@
gigipopa
În cuprinsul art. 331, alin. (2) Cod procedură civilă există cuvântul ”poate”, iar asta înseamnă că avem de a face cu o normă prin care se permite instanțelor să aibă o anumită conduită, care depinde de voința lor.
Norma juridică în discuție este o normă dispozitivă, nu o normă obligatorie pentru instanțe. Este la latitudinea lor dacă o aplică sau nu. Prin urmare, dacă instanțele nu sunt ținute să respecte întocmai această normă, nu se poate afirma, așa cum ați făcut-o dvs., că instanțele nu aplică prevederile noului Cod de procedură civilă.
La finalul mesajului ați scris <<”Prevederea devine obligatorie daca dispare din formulare cuvantul "poate".>> Acel ”poate” din text nu poate să dispară decât prin intervenția legiuitorului. Până când legiuitorul nu intervine, cuvântul ”poate” există în continuare în cuprinsul art. 331, alin. (2) Cod procedură civilă, iar acest cuvânt arată că norma este o normă juridică dispozitivă. Mai jos dau un link la o definiție, necesar pentru cei care urmăresc discuția, nu au pregătire juridică și/sau nu cunosc aceste noțiuni.
[ link extern ]
În final dar deloc în ultimul rând, citarea expertului în camera de consiliu nu poate conduce la concluzia că, ascultându-l, instanța va achiesa la opinia acestuia și va fixa onorariul pe care acesta îl solicită. Este foarte posibil ca instanța să fie de altă părere și să stabilească un onorariu mai mic, după cum este foarte posibil ca, ulterior audierii în camera de consiliu și stabilirii onorariului cerut, instanța să îl diminueze. Aplicarea art. 331, alin. (2) Cod procedură civilă nu garantează stabilirea unui onorariu în cuantumul cerut de expert și nici nu garantează faptul că, ulterior, acesta nu va fi diminuat.