Omul de langa noi...

Constantin Ţoiu
(Pre texte)

Răspunzi de obrazul pe care îl ai

De la o vârstă, vai, răspunzi de obrazul pe care îl ai.
Observaţia aparţine unui moralist, unui scriitor atât de lucid ca Gide, şi ea cuprinde o sumă de înţelesuri practice în ce priveşte comportamentul uman în existenţa socială. Practica, desigur, nu în sensul în care folosirea demagogică a principiilor moralei poate să facă din aceasta din urmă instrumentul brutalităţii duioase. Omul trece prin multe şi omului i se deschid ochii în cele din urmă.
Această remarcă spumoasă şi care rimează atât de elegant – “à partir d’un certain âge, on devient responsable de son visage” – conţine un adevăr grav. E caracteristic stilului franţuzesc să dea gravităţii un aer graţios, moraliştii ursuzi nu conving niciodată.
Remarca lui Gide înseamnă în primul rând că omului îi este dată libertatea de a avea sau de a nu avea până la capăt obrazul său, care, bine păstrat, capătă preţuirea şi valoarea unei veritabile opere de artă. Răspunzi de obrazul pe care îl ai. Fiindcă aici întâi şi întâi e vorba de caracter, şi caracterul este creatorul, artizanul propriei tale existenţe. Ce se poate citi pe o figură omenească după ani de ambiţii josnice şi potlogării întrece în oroare şi o pânză de Goya.
Fizionomiştii sunt derutaţi. Caracterul are o acţiune decisivă asupra chipului omenesc. La datele naturale ale individului se adaugă formidabila sa putere de a se modela singur, autocreîndu-se, născocindu-se de fapt a doua oară. Cel mai adesea, omul porneşte bun şi curat din adolescenţă. Lăcomia, setea oarbă de putere, grosolănia, minciuna sapă în obrazul omenesc semne respingătoare. Viaţa îşi pune gheara pe figura ta, procesul degradării fizice e inevitabil. Dar cât nu punem de la noi?
Stigmatul ghearei interioare ne aparţine.

Despre oamenii de langa noi este vorba in povestea de mai jos... :)



Povestea monumentului funerar pornografic

Pe o alee a Cimitirului Municipal din Brasov, aproape de gardul de la stradă, se află un monument funerar străjuit de două sculpturi ciudate: doi stâlpi din ciment care indica reprezentarea a două falusuri stilizate. Puţini ştiu însă că, pe vremuri, monumentul a fost de-a dreptul pornografic. Povestea ciudatului mormânt începe undeva pe la începutul anilor ’70.

Soţie cu 17 ani mai tânara
Născut în 1912, domnul Constantin V. a urmat cariera militară. S-a căsătorit în perioada războiului cu Arestia, o fată mai tânără decât el cu 17 ani. Războiul şi perioada imediat următoare, l-au ţinut deseori departe de casă. Întristată şi plictisită de lungile aşteptări, tânăra soţie şi-a căutat mai întâi consolarea în braţele unor camarazi ai soţului, colegi din armata. Frumoasă foc şi plină de temperament, Arestiei îi fugeau tot timpul ochii după bărbaţi. Cu timpul domnul V. a devenit foarte bănuitor, dar presimţirile sale nu
au fost confirmate. De fiecare dată când, întors acasă, observa aşternutrurile deranjate sau simţea un parfum străin în dormitorul conjugal, soţia ştia cum să-l lămurească că temerile sale sunt neîntemeiate. Chiar dacă pe la mijlocul anilor ’40 au avut primul copil, o fată, căsnicia nu mergea deloc cum ar trebui.

Prinsa-n pat cu un ofiter
Obsedat de gândul că soţia îl înşeală, a început s-o urmărească. Aşa a ajuns s-o găsească în pat cu un ofiţer din aceeaşi garnizoană cu el. Aceştia i-a implorat iertarea cu lacrimi în ochi, spunându-i că a fost doar o clipa de rătăcire pe care a avut-o din cauză că s-a simţit neglijată. A reuşit să-l convingă că a fost doar o aventură nedorită.
Lovit în orgoliul său masculin, Constantin a acceptat să rămână împreună de dragul copilului pe care-l aveau. În acele vremuri grele, familia rămăsese singurul său reper şi nu dorea să-l piardă. Odată cu venirea comuniştilor, începuseră epurările din Armată, iar domnul Constantin fusese trecut în rezervă. Un timp, lucrurile au mers mai bine, iar căsnicia lor părea salvată. Au mai avut un copil, un băiat,iar aventurile Arestiei păreau că au încetat.

