Alienare parentală, 10 ordonanțe președințiale câștigate degeaba. Cum să procedez ca să-mi văd copilul?

dnule agpas, eu, daca as fi mama copilului dvs, sincer nu as face niciun efort si stiti de ce? pentru ca nu asumati nimic, dar nimic, toata responsabilitatea, atat in ce priveste lipsa relatiei cu copilul, cat si o eventuala metoda de remediere a situatiei, pentru dvs sunt responsabilitatea exclusiva a mamei. V-ati asezat, metaforic desigur, intr-un fotoliu, si vreti sa va jjoace mama copilul pe genunchi. Si mai stiti de ce n-as face niciun efort? Nu pentru ca as purta resentimente fostului partener, ci pentru ca aveti un asemenea comportament de derobare de orice responsabilitate incat copilul, sau macar educatia lui, ar fi in real pericol cu dvs. Daca as lasa copilul sa faca lectiile la romana cu dvs, probabil ati spune ca dvs sunteti inginer si nu va pricepeti la poezie, copilului nu i s-au explicat bine temele si de altfel ii sta capul doar la joaca, caci asa l-a educat prost ma-sa, manualul e prost alcatuit, timpul e prea scurt etc, mai putin dvs, care desigur ca nu veti avea nicio responsabilitate fata de nesupravegherea copilului la lectii. Stiti ce se intampla? Sunt convinsa ca acel copil va simte "consistenta" de maioneza. Copiii, prin definitie, cauta protectia adultului. Ce protectie poate gasi un copil la un adult care se declara singur neresponsabil de nimic? Copilul nu pleaca cu dvs, precum reiese din toate postarile dvs, pentru ca are instinct de conservare, nu pentru ca l-a alienat mama, ci pentru ca dvs nu-i transmiteti siguranta necesara nici cu privire la traversarea strazii, unde, vinovat de un eventual incident, vor fi :primarul, marcajul pietonal, semaforul defect sau soferii grabiti. In scurt timp copilul ar invata acelasi comportament iresponsabil. Cum i-ati putea spune copilului ca e responsabilitatea lui sa-si faca temele, ca notele sunt rezultatul muncii sau nemuncii lui, ca daca incalca o regula, responsabil va fi el etc? Cum sa-i transmiteti asta, cand el vede, aude si simte, ca mama e responsabila cand nu se desfasoara programul de vizitare, daca copilul are critici, vinovata e mama ca l-a crescut prost, daca refuza sa va urmeze, responsabila e mama ca l-a alienat etc? Pentru el nu va fi vorba ca are el note mici, ci profa de mate e rea, cea de romana nu stie sa explice, diriga nu se implica, iar colegii il deranjeaza si nu poate fi atent.
Sa stiti ca nu exista manual de psihologie sau de pedagogie care sa nu spuna ca in educatie cel mai eficient argument e puterea exemplului personal. Ce exemplu personal oferiti dvs? Cel de scriere de plangeri si de scrieri pe forum? Cel de mutare a intregii responsabilitati la altul? Pai asa va proceda si el, fiind ata de convenabil.
Daca nu sunteti capabil sa asumati nimic in raport de relatia cu propriul copil, cum ar putea un om zdravan la cap sa va incredinteze micutul, fie si pentru cateva zile? Doar pe baza de adn? Dvs vreti un soi de relatie cu copilul in care tot ce ar fi bun ar fi meritul dvs iar ptr tot ce nu merge sau merge gresit e responsabila mama. Jalnic, zau asa. Maioneza, zau asa.

În relaţiile părinte-copil, eu am convingerea că minorul este liberul arbitru şi, în funcţie de ce simte faţă de un părinte, se ataşează sau nu de acela.

