Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
Copilul era şocat după executarea silită organizată de tata, plângea din senin şi refuza să iasă din casă, nu mânca şi noaptea avea coşmaruri.
Să ştiţi că empatizez cu multe mămici de pe forum, acuzaţiile la adresa mamelor parcă urmează acelaşi traseu: reclamaţii la DGASPC pentru sabotarea relaţiilor cu minorul, apoi chemarea Poliţiei să constate refuzul copilului, plângerea penală, executarea silită, refuzul unor metode alternative pentru familiarizarea cu copilul, impunerea consilierii psihologice, alte executări silite, reducerea pensiei alimentare, încercarea de penalizare a mamei prin susţinerea alienării parentale.
Culmea e că eu am fost cu copilul acolo, în urmă cu câţiva ani şi am fost refuzată, fiindcă nu m-a trimis o instanţă sau o instituţie; am cerut Autorităţii Tutelare o adresă ca să fie expertizat copilul şi psihologul de acolo
Măi oameni buni, până voi trimiteţi cadou copilului doar înaintea termenelor de judecată, prin curier, ca să aveţi dovezi, până veniţi să luaţi copilul cu martor şi Poliţie şi cu executorul, până ce o terfeliţi pe mama copilului în faţa copilului, nu îi veţi câştiga respectul şi ataşamentul.
E una să vină un executor să constate ceva, alta să vină 7 inşi, în frunte cu executorul, inclusiv poliţiştii în uniformă, să ia un copil de 3 ani.
Şi ce ziceţi să fiţi vizitat de inspectorii de la Autoritatea Tutelară şi DGASPC, fiindcă 3 zile nu ai răspuns apelurilor telefonice ale tatălui date când eram la ştrand cu copilul
Nu caut aprobarea nimănui şi nu sunt racolator de clienţi pentru nimeni, eu am avocat.
1.Nu a fost tras, ci i s-a spus că trebuie să plece cu tata, cu martorii şi cu poliţiştii şi nu a vrut, fiindcă nu prea îl cunoştea pe tata
am avut nevoie de 3 luni să-l pot scoate din casă şi 1 an ca să-l echilibrez.in urma acelei executari.
3. Aţi înţeles greşit, evident. În urmă cu mai mulţi ani, copilul era în starea descrisă de mine, am avut nevoie de 3 luni să-l pot scoate din casă şi 1 an ca să-l echilibrez. Acum, copilul e fericit, e bine, rănile s-au cicatrizat, au rămas urmele
4. Cadourile trebuie să le dea copilului cel care vine în vizită, pentru ca copilul să se bucure de venirea lui şi de cadou, este şi asta o formă de apropiere între copil şi tată, exact ca şi pensia în natură, cum susţineţi dvs., pentru a simţi copilul că şi celălalt părinte se ocupă de el. Şi e indicat să-i ducă măcar o acadea copilului, nu numai martorii , iar cadoul să-l trimită prin curier, cu taxarea inversă a transportului.
5. Sunteţi comic.Şi în celulă la închisoare sunt oameni, şi într-o excursie cu prietenii; şi la interogatoriu la Parchet stai la masă vis-a-vis de un bărbat, întâmplător criminalist, şi la restaurant stai la masă vis a vis de un bărbat - iubitul. E o mică diferenţă, ei, nu toată lumea poate remarca.
7. Eu nu ştiu cum e cu copilul lui againstPAS
El nu-şi asumă nimic din ce a dăunat copilului