Alienare parentală, 10 ordonanțe președințiale câștigate degeaba. Cum să procedez ca să-mi văd copilul?

Adica daca mama are resursele materiale sa-si creasca singura copilul, de ce sa mai se "incurce" cu prezenta tatalui? Pai daca unica utilitate a tatalui ar fi contributia baneasca, daca ea nu este in cantitate suficienta sau oricat de mare ar fi nu face diferenta, este perfect normal ca acel copil sa creasca fara tata. Ce sa tot vorbim de nevoi emotionale ale copilului de a fi alaturi si a-si iubi ambii parinti. Deci doamna PS, durerea in bascheti va vine din confortul financiar. Iar cum se pare ca credeti ca sentimentele dvs se identifica cu ale copilului, atata timp cat ii este asigurat confortul financiar, copilul nu are nevoie de tata. Uneori cand ajungi la un anumit nivel de aroganta, autosuficienta si as spune lipsa de empatie, nu-ti mai dai seama ca ai luat-o cam mult pe aratura cu ce faco. Si nu doar in ochii individului de nu intra nici in genunchi, ci si in ochii altora, unii chiar apropiati.

agpas, teoria generala, de tipul ce e arta in viata noastra, poate parea corecta si mai ales inepuizabila. Nimeni nu ar exclude un parinte, din viata copilului, pe motiv de cuantum al pensiei de intretinere. Eu am raspuns strict lui asaofi, care a definit prezenta tatalui in viata copilului, doar din punct de vedere finanacia, il citez: "casa mare, pensie mare etc". La aceste "argumente" nu se poate raspunde decat folosind aceleasi criterii. E adevarat insa, ca din perspectiva postarilor dvs, ati putea raspunde acelasi lucru, adica despre programul de vizitare, chiar si in cazul in care subiectul postarii ar fi "subrogatia". Asta din motive lesne de intuit.
Frumoasa poastare aveti, nevoile emotionale ale copilului, dorul, lipsa, etc. Dar in fiecare caz in parte, nu in teorie, s-a demonstrat nevoia sau crezi ca adn-ul e singurul garant al unei nevoi eomtionale? Ce ne facem in situatiile in care copilul nu manifesta nici dor, nici drag, nici nevoie iar "argumentele" parintelui pentru satisfacerea nevoii, pentru care copilul nu da niciun semn ca ar avea-o, consta in plangeri si executari silite? Cum procedam? Spunem copilului "nu-l iubesti dar trebuie sa-l iubesti, ca-ti spun eu, ca asa e bine si ca ai nevoie, dar nu-ti dai tu seama ca ai nevoie"?
Aceasta e problema la care multi dintre utilizatori cauta raspuns. Cum sa procedeze concret de acum incolo, caci doar reprosuri aduse mamei nu cred ca e folositor.

Doamna PS: ca lucururile sa se schimbe, mama trebuie sa inteleaga ca in loc sa indeparteze copilul, trebuie sa-l apropie. Daca mama a stiu exact ce sa faca pentru ca tatal si copilul sa devina niste straini, am convingerea ca stie ce sa faca exact si pentru ca acestia sa aiba o relatie normala.

Aceasta e problema la care multi dintre utilizatori cauta raspuns. Cum sa procedeze concret de acum incolo, caci doar reprosuri aduse mamei nu cred ca e folositor.

Un punct de vedere foarte pertinent as zice eu.
Opinia mea este asa cum a precizat AgainstPas si in situatiile in care e cazul ( adica nerezidentul e implicat, normal la cap si are comportament decent) ca rezidentul ar trebui sa apropie. Sa implica nerezidentul in viata copilului. Cand e vorba de o excursie sa ii zica sa ceara voie si tatalui, sa il informeze pe acesta cand il duce la medic, sa tina cont si de modul in care acesta intelege sa fie parinte. Poate nerezidentul considera ca minorul trebuie sa citeasca mai mult si ii spune acestuia ca de 2 ori pe saptamana trebuie sa citeasca minim 10 pagini. Daca rezidentul nu e de acord nu trebuie sa zica copilului ca celalalt parinte e un tampit si ca sa il ignore.
Asa cum este simplu de vazut cand nerezidentul e un parinte implicat nu doar un doritor de scandal, asa de simplu se vede si cand rezidentul il considera pe celalalt ca partener cu drepturi egale in cresterea copilului.
La celalalt topic doamna PS spuneati ca pentru week-end-ul pierdut mama nu trebuie sa ofere alt week-end, ca nu e organ de compensare. Insa Martonze, la acest subiect cred sustinea ca diplomatia si ratiunea trebuie sa reprezinte drumul pe care e bine sa o apuci.
Atata vreme cat doar de la nerezident se asteapta diplomatie si ratiune in timp ce rezidentul are voie sa faca ce vor muschii lui, ca deh, nu e organ de compensare, nu e ghiseu de informatii sa dea informatii si asa mai departe......binele superior al minorului e undeva in fund de sertar.
Pentru ca zic eu, sfatul doamnei Maronze ar trebui urmat de parinti, rezidenti si nerezidenti.

Draga(ul) meu When, în toate relaţiile interumane, trebuie să ne comportăm civilizat, cu diplomaţie şi să fim deschişi spre compromisuri. În relaţiile părinte-copil, eu am convingerea că minorul este liberul arbitru şi, în funcţie de ce simte faţă de un părinte, se ataşează sau nu de acela. Nici un ordin, nici o hotărâre judecătorească nu poate ordona sentimentele unei fiinţe, acestea sunt rezultatul trăirilor fiinţei şi a emoţiilor generate de simţurile sale.
Minorii care ajung la "program" provin din familii cu care au convieţuit armonios, dar unul din părinţi şi-a găsit altă pereche, sau la fel, dar părinţii au ajuns la agresiuni, scandaluri, bătăi, copiii altoiţi şi ei sau au fost abandonaţi de unul din părinţi înainte de naştere sau în fragedă pruncie şi părintele rătăcitor şi-a adus aminte după ani că are copii - sunt fel de fel de situaţii şi nu putem umbla cu lozinca "programul de relaţii - binele copilului" sau "alienare parentală".
În situaţiile descrise mai sus, numai primului caz îi este benefic "relaţia personală", fiindcă există relaţia de ataşament, copilul a suferit şocul despărţirii , care trebuie atenuat prin menţinerea legăturii cu persoana dragă.