Cred ca va referiti la cazurile normale.
Va dau exemplu acum din ce a trait prietenul meu, cel care a primit acordul de iesire din tara cu o zi inainte de plecare si care a pierdut ordonanta pentru tramanetul copilului pentru ca medicii au recomandat, nu au scris ca e necesar tratamentul si mama se impotriveste.
Copilul trebuia sa stea o luna la programul de vizita, a reusit sa il ia dupa 2 saptamani de la data la care ar fi trebuit sa inceapa. In timpul acesta minorul ii scria pe whatsapp ca nu vrea sa il vada, sa stie de el, sa il lase in pace. Inainte de plecarea din tara cu insistente mama l-a adus si a dat acordul. Acasa la tata copilul a fugit la el in brate, si-a cerut iertare si i-a aratat conversatiile pe whatsapp cu mama in care i se spunea ca e necesar sa vorbeasca urat cu tatal pentru a nu fi luat de catre acesta, i se scria ce sa spuna iar cand copilul raspundea mamei ca a convins tatal sa nu vina aceasta il felicita, ca foarte bine a facut ca l-a invins.
Copilul a vrut sa ramana la tata toata luna de vizita. Drept raspuns mama a refuzat sa vorbeasca cu el in aceasta perioada. Dupa 2 sptamani, la insistentele tatalui si dupa ce acesta a sunat la fostrul socru sa-si convinga fata, aceasta a sunat si a acceptat sa vina sa vada copilul. Copilul a suferit enorm si plangea ca mami se poarta asa pentru ca a vrut la tata.
Copilul a ajuns la Obregia transferat de la Grigore Alecsandescu saptamani mai tarziu. Mama refuza tratamentul si mai nou nu mai coboara sa aduca copilul la programul de vizita. Baiatul e iarasi silit sa vorbeasca urat tatalui.
Acestuia i s-a zis ca daca insista cu terapia pentru copil nu il va mai vedea niciodata, i-a fost amenintat copilul din a doua casatorie si e injurat si jignit periodic.
Acum, va intreb eu, de cat liber arbitru are parte copilul de care va povestesc?
Stiti de cate ori pe zi isi suna mama cand culmea, e acasa, nu in vizita la tata. De peste 20 de ori. Si face atac de panica daca nu ii raspunde. Pentru ca i s-a zis ca poate muri oricand si bietul se asteapta la ce e mai rau.
Nu e cam mic sa atarne pe umerii lui o asa povara?
Si scriu aici despre un tata care nu a facut plangeri sau reclamatii. unica lui actiune a fost la ani de zile dupa divort, ordonanta ca sa ofere terapie copilului.

Doamna draga,
Asum ce e de asumat, nu va faceti griji. Cum ar putea un om zdravan sa-mi incredinteze copilul? Pai nu poate si nu vrea, "zdravana" la cap fiind. Asa ca exemplul personal, meritul meu, responsabilitati, cui trebuie sa i le demonstrez? Copilului? La copil nu am acces. Mamei? Ah da, in realitate trebuie sa conving mama ca sunt "adecvat" ca parinte. Pentru ca in realitate ea decide. Deci revenind, nu cumva decidentul e responsabil? Sau tot eu am responsabilitatea ca nu am reusit sa conving mama ca sunt "adecvat" pentru a mi se permite accesul la copil? Hotararea care spune ca am dreptul sa fiu tata? Ei, o hartie inutila, daca nu conving mama. Asa este?
ps: personal am renuntat sa mai sper, asa ca nu-mi pasa absolut deloc ce face sau nu mama. sincer. total resemnat si fara asteptari. asta e viata and I am fine with it

Stimate agpas, daca ati fi cu adevarat tata, nu maioneza, nu v-ar trebui hotarare judecatoreasca care sa spuna ca aveti dreptul de a fi tata, ci ati fi! pur si simplu!
Cui trebuie sa demonstrati? Simplu: copilului care sa aiba increderea si dorinta si sentimentele si nevoia, adica cele despre care chiar dvs vorbiti, de a va lua de mana si de a pleca cu dvs.
Dvs aveti responsabilitatea ca nu ati fost in stare sa va faceti propriul copil sa va simta parinte si protector. De aia se numeste relatie "personala", nu relatie "mediata" (de mama).
Postarea dvs este tot despre fuga de responsabilitate. Oare in raport de atitudinea mamei, dvs nu ati avut niciodata nicio contributie? Dar in raport de copil, tot nicio responsabilitate?
Nimeni n-a pomenit nimic despre vreun interes pe care l-ati avea cu privire la ce face mama. Dar ce sa vezi. Chelul isi pune mana in cap.

dnule agpas, eu, daca as fi mama copilului dvs, sincer nu as face niciun efort si stiti de ce? pentru ca nu asumati nimic, dar nimic, toata responsabilitatea, atat in ce priveste lipsa relatiei cu copilul,

Ca tot vorbeati de chel care isi pune mana in cap doamna PS.......e ciudat cum indemnati la responsabilitate dand exemplu lipsa de responsabilitate. Eu ca mama nu fac aia pentru ca tu ca tata nu iti asumi responsabilitatea......... curata atitudine imbecila. Ce ati zice de un parinte care face ce e bine pentru copil indiferent de ce face sau nu face celalalt?
Daca sotia mea o ia maine pe aratura, dispare de acasa, ar fi in regula sa nu ma mai ocup de copil? Ca nici ea nu o face?
Sunt siderat ca parinte ca o mama poate gandi asa. Ca isi raporteaza relatia cu copilul in functie de actiunile tatalui. Nu e sanatos, nu e firesc.

Daca as lasa copilul sa faca lectiile la romana cu dvs

si iata momentul adevarului....daca lasati sau nu copilul, pentru ca nu-i asa, daca petrece timp sau nu cu tatal nu e in functie de dorinta lui ci de a dumneavoastra. Copilul e lasat sau nu. Iar dumneavoastra nu il lasati. Simplu. Dar nu-i asa, nici aici nu e responsabilitatea dumneavoastra ca nu-l lasati pentru ca o faceti doar silita de tata.......... da, curat comportament matur si de asumare, exact ce scriati mai sus.

