Vorbim de cazul exercitarii in comun a autoritatii parintesti. Motivele din spatele lipsei informarii le-as putea sintetiza pe scurt cam asa:
- legea spune clar situatiile in care ne informam, consultam. Adica la alegerea scolii, pregatirea profesionala, medicul si interventiile chirurgicale, bunurile minorului, si cam asta e, du-te si te plimba
- nu te informez ca nu e in interesul copilului. Cu exemplificare: daca nu platesti tabara nu-ti zic ca pleaca in tabara. Daca nu platesti orele de pian, la revedere, nu stii. Adica cumva interesul copilului se traduce strict prin suportarea costurilor, asta cu toate ca nerezidentii platesc pensia de intretinere. Bine alti rezidenti merg pana intr-acolo in care primesc bani pentru plata activitatilor de la imbecilul de nerezident si tot nu le dau informatii, ca n-au chef
- nu-ti zic ca sa nu deranjezi copilul ca tu esti iresponsabil si poate faci de rusine copilul, adica nu-ti zic de fotbal ca poate apari la antrenament si eu ca mama n-am chef sa fii acolo si implicit daca eu n-am chef, nici copilul n-are chef, logic
- bla bla
Ok, te interesezi singur. Dar de exemplu e imposibil sa iei toti medicii de familie si sa ii suni pe rand sau toti profesorii de engleza, de balet si mai stiu eu ce. Concluzia clara este ca in asa zis interes al copilului (interes ce bineinteles il stie exclusiv parintele rezident) aceste informatii nu se transmit si uneori chiar nu le poti obtine singur. Mie personal plangerea pentru nerespectare unei hotarari judecatoresti nu mi se pare neaparat o solutie optima. Alte solutii legale eventual si testate in practica?
Nu am spus in viata mea copilului meu vreo vorba urata la adresa tatalui lui, nu l-am indemnat niciodata sa nu plece cu tatal lui si nici nu l-am premiat cand n-a facut-o. Copilul meu nu va avea niciodata amintiri despre care sa-mi reproseze ca eu l-as fi invatat sau incurujat sa nu-si iubeasca tatal, cu atat mai putin sa-l respinga.
Domnule when,
Pornind de la ideea ca ar fi o oarecare corelare intre ceea ce scrie dna PS si ceea ce face, cititi cu atentie randurile de mai sus. Ca pana la urma precum spuneam doamna PS, adevarul isi face loc intotdeauna, usor de sesizat si cu cei doi neuroni:
Asadar, nu i-ati spus copilului sa nu plece, dar nici sa plece nu-i asa? Nu l-ati premiat ca nu a plecat cu tata, da nici nu ati fost prea ingrijorata nu-i asa? Copilul nu are amintiri cu dvs vorbindu-l rau pe tata, da nici de bine nu-i asa? De la ce varsta a decis copilul asupra relatiei cu tata in timp ce va uitati cum ii da ignore?
Parintii alienatori nu e ca ii vor spune copilului nu te duci cu tacto ca daca te duci te bat, daca ramai te duc la inghetata. Nu, parintii alienatori se comporta in asa fel incat copilul el singur ia decizia de a-si respinge tatal. Abuzul emotional are loc in fiecare zi din viata copilului. Si as avea mii de exemple de astfel de comportamente dar cred ca cel mai bine le stiu fix parintii alienatori.
@Petricădracea Stimate domn, limbajul meu şi probabil şi al doamnei ps se datorează experienţei trăite personal, recunosc, sunt subiectivă.Nu aş fi combătut această idee dacă nu aş fi victima învinuirii de "alienare parentală" şi de provocatoare a "Sindromului Stockholm", mai mult, s-a ajuns şi la învinuirea de "Sindrom Munchausen", de aceea am studiat tot ce ţine de acest concept de "alienare parentală". Dvs. nu cunoaşteţi dedesupturile acestei afaceri cu "alienarea parentală", şi ar trebui să umplem pagini întregi ca să pricepeţi că aici, la noi, în Romania, popularizarea şi împingerea în prim plan a acestui concept este AFACERE pe seama părinţilor în conflict, cu pretextul...copilul. S-a ajuns ca în toate cauzele cu minori să se ajungă la renumita "alienare parentală", la trimiterea copiilor la evaluare psihologică la anumiţi psihologi de pe o anumită listă şi la constatarea invariabilă a "alienării parentale" care necesită, nu-i aşa, consiliere psihologică la aceiaşi psihologi.Şi astea costă. Şi costă mult. Şi le plătesc părinţii ;)
@When
1.Contatarea vinovaţiei o fac niste oameni, de la DGASPC sau de pe celebra listă a absolvenţilor cursurilor de 2000 euro. Cum vă explicaţi că nişte psihologi au în lucru un caz timp de 1-3 ani, nu constată nici o "alienare" şi brusc, descoperă roata? Atunci eu învinuiesc chiar respectivii pseudopsihologi, care au consiliat, evaluat, expertizat acelaşi copil şi rezultatul muncii lor a fost O.Înseamnă că nu au ce căuta în sistem! Dar dacă aceşti "specialişti" nu au recunoscut atâta vreme vina mamei, cum o vor putea recunoaşte la o simplă evaluare sau expertiză de 3 şedinţe?
