Omul de langa noi...

Omul de langa noi e surd, nu are boxe. Omul de langa noi e orb, nu percepe pixelii. Omul de langa noi nu banuieste ca vorba are miros si mai ales are gust !Omul de langa noi nu simte ,mai nimic ... s-a atrofiat cu totul....Dar omul asta ,pentru ca care are niste "tare", a dezvoltat foatre tare, un alt simt ! Lipsa timpului ! Si asta il duce la toate nesabuintele ......

corina

Umilinta rasplatita cu bunatate...

Afara plouase, o ploaie parca putin neobisnuita pentru aceasta perioada. Acum, mai cernea marunt, cu ultimile ei puteri niste picaturi mici. Am intrat intr-un magazin alimentar cu autoservire. Pe jos se adunase, carata de picioarele clientilor, destula apa, imbibata cu praf si mizerie. Langa un perete la intrare, o femeie in varsta, statea linistita, ca si cum si-ar fi cautat acolo adapostul. Desi era cald, femeia era imbracata cu un palton, care nu mai stia de multa vreme probabil cum arata un nasture. Femeia isi legase peste el cordonul unei rochii, sau cine stie, pentru ca nu se potrivea nici culoarea si nici materialul. Sub bratul stang tinea o paine, din care rupea din cand in cand cate o bucatica, pe care dupa ce o studia parca atenta, o mesteca cu placere ca pe o bunatate rara. De la una din case, casiera ii arunca la picioare in apa murdara care era pe jos, o moneda de 10 bani. Ia-ti averea si pleaca, se rasteste ea la femeia, care se vedea de departe ca era necajita. Femeia s-a aplecat, a luat moneda, a sters-o linistita ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si a pus-o in buzunarul paltonului. Multumesc maica, sa traiesti, a rostit femeia cu toata bunatatea de care era in stare, apoi a iesit. Cersetori dracului, zice un client care tocmai platea. Nu am avut marunt, spune casiera, si nu a plecat pana nu i-am dat cei 10 bani restul. M-am intrebat in gandul meu, oare acea casiera, iar fi dat batranei ceva fara cei zece banuti ? Am ramas cu intrebarea, raspunsul n-am sa-l stiu niciodata. Stiu insa ca biata femeie desi a fost umilita aruncandui-se pe jos banutul care i se cuvenea de drept, a multumit totusi cu bunatate.

Bunicuta

O cunosc pe aceasta batranica. Am stat de vorba, cu ea ,intr-o zi, la coada, la o farmacie . Era coada mare. O coada tipic romaneasca, cate trei,patru pe un rand, fiecare incercand sa ia respiratia celuilalt ...
I-am spus : maica, si eu am astm !!!
Parca o cunosteam de multa vreme . Era, pentru mine, ca o bunicuta minune !
Am intrebat-o : da' ce ai luat !?
Da' ce n-am luat....imi raspunde.
Am intrebat-o , cu gandul ca , trecuta fiind prin chinurile acestei boli , imi va da un raspuns si voi merge ,ca ea , la tratament , in statiunea "aia": Da' unde ai fost !?
Da' unde n-am fost...imi raspunde.
O intreb, la repezeala, studiind cu coada ochiului ce "doftorii" mai cumpara: Da' ce mai ai !?
Da ce n-am ...imi raspunde.
Mirata fiind ca nu mi-a dat nici un raspuns concret, dar nici pe departe nu era suparata, era doar trista , o tristete cu care se obisnuise deja, ma simt datoare si o intreb : Da' ,maica, are cine sa-ti faca un ceai !?
Au murit toti, doar eu mai traiesc , maica...
Si-a plecat....

corina

justitiarul3 a scris:

Umilinta rasplatita cu bunatate...

Afara plouase, o ploaie parca putin neobisnuita pentru aceasta perioada. Acum, mai cernea marunt, cu ultimile ei puteri niste picaturi mici. Am intrat intr-un magazin alimentar cu autoservire. Pe jos se adunase, carata de picioarele clientilor, destula apa, imbibata cu praf si mizerie. Langa un perete la intrare, o femeie in varsta, statea linistita, ca si cum si-ar fi cautat acolo adapostul. Desi era cald, femeia era imbracata cu un palton, care nu mai stia de multa vreme probabil cum arata un nasture. Femeia isi legase peste el cordonul unei rochii, sau cine stie, pentru ca nu se potrivea nici culoarea si nici materialul. Sub bratul stang tinea o paine, din care rupea din cand in cand cate o bucatica, pe care dupa ce o studia parca atenta, o mesteca cu placere ca pe o bunatate rara. De la una din case, casiera ii arunca la picioare in apa murdara care era pe jos, o moneda de 10 bani. Ia-ti averea si pleaca, se rasteste ea la femeia, care se vedea de departe ca era necajita. Femeia s-a aplecat, a luat moneda, a sters-o linistita ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si a pus-o in buzunarul paltonului. Multumesc maica, sa traiesti, a rostit femeia cu toata bunatatea de care era in stare, apoi a iesit. Cersetori dracului, zice un client care tocmai platea. Nu am avut marunt, spune casiera, si nu a plecat pana nu i-am dat cei 10 bani restul. M-am intrebat in gandul meu, oare acea casiera, iar fi dat batranei ceva fara cei zece banuti ? Am ramas cu intrebarea, raspunsul n-am sa-l stiu niciodata. Stiu insa ca biata femeie desi a fost umilita aruncandui-se pe jos banutul care i se cuvenea de drept, a multumit totusi cu bunatate.