Sunt convinsa ca acel copil va simte "consistenta" de maioneza.

poate ar trebui sa incercati sa lasati acel copil sa faca temele cu tatal, nu sa va erijati in purtatorul lui de cuvant.

Copilul nu pleaca cu dvs, precum reiese din toate postarile dvs, pentru ca are instinct de conservare, nu pentru ca l-a alienat mama, ci pentru ca dvs nu-i transmiteti siguranta

Va rog sa oferiti dumneavoastra variante de cum poti oferi singuranta unui copil care nu e acasa cand trebuie sa il iei la programul de vizita. Sau care nu stie de fapt ca nu ai disparut cu lunile ci ca a fost ascuns. Chiar va rog sa ne enumerati metodele de oferire a sigurantei prin telepatie.

dvs nu-i transmiteti siguranta necesara nici cu privire la traversarea strazii, unde, vinovat de un eventual incident, vor fi :primarul, marcajul pietonal, semaforul defect sau soferii grabiti.

Nuuu, eventual pentru soferul care a trecut pe rosu si a accidentat copilul e tot tatal. orice ar fi e tatal.

Sa stiti ca nu exista manual de psihologie sau de pedagogie care sa nu spuna ca in educatie cel mai eficient argument e puterea exemplului personal.

Corect, iar acum revin la exemplul personal, cum il poti oferi prin usa inchisa?
Poate dupa ce ne detaliati oferitul sigurantei prin telepatie atingeti si acest subiect.

Ce exemplu personal oferiti dvs? Cel de scriere de plangeri si de scrieri pe forum? Cel de mutare a intregii responsabilitati la altul?

Dar ce exemplu oferiti dumneavoastra doamna PS? Ca tot discursul dumneavoastra a fost doar despre tata, nimic despre mama. Responsabilitatea ei unde este pentru ce se intampla?

Daca nu sunteti capabil sa asumati nimic in raport de relatia cu propriul copil, cum ar putea un om zdravan la cap sa va incredinteze micutul, fie si pentru cateva zile?

Si iarasi revenim la motivul chelului. Ca se spune ca de fapt minorul nu vrea la programul de vizita insa tocmai ati scris mai sus, cum ar putea mama sa incredinteze micutul fie si pentru cateva zile?
Pai mama, atata timp cat e o hotarare judecatoreasca nu ar trebui sa aiba un cuvant de spus.

Dvs vreti un soi de relatie cu copilul in care tot ce ar fi bun ar fi meritul dvs iar ptr tot ce nu merge sau merge gresit e responsabila mama. Jalnic, zau asa. Maioneza, zau asa.

complet gresit, din nou presupunerile dumneavoastra. Domnul AgainstPas doreste sa isi vada copilul. Ce tip de relatie au sau vor avea cei doi, e problema lor nu a mamei bagarete.
Nu ea hotaraste. Si asta doare, nu-i asa> Din cauza asta nu lasa copilul sa faca temele cu tatal, din cauza asta, ca e zdravana la cap nu il incredinteaza la programul de vizita tatalui......mai continuati va rog ca am ajuns la adevar. Nu copilul, mama nu vrea.

Dvs aveti responsabilitatea ca nu ati fost in stare sa va faceti propriul copil sa va simta parinte si protector.

Sigur, pentru ca e vina tatalui cand mama ascunde copilul, pentru ca e vina tatalui cand mama invata copilul sa isi injure tatal, pentru ca e vina tatalui cand mama transmite copilului ca poate muri oricand de inima rea cand nu e la tata.

Nu stiu ce a facut sau nu AgainstPas, nu il cunosc si nu stiu multe despre el. Insa nici dumneavoastra nu il cunoasteti. Habar nu aveti ce s-a intamplat in viata lui sau in relatia cu copilul, faceti presupuneri. Insa prezentati lucrurile cu valoare de adevar universal valabil.
Dumneavoastra nu pare ca doriti sa vedeti adevarul, l-ati decis deja si doar cautati dovezi pentru a vi-l intari. Restul, dovezile care arata ca lucrurile nu stau chiar asa sunt ignorate sau ascunse.

Si alta nedumerire a mea este faptul ca userii prezenti la discutie au folosit parghiile date de lege si sunt hartuiti si aratati cu degetul virtual pentru asta. ii desconsiderati.
Ce e asta, un loc unde cei care apeleaza la parghiile legale sunt desconsiderati? Asta e mesajul pe care doriti sa il lasati aici pe forum? tatii sa nu apeleze la uneltele legale?
De ce AgainstPas sa nu faca plangeri daca nu isi vede copilul?
Nu e legal sa faci plangere cand o hotarare judecatoreasca e incalcata?
Nu e legal sa iei atitudine cand vezi un abuz?
Asta e problema dumneavoastra? Ca oamenii iau masurile prevazute de lege?
Pai ce cautati atunci aici?