raspunsul standard pe care il da imitatia aceea de minister al muncii in ultimii 5 ani de zile la toate adresele prin care i se aduc la cunostiinta neconcordantele/discriminarile/problemele cu salarizarea in sistemul bugetar, nu ca ar face ceva in acest sens, dau copy-paste dupa ordonantele lui boc si mai emit cate una in fiecare an...
Este strigator la cer ca functionar public cu vechime, in octombrie 2014, voi face 20 de ani vechime sa raman “ suspendata “ intre legi si sa nu am nici o sansa de marire a salariului care mi se cuvine la pregatirea si vechimea corespunzatoare.
Indiferent ca aveti 1 an sau 100 de ani vechime in munca, nu are vreo relevanta acest lucru pentru o promovare in grad/functie etc, pentru vechimea in munca se acorda spor de vechime, pentru vechime in unitate se poate da un spor de fidelitate (mai putin la stat).
Mie mi se pare si mai strigator la cer, ca intreg sistemul bugetar sa nu aiba niste grile de salarizare actualizate in fiecare an, care sa se si aplice, mai ales dupa ce am asteptat atatia ani pentru "o lege unitara de salarizare", avand chiar doua, care insa nu s-au pus in aplicare, noi stabilind si in anul 2014 salariile dupa grilele de salarizare din 2008!!! Asta arata cat de mult le pasa angajatilor din sistem de drepturile lor (doar au dansat dansul pinguinului cand au fost taiate salariile cu 25%...), asa ca cei de la putere continua sa isi bata joc de ei.
O alta problema care pare de-a dreptul absurda si incorecta este faptul ca persoane cu aceeasi vechime si aceiasi clasa 58, au salariul de 2306, iar salariul meu de baza este la aceasta data de 2067.
Nu este deloc absurda, doar este aplicata minunata legislatie in materie, si da, teoretic la trei trepte de salarizare existente in trecut, pentru salariati cu aceeasi vechime, este posibil sa existe chiar 3 salariati care sa aiba aceeasi vechime in munca, deci aceeasi gradatie si aceeasi clasa de salarizare dar cu salarii diferite.
Apropos de absurd si incorect, deoarece nu avem niste grile de salarizare actualizate anual - ca intr-o tara normala, am ajuns sa incadram in sistemul bugetar oameni cu studii superioare (juristi, economisti, ingineri, etc) pe salariul minim pe economie (doar salariul minim a crescut in ultimii 5 ani, depasind grilele de salarizare din 2008...) cat se acorda unui muncitor necalificat, datorita faptului ca fostii guvernanti au terminat salarizarea iar actualii continua "legile de salarizare" emise de Boc.
Cred, ca este foarte prost inteleasa Legea 284, prin care s-au eliminat treptele de salarizare.
De dvs.
Legile de salarizare nu au fost date ca sa ajute oamenii, sa egalizeze situatia, sa stabileasca o ierarhie in tot sistemul, asa cum s-a "promis" de catre politicieni, ele au fost date pentru:
- a taia treptele de salarizare si dreptul de avansare
- a elimina salariul de merit
- a taia al 13-lea salariu
- a taia prima de vacanta pentru functionarii publici
- a elimina sporul de fidelitate, alte drepturi negociate prin CCM/ACM
- a elimina drepturile salariale castigate prin sentinte judecatoresti definitive si irevocabile: indemnizatia de dispozitiv, suplimentul postului, suplimentul treptei de salarizare, etc.
- a taia din sporurile pentru conditii de munca acordate angajatilor
- a diminua sporul de vechime, inainte era maxim 25%, acum este de 9 clase x 2,5 = 22,5%
- a taia salariul acordat functionarilor care promoveaza in clasa, de la o crestere de pana la 20% la salariul de la gradul asistent
Din cele cateva exemple date mai sus, oricine isi poate da seama care a fost scopul lor - mai putini bani pt. salariati si mai multi bani de furat pentru ei...
Mi se pare normal sa se faca incadrarea la nivelul functiei similare in plata din cadrul institutiei.
Incadrarea la nivelul de salarizare al functiilor similare aflate in plata se face doar pentru cei nou angajati (si se face la fosta treapta 3) nicidecum nu se acorda treapta 1 pentru actualii angajati care din diferite motive sunt nemultumiti de salarii.