=D>=D> Frumos povestit, dar trist ca traim in asemnea tara. Ne uitam in jur cum se degradeaza aceasta societate si nu facem nimic. Ne complacem sa fim trecatori pasivi,sa mergem acasa unde ne-am creeat universul nostru, tacuti si fara sa mai putem spera macar. Inghitim in sec astfel de imagini zilnic, acumulam furie si deznadejde.Cei puternici merg mai departe, cei slabi.......cad si mor...psihic, spiritual, pierd notiunea de viata.

@justiriarul3

Prefer pe altii (eu am dat mult din gura ......si nimic) in locul meu!


Invidia (ANDREI CORNEA)
(Revista 22)

Intr-o zi, vecinul nostru de bloc si-a luat un aparat de
aer conditionat. Era un zaduf ingrozitor, dar noi n-aveam
aparat de aer conditionat si nici bani ca sa ne cumparam
unul. Sufeream de caldura si de invidie. Aveam insa o
biblioteca. Ne-am uitat in ea si am scos cugetarile lui
Seneca. Am citit de acolo o pagina-doua despre bine si
sensul vietii si, desi cald tot ne era, nu l-am mai invidiat
pe vecin.


Ceva mai tarziu, vecinul si-a deschis un butic si a inceput
sa umble imbracat la costum la patru ace. Noi - tot cu
blugi.
Nu-i nimic - ne-am zis linistiti, citind un capitol din
Etica lui Spinoza. Apoi vecinul a aparut deodata intr-un M
egane argintiu. Noi n-aveam nici bicicleta, dar l-am
dispretuit citind din Phaidon al lui Platon. Mai tarziu,
vecinul a schimbat Meganul pe Mertan. Nu ne-a pasat, caci si
noi il schimbaseram deja pe Platon cu Aristotel. Si-a luat
si un 4x4, cel mai mare de pe strada. Noi l-am luat pe
Marcus Aurelius, care ne-a facut sa zambim impacati.


A mai trecut o vreme si vecinul si-a luat nevasta noua:
blonda, frumoasa, tanara. Noi - tot cu cea veche, dar am
luat Evanghelia dupa Ioan. Vecinul si-a imbracat soata cu o
garderoba intreaga si cu blanuri, basca bijuteriile. Noi
ne-am imbracat spiritul citind din Eclesiast. In fine,
vecinul s-a mutat intr-o vila la sosea cu gard mare,
bodigarzi si piscina. Am rezistat si de data


aceasta eroic citind Richard III. A urmat o a doua vila -
la munte. Dupa ce am vazut-o, ne-am consolat cu Macbeth. O a
treia - la mare: am recurs la Invierea lui Tolstoi, al carei
efect l-am consolidat cu Ghilgames, Ghandi si Declaratia de
iubire a lui Gabriel Liiceanu. Ne-am simtit cu mult mai
bine.


L-au dat la televizor la o emisiune foarte populara. Ne-am
stapanit emotia cu o portie de Caragiale. L-au dat a doua
oara cu mare succes: am fi suferit daca nu ne-ar fi ajutat
Ananda Coomarasvamy, Cartea lui Iov si Cazul Wagner al lui
Nietzsche.


Asa a trecut ceva mai mult timp... Vecinul isi lua case,
masini, iahturi, gagici. Noi raspundeam cu Balzac, Thomas
Mann, Hegel, Berdiaev. Lupta era stransa, dar echilibrata.
In sfarsit, intr-o zi l-au aratat cu catuse la maini, umflat
de PNA. Am rasfoit atunci fericiti Apocalipsul. Dar peste
vreo doua saptamani, vecinul nostru era eliberat si chiar
si-a anuntat


candidatura pe listele unui partid majoritar.
Scarbiti, ne-am uitat in biblioteca. N-am mai vazut nimic.
Ne-am uitat pentru a doua oara. Nu ne-a venit sa credem.
Pentru a treia oara ne-am uitat cu atentie. Acelasi
rezultat: citiseram toate cartile.


Si atunci ne-a cuprins INVIDIA...