Accident cu amantul
În 1962, familia V. s-a mutat într-un bloc de pe Bulevardul Saturn. Ajunsă o femeie matură, Arestia însă nu şi-a pierdut nimic din temperamentul tinereţii. În jurul ei roiau tot felul de bărbaţi şi de multe ori lipsea de acasă invocând tot felul de pretexte. În 1969, s-a întâmplat însă nenorocirea. Domnul V. a fost anunţat că Arestia îşi pierduse viaţa într-un accident de maşină. La volan era un bărbat. A avut un şoc când a înţeles că era împreună cu amantul ei. Chiar dacă soţia lui murise, în Constantin s-a născut o dorinţă teribilă de a se
răzbuna, satul de nesfarsitele escapade ale nevestei, pe care le stia toata lumea.

Razbunare pentru eternitate
După ce a înmormântat-o creştineşte, Constantin a comandat un monument funerar cum nimeni nu mai văzuse. Nu a fost uşor să-l lămurească pe meşterul pietrar, dar banii pe care i-a pus la bătaie l-au convins să
sculpteze un monument ieşit din comun. Fără ca rudele şi copii să ştie, pe postamenul din faţa mormântului Arestiei, în loc de cruce, au fost montate două picioare de femeie, larg desfăcute, într-o poziţie obscenă. În stânga şi în dreapta monumentului a plasat doi stâlpi în formă de falusuri.

Darâmat de comunisti
Chiar dacă stilizată, pentru cei care treceau pe lângă mormânt, scena pornografică imortalizată în marmură era clară. Babele îşi scuipau în sân, iar pudicii care treceau pe alee întorceau capul. Mulţi însă se amuzau, povestind şi altora despre grozăvia văzută. Nimeni nu a luat însă vreo măsură până în 1985, când un activist comunist de seamă şi-a înmormântat soţia într-un cavou din apropiere. Acesta a ordonat distrugerea monumentului.

Refacut partial dupa ’89
Constantin nu a avut ce face după ce, într-o noapte, muncitorii care administrau cimitirele a demolat monumentul. Nu a reuşit să afle dacă a fost distrus sau a fost pus undeva la păstrare. Odată cu revoluţia din 1989, a început demersurile pentru a reface ”opera”֊. A susţinut că monumentul înlăturat de comunişti reprezenta o manifestare artistică legitimă. Cu mare greutate, copii l-au convins să renunţe. Dar nu de tot. Până la urmă, a refăcut doar cei doi stâlpi, într-o formă mult mai stilizată. Ajuns la 81 de ani, Constantin a murit în 1993.
Copiii l-au înmormântat lângă fosta soţie.

Sursa:
[ link extern ] /

Constantin Ţoiu
(Pre texte, 1973)

Nu fiindcă lucrurile sunt dificile…

Intr-o staţie de metrou pariziană, potrivit unor măsuri de înfrumuseţare a “lumii de dedesubt” în care oamenii îşi petrec o bună parte din timp, circulând, se poate citi pe un panou această frază a lui Seneca:
“Nu fiindcă lucrurile sunt dificile nu îndrăznim, ci fiindcă noi nu îndrăznim, lucrurile sunt dificile”.
Ne oprim o clipă, şoptind încă o dată:
… fiindcă noi nu îndrăznim, lucrurile sunt, ni se par sau devin dificile…
Cetăţeanul grăbit, şovăind în pragul unei acţiuni, va găsi în sentinţa filozofului acel adaos de cutezanţă care îi va face problema uşoară, deşi rămâne de văzut despre ce fel de acţiune este vorba şi care-i problema.
Pentru ce trebuie să îndrăznim, nu stim niciodată prea bine, dificultatea ia altă înfăţişare şi noi trebuie să îndrăznim din nou, ca să cunoaştem preţul îndrăznelii adevărate.
Ce efect ar avea, în locul reclamelor făcute atâtor nimicuri trecătoare…, ce efect ar produce, într-unul din noile pasaje subterane, versul-cheie al existenţei noastre pe care o credem totdeauna aceeaşi:
“Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri…”

Cel mai apropiat om de langa noi...:kissing:

Un barbat si o femeie erau casatoriti de peste 60 de ani. Ei impartaseau
totul si discutau despre orice. Nu aveau secrete unul fata de celalalt, cu
exceptia unei cutii de pantofi pe care femeia o tinea pe dulapul ei de haine, si , despre care l-a atentionat pe sotul ei sa nu o deschida sau sa intrebe de ea vreodata.

In toti acei ani, el nici nu s-a gindit la cutie, dar intr-o zi,
batrinica se imbolnavi foarte tare si doctorii ziceau ca nu prea mai are
sanse sa se insanatoseasca.Incercind sa puna toate lucrurile in ordine,
batrinelul a luat cutia de pantofi de pe dulap si a pus-o linga patul sotiei
sale. Era si ea de acord ca era timpul sa afle si sotul ei ce era in acea
cutie.

