Audiere minor

Numai în romane există "chemarea sângelui"
În situaţia descrisă, apare din neant un "tată" cu pretenţii de a lua fata de 10 ani cu el - o fetiţă de 10 ani e suficient de mare (să nu zic matură) ca să judece şi să aibă sentimente, să aibă voinţă.
Să mă ierte cei care susţin contrariul, dar un om nu se indrăgosteşte sau nu iubeşte în funcţie de cum e consiliat de un specialist; nu-şi face prieteni la comandă, ci funcţie de compatibilitate, de potrivire de caracter. Este complet aiurea susţinerea că relaţia cu celălalt părinte este aşa de benefică-situaţiile diferă de la caz la caz.
În acest caz, tatăl a fost inexistent până acum, apare şi , în virtutea dreptului de tată-nu şi a obligaţiei de a oferi copilului condiţii materiale şi de educaţie, obligaţia de tată pe care nu a onorat-o 10(zece) ani - vrea parteneră: pe cine? şi-a amintit că are o fiică şi o mamă de fiică pe care o poate şicana.
Nu, obligarea fetei de 10 ani să petreacă timp cu un bărbat necunoscut, chiar tată biologic fiind, în absenţa mamei este un fapt criminal, care ar traumatiza sufletul unei adolescente în devenire.

Martonze, asa consider si eu...

Sigur, in dorinta de a-l cunoaste totusi, de a sti ca exista un tata, asa cum este el... am insotit copila de cateva ori la întâlnirea cu tatal ei.., propabil ca ma voi mai duce, chiar daca mie nu-mi face nici o placere sa-l vad pe fostul sot....Nici fata nu are nici o tragere de inima... dar am vrut sa-i arat bunavointa tatalui...
Nu am impiedicat relatia dintre ei... dar el nici nu intelege ca nu poate obtine totul deodata...ca aparitia in viata copilei trebuie sa se faca treptat... ca nu e ok modificarea obiceiurilor ei si programului ..doar pentru ca a aparut el dupa 9 ani...Nu e ok asa...fata simte întâlnirea cu el ca o obligatie, ca o corvoada... cel putin asa o percep eu.
I-am propus tatalui un program, la inceput in prezenta mea si când fata va dori, va putea merge singura... dar el vrea de 3/saptamana... Daca ar fi crescut copilul, daca fata era atasata de el, as fi fost de acord cu un astfel de program tocmai ca fata sa nu simta ruptura, lipsa tatalui... dar la mine e exact pe dos...
Probabil ma va da in judecata pentru program de vizita si autoritate comuna.
Ma ingrijora ca va fi audiata fata, dar pana la urma , ea va spune adevarul...
Nu intelege ca poate traumatiza copila, ca eventual va obtine efectul invers din aceasta inversunare a lui...
Nu i-am vorbit urat tatal, am avut bunavointa sa vin la întâlnirile cu ei, desi nu ma obliga nimeni, dar fetita nu o pot obliga sa-si vada tatal când doreste acesta...

Incercati sa va imaginati in situatia urmatoare (nu conteaza ca nu este situatia dvs reala, faceti un exercitiu ipotetic): aveti 10 ani (practic ce stiti dvs despre oameni si relatii intre ei si motivatii este pur intuitiv, foarte primar si cu referire stricta la ceea ce simtiti dvs - inca nu intelegi ca alti oameni pot simti si rationa altfel, aceasta fiind o capacitate care se definitiveaza in jur de 20-25 de ani) si aveti doi parinti in viata, mama va iubeste si, prin simetrie, va asteptati ca si tatal sa va iubeasca. Dar tatal nu se manifesta ca atare (nu neaparat pentru ca nu v-ar iubi deloc, ci pentru ca nu va cunoaste si nu stie cum sa comunice cu dvs). Singura concluzie pe care puteti sa o trageti este ca este ceva in neregula cu dvs - nu sunteti suficient de buna, nu sunteti demna de a fi iubita, nu ati depus suficiente eforturi, etc. Urmarea fireasca este evitarea - "de fapt n-am nici o nevoie sa fiu iubita de tata si nici nu vreau sa-l mai vad niciodata pentru ca ma simt inconfortabil in preajma lui" (reactia umana instinctuala este sa evite disconfortul si un copil de 10 ani nu are capacitatea de a-si rationa instinctele).
Problema este ca in realitate copilul are nevoie sa fie iubit de ambii parinti si faptul ca se ascunde dupa "nu vreau sa-l vad" n-o face sa se simta valoaroasa si increzatoare ci fix contrariul - si isi imprima acest lucru in inconstient atat de mult incat nu se va valoriza - in raport cu persoanele de sex opus - niciodata (cred ca gasiti pe acest site exemple nenumarate de cum se desfasoara viata unei femei care nu are incredere in ea in raport cu partenerul de viata).

