propunere program vizita - preluarea sa nu se faca la domiciliul mamei si eventual in lipsa ei

Exemplul dvs. nu este sugestiv.Nu pricep cum o mamă poate viola un băieţel, dacă există, vorbim de incest, dar este altă poveste; dezbrăcatul în faţa camerelor este condamnabil, dar nu produce o traumă copilului, care nu ştie ce este o cameră video şi se simte în siguranţă cu mama lui; nu acelaşi efect îl are dezbrăcatul copilului în faţa concubinei, în programul de relaţii la domiciliul tatălui, când tatăl se laudă cu "cocoşelul" băiatului şi acesta se simte ruşinat, asta o văd eu traumă psihică.
Numitul "abuz emoţional zilnic" dovedit prin refuzul copilului de A PLECA cu cineva, fie şi tatăl posesor al unei hotărâri judecătoreşti este o invenţie similară cu afirmarea nevinovăţiei unor corupţi fiindcă au fost judecaţi de instanţe penale "nespecializate". Refuzul poate fi cauzat de o multitudine de cauze şi condamnarea părintelui şi penalizarea lui conturbă echilibrul emoţional al copilului, nu-l creează!
Imaginaţi-vă un bolnav care merge la medic că-l doare capul şi este tratat cu nurofen, contra durerii. Dar durerea de cap este simptomul a o mulţime de boli, unele neglijabile, altele de o gravitate extremă, medicul nu poate concluziona, fără analize, investigaţii,că este vorba de o migrenă sau de tumoare la creier. Şi poate că Nurofenul administrat din rutină chiar agravează boala în loc să o amelioreze.
againstPAS, care este dovada "abuzului emoţional" asupra copilului dvs., făcut de mama? Cum demonstraţi dvs. acest abuz emoţional? prin refuzul copilului de a pleca cu dvs.? Citiţi mai sus ce am scris: oare dvs. nu aveţi chiar nici o vină? Sunteţi prea convins că dvs. sunteţi îngeraş şi mama este diavolul în persoană, ceea ce dă de gândit. Dar am o idee:apelaţi la d-na procuror vedetă în zilele astea şi faceţi o "percheziţie" la domiciliul mamei şi luaţi copilul la plimbare cu dvs., să nu vă mai stânjenească prezenţa mamei.

Tatal o fi avand diverse "vine" fata de mama in mod evident. Pentru unele ca nu are nu stiu ce cariera, pentru altele ca nu da suficienti bani, pentru altele pur si simplu il vor inlocuit cu noul partener si vor sa-l vada disparut din peisaj. Dar ce vina are fata de copil cand el nu are acces la copil? Dand un exemplu absurd, nu iti ia timp sa te indragostesti, sa ai sentimente? Nu trebuie sa petreci timp, sa-l vezi pe celalalt in diferite ipostaze, sa faci lucruri impreuna? ce naiba e asa greu? E mai degraba vina tatalui ca-l vede doua minute pe luna decat vina mamei ce zi de zi ii spune copilului ce nenorocit e tacto? ce poate sa faca tatal in cateva minute la usa? Ce texte inepte, ma repet.

Dacă aşa interacţionaţi cu mama copilului, o înţeleg perfect! Aveţi vreo dovadă că mama îi spune zilnic copilului cât de nenorocit sunteţi sau aşa vă imaginaţi Dvs.? mama nu are serviciu? Iar, pentru a aminti toată ziua despre Dvs. coplului, ar însemna că sunteţi în centrul preocupărilor doamnei, care nu are altă ocupaţie. Aşa să fie oare?

Face parte din imaginea de victima, singura in care un ratat se regaseste, si din procesul de auto mintire. Si asta pentru ca trebuie sa gasesti o vina exterioara tie pentru refuzul copilului.
Ati observat si dvs cata incorenta. Pe 2 iulie ce program sa mai cer, pe 3 iulie mai bine abandonez, pe 4 iulie las'ca o tin tot asa. Omul nu intelege ca nu despre lipsa carierei e vorba, ci despre dezechilibru, incoerenta si o cronica absenta a oricarei preocupari si tel in viata. Or, o viata fara scop, e o viata nesanatoasa a unui individ disfunctional.
Am sesizat insa o fractura grava de logica, general raspandita, caci acesti indivizi rostesc aceleasi propozitii si au aceiasi sumara ideatica. Deci:
1. mama ii spune copilului zilnic ca tatal lui e un nenorocit, fapt ce determina refuzul copilului de a pleca cu tatal. Desigur ca tatal nu e un nenorocit, ci mama inventeaza, fara a exista niciun suport in realitate pentru astfel de afirmatii. Copilul creste, incepe sa puna intrebari si sa caute sa inteleaga de ce tac-su e un nenorocit.
2. cam pe cand copilul cauta raspunsuri la intrebarea de ce o fi tac-su asa nenorocit, tatal, constient de acest proces, de indoctrinare, fara temei, a copilului, trece la penalitati si dosare penale.
Si aici, incercam sa gasim "logica" celor care sustin aceste demersuri. Ce va face mama? Pai mama, care pana acum ii spunea copilului ca tac-su e un nenorocit, fara sa aiba argumente pentru asta, acum ii poate da copilului exemple concrete. In loc sa-i spuna copilului ca tatal lui e un nenorocit, care ii vrea raul, si merge pe coada de matura, acum ii poate spune: Dragul mamei, vreau sa-ti spun ca de luna viitoare trebuie sa-i platesc lui tata cate 3000 de euro pe luna, asa ca trebuie sa renunti la engleza si karate, in week end-uri stam acasa, la petrecerile colegilor mai usurel, nu mai comandam pizza si nu pot sa-ti iau nici laptop. Dupa aceasta lista, intreb, credeti ca mai e nevoie ca mama sa-i spuna copilului ca tac-su e un nenorocit sau la aceasta concluzie ajunge copilul singur si are si argumente?

@martonze
nu stiu exact ce ocupatii si preocupari o fi avand si nici daca este o ratata cu sau fara tel in viata. Este viata ei, sper ca si-o traieste frumos ce sa zic. Nu stiu si nici nu ar trebui sa fie problema mea. Eu ma raportez doar legat de relatia mea/dansei cu copilul. De exemplu copilul repeta de exemplu exact reprosurile insirate pe email de mama cu o seara inainte. Coincidenta probabil. Totodata, mai stiu ca doamna era obligata sa participe la consiliere alaturi de copil. Skip si aici, s-a inchis si portita asta. In situatia inversa, eu personal m-as preocupa ca mama si copilul sa aiba o legatura normala daca as fi eu parintele rezident. Adica da, ar fi in centrul preocuparilor mele legatura copilului cu mama sa, nu vi se pare normal? In fine, sanatosi sa fim ce sa zic.