avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 439 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... Auto vandut si neînregistrat
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

Auto vandut si neînregistrat

Buna ziua,

Am si eu o problema. La sfarsitul lui 2014, am vândut un autoturism. Acum, în 2016, am primit o amendă contravenţională de la CNADNR pentru rovinietă. Am contestat-o, procesul nu a avut loc încă.

Autoturismul a fost radiat fiscal de la primăria municipiului în care domiciliez. Acum, doresc să rezolv problema pentru a evita eventualele neplăceri cauzate pe viitor.

M-am interesat la serviciul de înmatriculări, unde au spus că mă pot ajuta, doar dacă le prezint copie după buletinul meu, actul de vânzare-cumpărare şi copie după buletinul cumpărătorului. Am luat legătura cu o rudă a celui care a cumpărat maşina de la mine (nu aveam telefonul individului respectiv) şi i-am solicitat o copie după actul de identitate al cumpărătorului sau datele acestuia de contact. Mi-a transmis contractul pe care el l-a făcut mai departe, cu o a treia persoană, din care reiese că a înstrăinat autoturismul în aceeaşi zi în care l-a cumpărat de la mine. I-am mai cerut o copie a buletinului, nu a dorit să mi-o dea.

Acum, eu sunt oarecum cu mâinile legate. Aş avea nevoie doar de o copie după buletinul lui, pentru a o putea prezenta la înmatriculări, să modifice în baza de date. Doar că nu pot intra în posesia ei. Nici în instanţă, mă gândesc că mare lucru nu am cum să rezolv. Dacă îi fac eu cumpărătorului de la mine întâmpinare, în ideea ca instanţa să-l oblige să înmatriculeze maşina, el nu mai are maşina, că a vândut-o. Eu relaţii contractuale cu cel de-al treilea cumpărător nu am avut, aşa că mi-e cam greu să-i cer lui ceva.

Aş avea nevoie de o idee. Cum aş putea rezolva problema? M-aş putea adresa poliţiei, nu ştiu, îmi poate pune cineva la dispoziţie o copie a buletinului unei persoane fără acordul persoanei respective? Dacă îl chem în instanţă pentru un prejudiciu (în cazul în care nu se rezolvă favorabil contestaţia), îl pot obliga să-mi dea şi o copie a buletinului? Mi se pare absurdă treaba. Am nume, adresă, serie şi număr a cărţii de identitate pe contractul de vânzare-cumpărare. Mă gândesc că se poate verifica identitatea unei persoane. Însă nu prea văd în ce bază legală aş putea să o aflu.

Mulţumesc anticipat!
Cel mai recent răspuns: trandafir2 , moderator 23:42, 24 Februarie 2017
Si eu am vandut masina si in aceeasi zi samsarul a vadut-o mai departe fara sa o transcrie.Am facut o petitie catre servicul de inmatriculari cu actul da vanzare cumparare unde sunt trecute datele cumparatorului,adeverinta de la fisc ca masina nu mai este in proprietatea mea si masina a fost scoasa din sitemul electronic al celor de la inmatriculari de la mine si pusa la cumparator.
Nu este treaba dumnevoastra ce a facut samsarul cu masina.
Am facut si o petitie catre guvern si va rog sa subscrieti aici:[ link extern ] /

Nu este treaba dumnevoastra ce a facut samsarul cu masina.


Ehe... Asta aşa ar trebui să fie, dar practica ne omoară.

Până la urmă am făcut rost de cartea de identitate a cumpărătorului. I-am explicat cam ce am scris şi mai sus, că datele lui se pot afla, doar că e posibil să aibă costuri mult mai mari faţă de o amărâtă de poză cu cartea de identitate, aşa că a trimis. Văd mâine, la înmatriculări.

Eu sunt genul care nu vrea să aibă treabă cu nimeni. N-am avut niciodată datorii, mi-am plătit întotdeauna amenzile de circulaţie în 48 de ore, fără să le contest, pentru că le-am acceptat, de fiecare dată, fiind primite pe bună dreptate. Nu multe, vreo 6-7 în mai bine de 10 ani de condus. Nu am călcat niciodată într-o sală de judecată, nu am fost suspectat de nimic, având o mică societate, nu am primit amenzi de la Fisc, mi-am plătit întotdeauna dările la timp. Nu că sunt cetăţean model, dar fac tot posibilul, pentru că aşa am fost educat.
Şi nu îmi plac surprizele de genul "plăteşte şi tu amendă că a circulat al treilea proprietar fără rovinietă". În mintea mea naivă mă gândeam că odată ce l-am scos de la taxe şi impozite, or comunica şi instituţiile astea între ele.

Şi ca să vedeţi cât de pămpălău sunt. Când am văzut amenda, am strâmbat din nas, dar am zis "ei, sun la CNADNR, le povestesc problema, le trimit copie după actul de vânzare-cumpărare şi se rezolvă repejor". Aşa ar fi trebuit rezolvată problema, în mintea mea, să nu mai umplem sălile de judecată cu toate prostiile. Sun la CNADNR, pauză. Nu poţi conversa cu altcineva, decât cu robotul. Mi-a înţeles el oful, însă, mai mult decât "apasă 1 pentru..." nu-mi zicea.

