avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1590 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Asociaţii de proprietari / ... Administratorul Asociației are obligația semnării ...
Discuție deschisă în Asociaţii de proprietari / locatari

Administratorul Asociației are obligația semnării contractelor cu terții care efectuează lucrări de reparații sau de Service în condominiu ?

ÎNTREBARE: Cine se ocupă și cine încheie contractele de lucrări de reparaţii, întreținere, service, efectuate de terți prestatori în cadrul unei Asociații de Proprietari ? Dacă acestea sunt obligațiile principale ale Administratorului de Imobile și acela nu e atestat (autorizat) de către Primărie (prin Consiliul Local), se pot anula toate documentele acelui fals administrator, angajat ilegal de Comitetul Executiv, acum 3 ani ?
Precizez că noi am avut angajat un fals administrator (acum și-a dat demisia, fiind în pre-aviz), care nu a prezentat la angajare șefilor Asociației, atestatul obligatoriu emis de Primărie (doar în urma unui examen, cu nota minimă 7), astfel acesta nefiind autorizat (atestat) legal să desfășoare activitatea de administrare a imobilelor în nicio Asociație de pe teritoriul României, nu putea activa ilegal în cadrul A.P.XX cu titulatura funcției de Administrator, implicit acesta ne-având și drept de semnătură a vreunui document al A.P.XX. Pe lângă fapta penală de fals, acesta ar putea fi acuzat, conform Noului Cod Penal, art. 348, și de „Exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activități pentru care legea cere autorizație ori exercitarea acestora în alte condiții decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârșirea unor astfel de fapte se sancționează potrivit legii penale, se pedepsește ...”
Art. 34. - (2) Asociația de Proprietari angajează persoane fizice atestate pentru funcția de Administrator (...) pentru realizarea, respectiv furnizarea serviciilor necesare administrării, întreținerii, investițiilor şi reparațiilor asupra proprietății comune. ☛ NOTĂ: Aceasta e(ra) obligația Administratorului și a șefilor oricărei Asociații. Fără atestat dat de Primărie în urma unui examen, acesta nu poate fi angajat în nici o Asociație și nici n-are dreptul să semneze acte în numele acesteia ! Obligația de a prezenta acel act la angajare există în Legea 230/2007, art.35, alin.3 !
Persoanele care n-au nici o calitate într-o entitate juridică precum este o Asociație de Proprietari, nu au dreptul și calitatea de a semna niciun contract în numele proprietarilor, fie el de muncă, de reparații sau de service, și de aceea am cerut A.N.P.C. aplicarea legislației și anularea contractelor (de service, reparații, de prestări servicii, etc.) semnate abuziv în numele a câteva sute de proprietari cu drepturi depline ai A.P.XX.
Ce ziceți, sunt șanse să anulăm acele Contracte de Prestări servicii cu terții, inițial prin intermediul A.N.P.C., apoi în Instanțe ?
Spun asta pentru că nici președintele Asociației noastre nu avea (nu are) dreptul de a semna documente, deoarece am descoperit acum câteva luni că nu e(ra) proprietar în niciun imobil din Asociația noastră și implicit, încălcând art. 5-9 din Legea 230/2007, nu avea și nu are dreptul de a candida sau de a fi ales în vreo funcție de conducere a Asociației noastre !
Ultima modificare: Duminică, 18 Iunie 2017
ionica1980, utilizator
"Presedintele de asociatie si administratorul de imobil nu sunt asimilabili functionarilor publici
Nu promovati actiune in instanta pentru abuz in serviciu" este adevarata partial afirmatia dvs, dar totusi mi se pare aberant ca un presedinte de bloc sa faca ce vrea fara sa fie acuzat. Sunt asociatii de locatari care inca deconteaza lucrari , servicii pe facturi false vandute la coltul strazii, si facturi cu sume importante, sunt administratori care au ajuns sa deconteze medicamente pe listele de plata.
@ionica80 a scris:
„(9) Pentru lucrările privind proprietatea comună, administratorul, ținând seama de preț, durată de execuție și calitate, supune spre analiză, selecție de oferte și aprobare Comitetului Executiv al Asociației de Proprietari, ofertele operatorilor economici care satisfac cerințele, în vederea executării lucrărilor. În caz contrar, cheltuielile nu vor fi acceptate la plată.”