Cind a deschis-o, in cutie erau doua papusi crosetate si o gramada de bani :
in total vreo 25.000 de dolari.
El a intrebat-o despre continutul acestei cutii.'Cind ne-am casatorit , spunea ea, bunica mea mi-a spus ca secretul unei casatorii este sa nu te certi niciodata.
Spunea ca intotdeauna cind ma suparam pe tine ,
sa tac din gura si sa crosetez o papusica '.........

Batrinelul era atit de impresionat, incit abia isi putea stapini lacrimile.
Doar doua papusi erau in cutie !
Ea fusese suparata numai de doua ori in toti acesti ani in care au trait impreuna.

Nu mai putea de fericit!
'Iubito, spuse el, inteleg existenta papusilor, dar toti acesti bani ?
'Oh, zise ea, acestia sunt banii pe care i-am obtinut din vinzarea papusilor'...

RUGACIUNE : Doamne, ma rog sa-mi dai intelepciune sa-mi inteleg sotul;
iubire ca sa pot sa-l iert; si rabdare pentru toanele lui.
Pentru ca Doamne, daca as cere putere, ma tem ca l-as bate prea tare. Amin !

nucu$ a scris:
Doamne, ma rog sa-mi dai intelepciune sa-mi inteleg sotul; iubire ca sa pot sa-l iert; si rabdare pentru toanele lui.

:hm: Reciproca nu e valabila? ""ma rog sa-mi dai intelepciune sa-mi inteleg sotia" :)

**
A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi fost nu s-ar mai povesti, un barbat care nu-si mai aprecia sotia. Aceasta era mereu ocupata cu treburile casei, cu spalatul si calcatul hainelor pentru sot si pentru copii. Femeia nu avea timp sa mearga la intalnire cu prietenele, la salonul de coafura si cosmetica si isi astepta sotul sa vina de la intalnirile cu prietenii. Sotia nu mai avea timp sa se preocupe de frumusete pentru ca avea copii de crescut si sot de ingrijit. Era o sotie devotata trup si suflet familiei.
Sotul, stiind ca acasa il asteapta mereu mancare calda si intelegere, mergea la lucru si apoi mergea cu prietenii. Stia ca sunt in siguranta copiii si bine ingrijiti. In timp, a observat ca prietenii lui au cate o ibovnica. Si-a spus ca nici el nu e mai prejos si a facut in asa fel incat sa aiba si el pe cineva: o tanara draguta, cocheta, care alta treaba nu avea decat sa cheltuiasca bani si sa stea in fatza oglinzii. Mereu vesela si fara griji il incanta pe sotul care devenea din ce in ce mai nemultumit de faptul ca sotia lui nu e dichisita si mereu vesela. Azi asa, maine asa... pana s-a hotarat si ajuns acasa i-a spus sotiei sa-si faca bagajul si sa plece pentru ca el a intalnit o femeie mai frumoasa si vrea s-o aduca acasa.
Sotia - mereu receptiva la dorintele sotului - si-a abtinut lacrimile si a inceput sa-si adune lucrurile: prea multe nu avea, pentru ca preocuparea ei principala erau copii si sotul... Dupa ce bagajul a fost facut a imbracat cea mai buna rochie, si-a desfacut parul si apoi l-a aranjat, si-a conturat ochii si si-a colorat obrajii, si-a pus bijuteriile pe care le avea si pe care le folosea cu ocazii deosebite - ocazii ce nu se mai invisera de ceva timp. A terminat, a luat valiza si a coborat in salon, sa-si ia ramas bun de la sot... Acesta a privit-o lung, oarecum mirat.
- Unde te duci? o intreaba.
- Ai zis sa plec si plec, pentru a putea fi fericit langa o femeie mai frumoasa si mai tanara.
- Dar nu poti iesi pe usa din fatza, sa nu intalnestii copiii care trebuie sa vina de la scoala.
Sotia porneste spre usa care da spre curte...
- Nici pe acolo nu poti sa iesi! Vecina e in curte si daca te vede va da frau liber barfelor!
Sotia, nedumerita, se aseaza pe o sofa, cu valiza langa ea.
- Si, atunci, cum sa plec?
Sotul, care incerca sa-si ascunda surpinderea la vederea sotiei care era atat de frumoasa in acele momente, si care nu voia sa recunoasca faptul ca s-a pripit alungandu-si sotia, ii zice:
- Poate ca ar fi bine sa mai ramai un timp...
(din colectia Povesti nemuritoare)