Nu consider ca este o crima sa lasi un copil de 10 ani singur 2 ore cu tatal ei pe care nu-l cunoaste. Mai ales ca dna nu a dat nici o indicatie ca tatal ar fi un pericol pentru copil ci doar insista ca cei doi nu se cunosc - trebuie doar inceput, incet-incet, sa se cunoasca.
La fel, nu cred ca mama trebuie sa-si petreaca fiecare zi alaturi de tatal de care s-a despartit: o data pe saptamana este suficient - parerea mea.
Si inca un punct de vedere - cred ca medierea v-ar ajuta enorm in situatia de fata in asa fel incat sa gasiti o solutie acceptabila (cei doi parinti) fara a petrece timp prin tribunale, fara a duce copilul la audieri, fara anchete psihosociale inutile.

Exact asta i-am spus tatalui, voi mai vorbi cu el si sper sa inteleaga sa renunte la ideea de procese, audieri, anchete...
Si eu cred ca 1 data/ saptamana e destul sa-l vad pe fostul sot, mai ales ca nu scapa ocazia sa ma jigneasca, si pe masura ce fata va dori, va putea sa mearga singura 2 ore sau mai mult, cat va dori...
Cat il priveste pe fostul sot, nu stiu daca e un pericol pentru fata... ma ameninta pe mine cu diverse lucruri, dar sper, cred ca fetei nu-i va face nimic... sigur as avea o strangere de inima pentru ca tatal are un anturaj "dubios ", dar sper ca nu va duce vreodata fata in medii potrivnice sau nu se va "razboi "cu vreun "amic "in prezenta fetei pentru stiu eu ce neintelegeri are cu diverse persoane... pentru ca este genul recalcitrant/ violent...
Eu am crescut fata intr-un mediu curat, armonios, cu principii clare de corectitudine si cinste...

Teoria are şi contrateorie:
"Un soţ rău poate fi un tată bun" este contrazis de "Copiii îşi imită părinţii": un băieţel îşi va imita tatăl în viitoarea relaţie, dacă a avut un tată agresiv, violent, abuzator. Fetiţa îşi va reprima sentimentele, personalitatea, va creşte în teamă şi nu va avea iniţiativă în viaţă, ca urmare a scenelor la care a participat în copilărie.
O fetiţă se poate simţi valoroasă şi dacă este apreciată în mediul în care creşte şi se dezvoltă: familia extinsă, vecini, prieteni, colegi de grădiniţă, de şcoală, dascăli, antrenori, etc. Este aiurea să susţii că o fetiţă se va dezvolta mai armonios când se trezeşte "iubită" după 10 ani de absenţă !!!
Asta nu e iubire părintească şi o fetiţă de 10 ani (şi mai mică) o simte. Iubirea se simte din priviri, din tonul vocii, din gesturi. Nu există iubire subită, după 10 ani în care nu a existat.
Relaţiile acestea, între copiii părăsiţi şi părinţii biologici ar trebui să se desfăşoare liber, după dorinţa şi nevoile minorului, fără impuneri şi restricţii.Cu cât se forţează aceste relaţii, de fapt se strică mai mult. Dorinţa legăturii trebuie să vină firesc de la copil.