Firma radiata -art.5(3) din L314/2001 - cu proprietati imobile

Totusi nu trebuie aplicate prevederile legii 314/2001 pentru ca acesta a fost temeiul radierii????
Nu inteleg cei 10 ani ce reprezinta. Poate ne lamuriti si pe noi cum ati rezolvat.

acesta era art.7 din lege , atunci cand firma a fost radiata
Art. 7. - In cazul in care bunurile imobile si mobile din patrimoniul societatilor comerciale prevazute la art. 1 si 6 nu au intrat in proprietatea altor persoane pana la data dizolvarii de drept ori in cadrul procedurii lichidarii, sunt aplicabile, dupa data radierii societatilor comerciale, dispozitiile art. 477 din Codul civil

Legea 314/2001 nu are nicio prevedere cu privire la urmarile radierii in ce priveste bunurile. Legea a fost respectata atunci, tocmai de aceea societatea a fost radiata. In rest, urmarile sunt reglementate in alta parte, iar inregistrarea transferului nu are de ce sa fie complicata.

Andreea Lisievici a scris:

egea 314/2001 nu are nicio prevedere cu privire la urmarile radierii in ce priveste bunurile. Legea a fost respectata atunci, tocmai de aceea societatea a fost radiata. In rest, urmarile sunt reglementate in alta parte, iar inregistrarea transferului nu are de ce sa fie complicata.

Buna ziua,
Nu neglijati prevederile legislatiei in vigoare:

LEGEA nr.314 din 18 iunie 2001
Art. 7. - In cazul in care bunurile imobile si mobile din patrimoniul societatilor comerciale prevazute la art. 1 si 6 nu au intrat in proprietatea altor persoane pana la data dizolvarii de drept ori in cadrul procedurii lichidarii, sunt aplicabile, dupa data radierii societatilor comerciale, dispozitiile art. 477 din Codul civil.

CODUL CIVIL
Art. 477 - Toate averile vacante si fara stapini, precum si ale persoanelor care mor fara mostenitori, sau ale caror mosteniri sint lepadate, sint ale domeniului public. (C. civ. 538, 646, 648, 652, 680, 696;

LEGEA nr.314 din 18 iunie 2001
pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale

Identificare act: Numar/data: Lege nr.314 din 18 iunie 2001
Emitent: Parlament
Încadrare: act normativ
Cu functie: de baza, de modificare
În vigoare: da
Publicare: M.Of. nr. 338/26 iun. 2001
Functie activa:
Modifică: L. nr.31/1990 privind societăţile comerciale, abrogă
alin. (5) şi (6) ale art. VI din O.U.G. nr. 32/1997
Functie pasiva:
Promulgată: D. nr.432/2001 privind promulgarea Legii pentru
reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale
Modificată: O.U.G. nr.181/2001 privind modificarea şi completarea Legii
nr.314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale
modifică art. 5, art. 6 alin. (2), art. 7; introduce alin. (6) la art. 3
L. nr.428/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 181/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr.
314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale
introduce alin. (4) la art. 5

DECIZIE nr.180 din 2 martie 2006 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (4) din Legea nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale
Identificare act: Numar/data: Decizie nr.180 din 2 martie 2006
Emitent: Curtea Constituţională
În vigoare: da
Publicare: M.Of. nr. 280/28 mar. 2006
Functie activa:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate: L. nr.314/2001 pentru reglementarea
situaţiei unor societăţi comerciale art. 5 alin. (4)