Cel mai mult mă deranjează genul ăsta de lucruri. Sunt dovada nepăsării. Nu poţi spune că instituţiile habar n-au despre problemă. Am văzut că se tot vorbeşte de ea de ani buni. Însă, nu există modificări legislative în acest sens. O lăsăm aşa. Poate câştigă unul un proces pe la Curtea Constituţională pe treaba asta, pe urmă, mai stăm un an în care toate amenzile sunt contestate în baza deciziei, deci se plimbă nişte hârtii aiurea şi se pierde timpul unor judecători aşa, să avem ce face, pe urmă, poate se gândesc că nu-i legea bună. Iar toate astea, tot pe banii noştri, ai fraierilor care ne plătim conştiincios taxele şi impozitele.
Am fost la înmatriculări, unde am depus aşa:

- Cerere menţiuni înstrăinare auto;
- Contract vânzare-cumpărare;
- Copie CI vânzător (eu);
- Copie CI cumpărător;
- Proces verbal de scoatere din evidenţă mijloace de transport (original).

Domnul care a luat actele mi-a spus că ei vor face modificarea în baza lor de date, şi îmi vor transmite, în 30 de zile confirmarea că au făcut menţiunea. Acum, el a spus că nu este sigur că CNADNR-ul lucrează pe aceeaşi bază de date, însă, din câte ştie el, cei care au făcut treaba asta, nu au mai avut probleme cu amenzile.

Rămâne de văzut. În orice caz, confirmarea de la ei presupun că îmi va fi utilă la Judecătorie, în cazul în care voi mai contesta alte contravenţii, inclusiv la cea pe care o am în lucru acum, dacă nu se va judeca în 30 de zile, ori dacă va face una dintre părţi apel.

Vă voi ţine la curent, poate mai sunteţi şi alţii în aceeaşi situaţie.
Nu vreau sa va descurajez in lupta dumnevoasta cu legile aberante din aceasta tara(facute de hoti si promovate de prietenii lor din parlament),dar o sa mai aveti probleme in sensul ca RCA se face tot pe numele dumnevoasta si asta orice demersuri ati face(eu sunt patit)In cazul unui accident cum a fost cazul masinii vandute de mine la samsar si care a vindut-o in aceeasi zi si cel care a cumparat-o a facut accident.
Subscrieti aici:

[ link extern ] /
Ultima modificare: Vineri, 5 August 2016
stoicavasile, utilizator
M-am gândit şi la RCA. Din păcate, din câte am observat, poliţa nu se semnează. Dacă s-ar fi semnat şi s-ar fi semnat în numele meu, aş fi putut să-i acuz pe respectivii de fals în înscrisuri. Chiar o să încerc să discut treaba asta cu asigurătorul. Le spun că nu am făcut nici o poliţă cu ei şi solicit anularea poliţelor făcute pe numele meu.

Tu zici că dacă face el accident, îmi creşte mie valoarea poliţei... Totuşi, cred că ar fi nevoit să se treacă la utilizator, că ai opţiune la poliţă.

Mai e o chestie, proprietarul autoturismului nu este îndreptăţit de mine în a-l utiliza, aşa că n-ar avea ce să caute la rubrica de "utilizator". Nu are contract cu mine, are primul cumpărător de la mine. Eu să zicem că i-am dat cumpărătorului dreptul, în baza contractului de vânzare-cumpărare, însă, nu ştiu cât de transferabil era acest drept.

6. proprietar/coproprietar al vehiculului - persoana fizică sau juridică înscrisă în documentele de identitate ale vehiculului sau în alte înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate;

8. utilizator al vehiculului - persoana fizică sau juridică căreia, în baza unui contract încheiat cu proprietarul/coproprietarul, i s-a atribuit pe o anumită perioadă dreptul de folosinţă a unui vehicul;


LE: Am cerut un punct de vedere de la Euroins. Nu ma astept să-mi răspundă prea curând, dar cine ştie. Vă ţin la curent.
Ultima modificare: Vineri, 5 August 2016
Rrs, utilizator

Alte discuții în legătură

Furt de identitate sau doar hotie - masina vanduta, asigurare incheiata de noul proprietar pe numele meu mihai mihai2008 mihai mihai2008 Buna ziua! acum 2 luni si jumatate mi-am vandut masina cu toate actele in ordine. Certificat fiscal, contract v-c, inclusiv completat in talon ca masina a fost ... (vezi toată discuția)
Vânzare autoturism de aproximativ 5 ani și ne luat in evidentele poliției de către noul proprietar dana capitanescu dana capitanescu In anul 2014 am vândut un autoturism cu contract de vânzare cumpărare, certificat fiscal și tot ce trebuie, ca noul proprietar sa poată înscrie mașina ... (vezi toată discuția)
Amenda rovigneta pentru o masina vanduta! unnimenicunoscut unnimenicunoscut Buna ziua! Multumesc anticipat pentru atentia acordata problemei expuse de mine! Am vand un autoturism in 2014. Contract vanzare cumparare,radiere de la ... (vezi toată discuția)