Dvs. luaţi ca certitudine declaraţia domnului.V-am mai spus, dacă-l ascultaţi pe tatăl copilului meu, constataţi imediat "alienarea parentală" şi declaraţi că nu merit să fiu mamă! De ce? Fiindcă, exact ca politicienii, a transformat negrul în alb şi viceversa.Şi l-au crezut şi autorităţile un an, doi, până s-au lămurit. Norocul meu a fost că am avut dovezi scrise, făcute inconştient, fără a presupune că acele mailuri îmi vor fi de ajutor cândva :)
2.În legislaţia autohtonă, nerespectarea programului de relaţii cu minorul şi a obligaţiei de întreţinere din partea unui părinte nerezident nu sunt pedepsite, "forţa coercitivă a statului" se manifestă doar împotriva nerespectării programului de vizită de către MAMA şi refuzul minorului, care, evident, este influenţat de mama prin gânduri, gesturi şi vorbe..N-am întânit nici un tată penalizat :) O judecătoare chiar mi-a scris în motivaţie: "Împrejurarea că tatăl nu se prezintă la programul de relaţii cu minorul nu este un motiv ca minorul să refuze plecarea cu el, este evident că mama l-a influenţat" Şi această judecătoare studiază "alienarea parentală" şi trimite copilul la evaluare la psihologul "de pe listă" :) Nici măcar instanţa nu consideră că absenţa unui părinte din viaţa copilului îl afectează pe copil, oare ce demonstrează asta?
3.Şi iarăşi, vă spun că acea mamă penalizată după 11 ani a apariţiei tatălui a fost învinuită de alienare parentală şi copilul a ajuns la balamuc, în interesul său superior.
Tăticii de pe acest forum vin cu diferite nelămuriri şi dvs. îi lămuriţi cum vine treaba cu alienarea parentală. Era un caz în care mama chiar îl suprasolicita pe tata ca să aibă grijă de copil, în afara programului de vizită, şi pe acela l-aţi îndrumat pe aceeaşi cale.
Domnule When, ceea ce faceţi nu e bine.
NU ştiu cine l-a îndrumat pe tatăl copilului meu să trimită prin curier cadou la copil, cu plata taxei de transport,(în timpul procesului, că doar atunci trimitea cadori) mai mare decât preţul "cadoului", el ştiind că am o jenă financiară?! Totuşi, am plătit şi i-am dat copilului, să ştie că tata se gândeşte la el.Atunci, a perseverat, a trimis cu ramburs şi o valoare mare, ca să refuz, ei, n-am refuzat. Toate se doreau dovezi de alienare parentală, aşa cum scrie în manualul PAS, depus în toate dosarele!
I-am răspuns la telefoane, i-am dat informaţii despre copil, l-am aşteptat la programul de vizită, când a venit în afara programului, am mers cu copilul, fără nici o obligaţie legală, am fost la consiliere psihologică, deci am fost deschisă la toate propunerile lui. Totuşi, am fost în continuare acuzată.
Acest om a uzat de toate învăţăturile arpcc, în loc să-şi facă o relaţie cu copilul, l-a ostilizat.
Cazul meu este un caz de "alienare" care există, dacă recunosc, dacă nu, fiindcă EL susţine asta :)
@PS - observ ca dvs. chiar nu aveti nicio limita in a exagera! daca asa faceti si cu propriul copil si tatal acestuia...va inteleg acum frustrarea si inversunarea!
De ce scoateti vorbele din context si le plasati dupa cum va convine ca sa dea bine pt dvs? Nu vi se pare o diferenta intre ce am scris eu si ce ati citat dvs?
Nu-i bag eu frica in oase...ci procesul prin care am trecut si in care am pus problema alienarii parentale!