DECIZIE nr.642 din 5 octombrie 2006
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale
Identificare act: Numar/data: Decizie nr.642 din 5 octombrie 2006
Emitent: Curtea Constituţională
În vigoare: da
Publicare: M.Of. nr. 953/27 noi. 2006
Functie activa:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate: L. nr.314/2001 pentru reglementarea
situaţiei unor societăţi comerciale art. 7
Text:
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
.........................
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine, in esenta, ca textul de lege criticat este neconstitutional, contravenind principiului garantarii dreptului de proprietate, deoarece prevede sanctiunea trecerii in proprietatea statului a bunurilor mobile si imobile din patrimoniul societatilor comerciale care nu si-au majorat, potrivit legii, capitalul social, in termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situatiei unor societati comerciale.
Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a civila apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este intemeiata, aratand ca textul de lege criticat echivaleaza cu o expropriere si confiscare nelegala, prin rasturnarea prezumtiei de dobandire licita a averii, si in lipsa unei sanctiuni aplicate prin hotarare judecatoreasca.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
Guvernul considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. In acest sens, arata ca masura instituita de textul de lege criticat intervine numai in cazul in care societatea comerciala nu isi indeplineste, cu rea-vointa, obligatia legala de majorare a capitalului social, iar solutia legislativa este in deplina concordanta cu dispozitiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constitutie, potrivit caruia continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege.
Avocatul Poporului apreciaza ca textele de lege criticate sunt constitutionale.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), precum si ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il reprezinta prevederile art. 7 din Legea nr. 314/2001 pentru reglementarea situatiei unor societati comerciale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 338 din 26 iunie 2001, modificat prin articolul unic din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 181/2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 844 din 28 decembrie 2001, potrivit carora: "In cazul in care bunurile imobile si mobile din patrimoniul societatilor comerciale prevazute la art. 1 nu au intrat in proprietatea altor persoane pana la data dizolvarii de drept ori in cadrul procedurii lichidarii, sunt aplicabile, dupa data radierii societatilor comerciale, dispozitiile art. 477 din Codul civil."
In opinia autorilor exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor art. 44 alin. (1) teza intai din Constitutie referitoare la garantarea dreptului de proprietate.
Analizand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca aceasta nu este intemeiata pentru urmatoarele considerente:
Potrivit textului de lege criticat, societatile comerciale ce nu si-au majorat capitalul social, in conditiile legii, sunt dizolvate de drept si intra in lichidare, iar bunurile mobile si imobile ce nu au intrat in proprietatea actionarilor sau a altor persoane, pana la data dizolvarii de drept ori in cadrul procedurii lichidarii, trec in proprietatea statului, in temeiul art. 477 din Codul civil, potrivit caruia bunurile fara stapan si succesiunile vacante apartin domeniului privat al statului sau unitatilor administrativ-teritoriale.
Astfel, legiuitorul a prevazut dizolvarea de drept a societatilor comerciale, ca masura sanctionatorie pentru nerespectarea obligatiei majorarii capitalului social, la nivelul minim stabilit de Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, iar masura trecerii in proprietatea statului a bunurilor societatii ce nu au fost valorificate in cadrul procedurii lichidarii este justificata de preocuparea legiuitorului de a evita situatia existentei unui bun fara stapan, in exercitarea competentei sale constitutionale de a stabili cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, stabilite prin dispozitiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Legea fundamentala.
Prin urmare, nu se poate sustine ca aceasta modalitate de trecere a unor bunuri in proprietatea statului echivaleaza cu o confiscare, dat fiind faptul ca, la data trecerii in proprietatea statului, nu exista un titular al dreptului de proprietate, ele fiind asimilate bunurilor fara stapan.
De altfel, Curtea retine ca legiuitorul a prevazut posibilitatea atacarii cu recurs a incheierii judecatorului delegat de constatare a dizolvarii societatilor comerciale, precum si posibilitatea acordarii unui nou termen de 3 luni pentru completarea capitalului social, in situatia admiterii recursului, in art. 3 alin. (1) si (3) din Legea nr. 314/2001, astfel incat nu se poate sustine ca masura instituita prin textul de lege criticat este una abuziva.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUTIONALA, In numele legii DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 314/2001 pentru reglementarea situatiei unor societati comerciale, exceptie ridicata de Stefan Dumitrescu si Djura Pavisic in Dosarul nr. 26.770/3/2005 (nr. unic 3.945/2005) al Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a civila.
Definitiva si general obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 5 octombrie 2006.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie

OPINIE SEPARATA la Decizia nr. 642 din 5 octombrie 2006
Contrar opiniei exprimate de majoritatea judecatorilor, consideram ca exceptia de neconstitutionalitate este intemeiata si ca atare prevederile art. 7 din Legea nr. 314/2001 pentru reglementarea situatiei unor societati comerciale sunt constitutionale. Intr-adevar, aceasta reglementare incalca dispozitiile art. 44 alin. (1) teza intai din Constitutie, ce garanteaza dreptul de proprietate si creantele asupra statului.
Potrivit textului de lege criticat, societatile comerciale ce nu si-au majorat capitalul social, in conditiile legii, sunt sanctionate cu dizolvarea de drept si intrarea lor in lichidare. Daca, pana la data dizolvarii ori in cadrul procedurii lichidarii, bunurile imobile si mobile din patrimoniul societatilor comerciale prevazute la art. 1 din lege nu au intrat in proprietatea actionarilor sau altor persoane, dupa data radierii acestora trec in proprietatea statului, fiind aplicabile prevederile art. 477 din Codul civil, asa cum au fost modificate prin Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, in sensul ca prin sintagma "domeniul public" se intelege "domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale, dupa caz".
Trecerea in proprietatea privata a statului a unor bunuri apartinand altor persoane juridice private, ca masura sanctionatorie pentru neindeplinirea unei obligatii legale ce revenea societatii comerciale care a fost sanctionata cu dizolvarea de drept si intrarea in lichidare, instituita de art. 7 din Legea nr. 314/2001, echivaleaza cu o confiscare, contrara exigentelor constitutionale stabilite prin art. 44 alin. 8 din Legea fundamentala, potrivit caruia "Averea dobandita licit nu poate fi confiscata. Caracterul licit al dobandirii se prezuma". In lipsa probarii caracterului ilicit al dobandirii bunurilor supuse masurii de trecere in proprietatea privata a statului si a inexistentei unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, in acest sens, solutia reglementata prin art. 7 din Legea nr. 314/2001 are caracter neconstitutional.
Intr-adevar, incetarea persoanei juridice cu membri, in speta societate comerciala, prin dizolvare de drept presupune, in mod obligatoriu, operatiunea lichidarii acesteia, prin realizarea activului si plata pasivului. Aceasta are ca efect, pe de o parte, rezolvarea situatiei juridice a societatilor comerciale avuta in vedere de reglementarea speciala si, pe de alta parte, protectia juridica a patrimoniului ce cuprinde si capitalul social al societatilor comerciale constituit prin aportul societarilor. Insa, potrivit art. 7 din Legea nr. 314/2001, bunurile ramase dupa operatiunea lichidarii si in urma radierii societatii comerciale trec in proprietatea privata a statului, ceea ce echivaleaza cu o imbogatire fara justa cauza, aceasta masura nefiind motivata de interesul sau utilitatea publica.
Judecator, Aspazia Cojocaru.
.........................................................................................................................
Legea 428 din 27 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 181/2001 privind modificarea si completarea Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situatiei unor societati comerciale
Publicat in Monitorul Oficial 497 din 10 iulie 2002 (M. Of. 497/2002)
Articol unic. - Se aproba Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 181 din 20 decembrie 2001 privind modificarea si completarea Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situatiei unor societati comerciale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 844 din 28 decembrie 2001, cu urmatoarea completare:
-La articolul unic punctul 2, la articolul 5, dupa alineatul (3) se introduce alineatul (4) cu urmatorul cuprins:
"(4) Radierea este nula de drept in toate cazurile privitoare la societatile comerciale cu datorii fata de bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, la datoria publica interna, precum si fata de alti creditori cu care au litigii, aflate pe rolul instantelor judecatoresti."
Bucuresti, 27 iunie 2002. Nr. 428.
......................................................................................................

Cu stima,
Profesionist in insolventa Eugen Marcov

Multumesc pentru precizari, e drept ca eu sunt de acord cu opinia separata. Ma intreb ce e de facut in situatia asta si cred ca primul pas ar fi cercetarea la cartea funciara, daca a fost deschisa pentru imobilele respective. Daca a fost deschisa carte funciara si statul s-a intabulat, atunci e complicat sa se mai intoarca aceasta situatie (sustinerea altei exceptii de neconstitutionalitate, poate). Daca ori nu s-a deschis, ori nu figureaza statul ca proprietar, atunci se poate incerca procedura comuna, descrisa de legea 31 si despre care am discutat, ramanand de discutat ce se intampla daca vreo institutie (registrul comertului sau OCPI) refuza. Cam asa vad situatia.