Comitetul executiv nu accepta la plata, ca membrii lui analizeaza aceste oferte, nu proprietarii. In acest punct 9 este vorba de actiunea comitetului executiv, nu de actiunea proprietarilor.
Proprietarii au obligatia de a achita lista de intretinere.
Cei doi „șefi” nu aveau dreptul să încheie contracte în numele proprietarilor Asociației, dacă nu aveau nicio calitate acolo, ei fiind angajați ilegal, fraudulos, de Comitetul Executiv (condus de președintele ... ilegalist),
Aveti vreo hotarare a instantei prin care cei doi sunt declarati ca avand o activitate nelegala? Daca nu, ba mai mult proprietarii o accepta, nu puteti contesta verbal actiunile lor sau sa nu platiti cotele de intretinere.
Singurele documente care le atesta calitatea de a actiona sunt PV de alegere in AG pentru presedinte si contractul pentru administrator angajat de comitetul executiv.


Pentru început, vă rog, dragi Moderatori, nu mai ștergeți ceea ce citez din alți useri, pentru că nu se mai înțelege nimic din postarea mea (răspund doar la anumite fraze).
elga50 a scris:

@ionica80 a scris:
„(9) Pentru lucrările privind proprietatea comună, administratorul, ținând seama de preț, durată de execuție și calitate, supune spre analiză, selecție de oferte și aprobare Comitetului Executiv al Asociației de Proprietari, ofertele operatorilor economici care satisfac cerințele, în vederea executării lucrărilor. În caz contrar, cheltuielile nu vor fi acceptate la plată.”

Comitetul Executiv nu accepta la plată, că membrii lui analizează aceste oferte, nu proprietarii. În acest punct 9 este vorba de acțiunea Comitetului Executiv, nu de acțiunea proprietarilor.
Proprietarii au obligația de a achita lista de întreținere.

Dimpotrivă, articolul 22, alin.9 e foarte clar, mai ales că eu citesc cu atenție în orice articol de lege fiecare cuvânt și semn de punctuație (ce să facem, dacă noi suntem proprii avocați și studiem legile cu atenție ?), să nu acuz aiurea pe cineva.
Fraza „În caz contrar, cheltuielile nu vor fi acceptate la plată” înseamnă că dacă Administratorul nu a respectat ceea ce scrie la începutul articolului, Comitetul Executiv e obligat să nu accepte plata acelor lucrări (ultima frază e extrem de clară). Cum la noi încă din 2013 e aceeași firmă care are lucrări în Asociație, ne-aducând, cel puțin de formă, și alte oferte de preț (pentru a aplica corect legea), e evident că mai ales președintele și Comitetul Executiv au încălcat acest alineat 9, acceptând la plată lucrări fără a se „ține seama de preț, durată de execuție și calitate”. Legea-i lege ...
În consecință, nici noi, proprietarii, nu suntem obligați să plătim acele lucrări făcute prin încălcarea acelui art.22, alin.9 (e extrem de clar tot paragraful de lege ...), fără alte oferte din care să se aleagă.
Completez cu ceva și mai grav - dacă au existat oferte sau negocieri, ELE AU FOST FĂCUTE DE UN FALS ADMINISTRATOR, angajat ilegal, fără a deține un atestat acordat de Primărie. Se știe că orice persoană care n-are vreo calitate într-o entitate juridică, nu are dreptul să activeze acolo și nici să semneze vreun act al Asociației, act care va fi declarat nul de Instanțe !
Știind toate aceste lucruri ilegale, cum putem accepta noi la plată acele lucrări făcute prin încălcarea mai multor articole de legi, de către persoane ilegal angajate, fără autorizație (calificare) ?
De ce mai toți șefii de Asociații interpretează legile după cum le dictează interesul ? Alineatul 9 nu spune clar cine nu acceptă plata lucrărilor, dar important e că nimeni nu trebuia să accepte acele lucrări făcute fără aplicarea legii !
Dacă e nevoie, vă arăt care e regulamentul Asociațiilor de Proprietari, votat de Consiliul Local, prin H.C.L.M. nr.77/2014, în care sunt stipulate condiții extrem de dure pentru a contracta o lucrare în cadrul oricărei Asociații din oraș !
De ce acești șefi de Asociații spun, invariabil, că „proprietarii au doar obligația de a achita lista de întreținere” ? Cumva președintele care conduce acel Comitet Executiv e deasupra legilor și a voinței proprietarilor, cei care le asigură tuturor un salariu (venit) destul de mare, proprietari cărora li se încalcă aproape orice drept ? Sunt cumva acești șefi imuni la legile României ?
Proprietarii sunt buni doar să plătească orice aberație contabilă și juridică a „șefilor” de Asociații (nu generalizez) ?
elga50 a scris:

@ionica80 a scris:
Cei doi „șefi” nu aveau dreptul să încheie contracte în numele proprietarilor Asociației, dacă nu aveau nicio calitate acolo, ei fiind angajați ilegal, fraudulos, de Comitetul Executiv (condus de președintele ... ilegalist).
Aveți vreo hotărâre a instanței prin care cei doi sunt declarați ca având o activitate nelegală ? Dacă nu, ba mai mult proprietarii o acceptă, nu puteți contesta verbal acțiunile lor sau sa nu plătiţi cotele de întreținere.
Singurele documente care le atestă calitatea de a acționa sunt PV de alegere în A.G. pentru președinte și contractul pentru administrator angajat de Comitetul Executiv.

Se vede că dvs. scrieți în mod subiectiv şi doar în mod teoretic, fără a studia practica judiciară. Sunt numeroase speţe în care Instanţele declară nule actele semnate de persoane fără vreo calitate în aceste Asociații care colcăie de ilegalităţi.
Inclusiv Legea 230/2007, Art. 54 spune la alin.(1): „Persoanele fizice care au CALITATEA DE ADMINISTRATOR DE IMOBILE sunt atestate de către primar (...)”
Dacă n-au această calitate de Administrator, acești indivizi nu pot semna acte în numele Asociației noastre, evident.
Pentru a nu mă mai combate în legătură cu abuzurile oricărui Administrator ne-atestat , citez ceea ce scrie un avocat:
♦ Craiovenii care locuiesc la bloc şi au cunoştinţă de faptul că Administratorul de la Asociaţia de Proprietari de care aparțin, n-are atestatul dat de Primărie sau şi-a pierdut acest drept, trebuie să fie atenţi cui plătesc Întreţinerea. LEGAL, DACĂ ADMINISTRATORUL NU E ATESTAT, ORICE ACT SEMNAT DE CĂTRE ACESTA ESTE LOVIT DE NULITATE, inclusiv acea chitanță care le este eliberată proprietarilor după plata Întreținerii. „UN ACT SEMNAT DE O PERSOANĂ FĂRĂ CALITATE ESTE NUL DE DREPT. În cazul în care se creează şi un prejudiciu, răspunderea îi revine angajatorului, dacă este vorba de Asociaţii de Proprietari, președintelui şi Comitetului Executiv, care cu bună ştiinţă păstrează pe o funcţie o persoană care nu are (nu avea) calitatea cerută de lege.“, a explicat avocatul Sorin Stănciulescu.

Aștept comentarii pentru a combate ceea ce am postat eu mai sus ... dacă acestea există.
Ultima modificare: Sâmbătă, 22 Iulie 2017
ionica1980, utilizator
ionica1980 a scris:

Pentru început, vă rog, dragi Moderatori, nu mai ștergeți ceea ce citez din alți useri, pentru că nu se mai înțelege nimic din postarea mea (răspund doar la anumite fraze).
..


Regulament Forum Avocatnet.ro

Daca cineva se simte cu totul si cu totul nedreptatit sau abuzat este rugat sa trimita un mesaj privat administratorilor forumului si va fi tratat cu toata atentia cuvenita.
ionica1980 a scris:


dacă nu aveau nicio calitate acolo, ei fiind angajați ilegal, fraudulos, de Comitetul Executiv (condus de președintele ... ilegalist),


Daca dintre cei 2 sefi,va referiti si la presedinte,studiati temeinic dispozitia in vigoare si veti afla ca reprezentantul legal al asociatiei de proprietari este ales de catre participantii la adunarea generala
Presedintele de asociatie nu este angajatul asociatiei de proprietari

Alte discuții în legătură

Listele de plată sunt ilegal calculate dacă nu au la bază hotărâri ale adunărilor generale anuale, convocate conform legii nr. 196/2018, art. 47, 48 și 53 ! flory_mr flory_mr Am găsit pe Internet un articol extrem de explicit care arată obligațiile unui administrator de Condominiu, în care aproape la fiecare articol se arată ... (vezi toată discuția)
Administratorul asociației care nu are atestat poate semna acte în numele acelei asociații ? ionica1980 ionica1980 Așa-zisul administrator al Asociației noastre n-a fost niciodată atestat (autorizat) de Primărie, conform Legii 230/2007, art.54. Cum în 2014 acest fals ... (vezi toată discuția)
Cum se poate angaja un avocat de catre asociatia de proprietari ... cerban cerban Cum se poate angaja un avocat de catre asociatia de proprietari intr un dosar cu un rauplatnic! (vezi toată discuția)