La cum puneti problema, nu m-ar mira sa ma trezesc si cu politia pe cap pe motiv ca ii bag frica in oase fostei sotii!!!
sau fosta sotie vrea sa demonstreze ca nu alieneaza copilul de mine...nici asta nu ma mai intereseaza neaparat pt ca vad ca i-a intrat frica in oase si s-a potolit cu alienarea copilului la adresa mea ci doar la adresa altor membrii ai familiei mele...
versus
Mai deunazi scria aici un coleg de al dvs despre cum ii baga "frica in oase".(cu referire la mama)
Nu vreti sub nicio forma sa intelegeti ca situatiile prezentate de catre noi, alte persoane, sunt total diferite de situatia prin care treceti dvs! Nu vreti sa pricepeti ca noi suntem niste tati disperati care-si doresc din tot sufletul sa fie alaturi de copilul lor mai mult de 4 zile/luna! Ca platim pensie alimentara la zis si corecta si ca vrem sa ne implicam mai mult de atat in viata copilului!
Probabil ca asta deranjeaza cel mai mult in astfel de situatii: ca ne pasa de propriul copil! Pentru ca daca nu ne-ar interesa, cum exista destul de multe cazuri de tati care uita de copiii lor, atunci situatia cred ca ar fi mult mai simpla!
Cel putin in cazul meu cred ca ar fi perfect si ar fi cea mai multumita fosta sotie daca nu m-as mai interesa deloc de copil! Ca pensia alimentara oricum o executa...deci tot o obtine!
Si...credeti-ma ca au fost multe situatii in care am simtit ca ma lupt cu morile de vant si voi renunta...
Copilul nu are amintiri cu dvs vorbindu-l rau pe tata, da nici de bine nu-i asa?
Dumneavoastră îndemnaţi mama să mintă?Ce să spună bine de tata care l-a părăsit pe el, care pe mama a bătut-o, a umilit-o, care o poartă prin procese, pe la autorităţi? Eu cred că este un efort suficient ca să fii calmă în prezenţa copilului şi să eviţi scandalul în prezenţa lui.
Abuzul emotional are loc in fiecare zi din viata copilului.
Deci faptul că mama nu minte, că nu-l vorbeşte de rău pe tata este un abuz emoţional constant, după părerea dvs., aşa-i? Ce aţi dori să spună constant mama?Dimineaţa la trezire:Bună dimineaţa soare, tata te iubeşte! La prânz: Poftă bună, tata te iubeşte! Ş.a.m.d.?
@When
Cu mentalitati ca ale lor se lupta cei care isi vor copii.
Domnule, citiţi ce v-am scris mai sus.
În general, mulţi dintre "cei ce-şi vor copiii" (copiii se scrie cu trei "i" la forma articulată) au fost mai mult absenţi din viaţa lor până la despărţire, din diverse motive.Nu generalizez! Tatăl copilului meu "îşi vrea copilul" în maniera în care , rugat să îngrijească măcar o oră de copil, a spus că nu e dădacă! Rugat să meargă să cumpere scutece, pe banii mei, a spus că nu are benzină, am plătit şi benzina! Invitat la aniversarea copilului, s-a scuzat că nu ajunge la timp, prin sms, dar a făcut a doua zi reclamaţie la A.T. că îi este sabotată relaţia cu copilul, fiindcă a fost împiedicat să participe la ziua lui!Şi acea reclamaţie a depus-o in instanţă, ca dovadă a interesului pentru copil!
Despre ce vorbim aici, stimabile? Mentalităţi? Ale cui mentalităţi?
Dumneavoastră îndemnaţi mama să mintă?Ce să spună bine de tata care l-a părăsit pe el, care pe mama a bătut-o, a umilit-o, care o poartă prin procese, pe la autorităţi? Eu cred că este un efort suficient ca să fii calmă în prezenţa copilului şi să eviţi scandalul în prezenţa lui.
Cate situatii...atatea comportamente...in cazul meu, desi nu au fost situatii de abuz in familie, desi nu am parasit copilul...doar am cerut program mai mare la proces (dar asta intra la partea cu "o poarta prin procese", nu?) mama nu se poate abtine in prezenta copilului si face scandal de fiecare data...poate in speranta sa nu o mai deranjez legat de copil...
În general, mulţi dintre "cei ce-şi vor copiii" (copiii se scrie cu trei "i" la forma articulată) au fost mai mult absenţi din viaţa lor până la despărţire, din diverse motive.Nu generalizez!
Pai tocmai ati generalizat :) daca au fost absenti din viata copilului pana la despartire...acum de ce isi vor copilul? de ce ar vrea un tata copilul de care nu s-a interesat niciodata?
avocatnet.ro explicăm legislația
againstPAS, utilizator
Martonze, utilizator
Honey32