Asta este "reglementarea" incepand din 2010 pana in prezent, in fiecare an se da cate o ordonanta de urgenta in acest sens, actuala - O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, prevede:
ART. 5 (1) În anul 2014, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată.
(3) În cazul funcţionarilor publici nou-încadraţi sau promovaţi, nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare este cel corespunzător treptei 3 de salarizare utilizate în anul 2010.
Dupa cum vedeti aceeasi mizerie/discriminare este mentinuta si la promovare, celor promovati li se acorda doar salariul de la fosta treapta de salarizare 3:
Va rog respectuos sa ma ajutati cu un raspuns privind egalizarea salariului meu cu cel aferent functiei similare in plata din cadrul institutiei, respectiv – 2306 lei, pentru aceiasi funtie si aceiasi vechime.
Aveti noroc, in acest an aveti aceasta sansa sa aveti un salariu egal cu ceilalti din institutia dvs, printr-un transfer intr-o institutie cu acelasi nivel de salarizare, daca salariatii din acea institutie sunt salarizati pe fosta treapta de salarizare 1.
ART. 5 (2) Pentru funcţionarii publici care se transferă, sunt redistribuiţi din corpul funcţionarilor publici sau sunt reintegraţi în funcţie, potrivit legii, în cursul anului 2014, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat.
ATENTIE! Aceasta "portita" nu a existat anii anteriori, cei transferati ramanand cu treapta de salarizare avuta, asa ca grabiti-va sa va transferati in acest an, cat mai este valabila aceasta prevedere....
Explicatiile date de Tanjiani sunt cat se poate de corecte. In schimb pentru cei care au ajuns la superior 1 si mai au de impins inca 20 de ani in sistemul administratiei publice, pana la iesirea la pensie(daca mai apuca:dance4:), si li se spune ca nu mai au ce sa primeasca la salariu este cat se poate de frustrant. Raspunsul celor de la resurse umane este acela ca te afli la limita superioara si nu mai ai nicio speranta de a mai primi o firimitura de bani in urmatorii 20 de ani. In schimb citesti cum ca salariile parlamentarilor, primarilor, viceprimarilor cresc, la fel si taxele locale sau de intretinere. Adica mai pe intelesul tuturor se ia bani de la saraci pentru a se da la bogati. Curata nebunie!
Art. 438 (1) - Săvârșirea, în scopul de a distruge, în întregime sau în parte, un grup național, etnic, rasial sau religios, a uneia dintre următoarele fapte:
a. uciderea de membri ai grupului;
b. vătămarea integrității fizice sau mintale a unor membri ai grupului;
c. supunerea grupului la condiții de existență de natură să ducă la distrugerea fizică, totală sau parțială, a acestuia;
H.G. nr. 871/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată
(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,059 lei/oră.
Câinele şi căţelul
"Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace,
Cum lupii, urşii, leii şi alte câteva,
Care cred despre sine că preţuiesc ceva!
De se trag din neam mare,
Asta e o-ntâmplare:
ªi eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.
Oamenii spun adesea că-n ţări civilizate
Este egalitate.
Toate iau o schimbare şi lumea se ciopleşte,
Numai pe noi mândria nu ne mai părăseşte.
Cât pentru mine unul, fieştecine ştie
C-o am de bucurie
Când toată lighioana, măcar şi cea mai proastă,
Câine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră."
Aşa vorbea deunăzi cu un bou oarecare
Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare.
Căţelul Samurache, ce şedea la o parte
Ca simplu privitor,
Auzind vorba lor,
ªi că nu au mândrie, nici capricii deşarte,
S-apropie îndată
Să-şi arate iubirea ce are pentru ei:
"Gândirea voastră, zise, îmi pare minunată,
ªi sentimentul vostru îl cinstesc, fraţii mei."
- "Noi, fraţii tăi? răspunse Samson plin de mânie,
Noi, fraţii tăi, potaie!
O să-ţi dăm o bătaie
Care s-o pomeneşti.
Cunoşti tu cine suntem, şi ţi se cade ţie,
Lichea neruşinată, astfel să ne vorbeşti?"
- "Dar ziceaţi..." - "ªi ce-ţi pasă? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevărat vorbeam,
Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei, Că voi egalitate, dar nu pentru căţei."
Aceasta între noi adesea o vedem,
ªi numai cu cei mari egalitate vrem.