Ulterior aparitiei legislatiei citate in mesajul meu de mai sus, au existat discutiuni asupra constitutionalitatii lor:
vezi si:

DECIZIA Curţii Constituţionale nr. 291/2004 din 1 iulie 2004
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din Legea nr. 428/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 181/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale
publicata in M. Of. nr. 753 din 18 august 2004

Ioan Vida – preşedinte
Nicolae Cochinescu – judecător
Aspazia Cojocaru – judecător
Constantin Doldur – judecător
Acsinte Gaspar – judecător
Petre Ninosu – judecător
Ion Predescu – judecător ªerban Viorel Stănoiu – judecător
Aurelia Popa – procuror
Doina Suliman – magistrat-asistent şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din Legea nr. 428/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 181/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială “Procomtrans“ – S.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 4.009/COM/2003 al Tribunalului Dolj – Secţia comercială şi de contencios administrativ.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 17 iunie 2004 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la data de 24 iunie 2004 şi apoi la 1 iulie 2004.
C U R T E A,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 31 octombrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 4.009/COM/2003, Tribunalul Dolj – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din Legea nr. 428/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 181/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială “Procomtrans“ – S.R.L. din Craiova într-o cauză al cărei obiect este cererea de constatare a nulităţii absolute a radierii societăţii din Oficiul Registrului Comerţului, formulată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice – Dolj.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate contravin principiului constituţional al neretroactivităţii legii. În acest sens arată că, în virtutea prevederilor art. 5 din Legea nr. 314/2001, radierea societăţilor comerciale care nu au majorat capitalul social în termenul legal a operat începând cu data de 2 aprilie 2002. Legea nr. 428/2002, ulterioară acestei date, prevede însă că “radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societăţile comerciale cu datorii faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum şi faţă de alţi creditori cu care au litigii, aflate pe rolul instanţelor“.

Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, în opinia sa, “articolul unic reprezintă alineatul 4 la articolul 5 al Ordonanţei Guvernului nr. 181/2001 şi nu o dispoziţie de sine stătătoare, astfel că nu se poate afirma că s-ar fi încălcat principiul neretroactivităţii legii“.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Motivând această opinie, arată, pe de o parte, că textul de lege criticat nu cuprinde dispoziţii cu caracter retroactiv, iar, pe de altă parte, criticile de constituţionalitate se referă la aspecte ce privesc aplicarea, şi nu neconstituţionalitatea acestora.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

C U R T E A,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile articolului unic din Legea nr. 428/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 181/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 10 iulie 2002, dispoziţii care au următoarea redactare:

„Articol unic. – Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 181 din 20 decembrie 2001 privind modificarea şi completarea Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 28 decembrie 2001, cu următoarea completare:

– La articolul unic punctul 2, la articolul 5, după alineatul (3) se introduce alineatul (4) cu următorul cuprins:

«(4) Radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societăţile comerciale cu datorii faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum şi faţă de alţi creditori cu care au litigii, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.»“

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, care, în urma revizuirii, are următorul cuprins: “Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.“

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia critică dispoziţiile articolului unic din Legea nr. 428/2002 în raport cu principiul constituţional al neretroactivităţii legii, sens în care arată că aceste dispoziţii legale sunt ulterioare măsurii radierii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 314/2001.

Analizând textul de lege criticat, Curtea apreciază că trebuie să se distingă între faptul că acesta nu conţine în sine nici o dispoziţie cu caracter retroactiv şi nu face nici o precizare cu privire la aplicarea sa în timp şi efectele nulităţii pe care legea o constată. Utilizarea instituţiei nulităţii intervine numai pentru sancţionarea încălcării unor condiţii legale imperative la încheierea actului juridic şi operează retroactiv.

În ceea ce priveşte determinarea situaţiilor juridice care rămân supuse vechii reglementări, precum şi a celor care vor fi guvernate de noua reglementare, Curtea constată că aceasta nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci de aplicare a legii în timp, de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.

De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat constant că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d), art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu majoritate de voturi,

C U R T E A În numele legii D E C I D E:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din Legea nr. 428/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 181/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială “Procomtrans“ – S.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 4.009/COM/2003 al Tribunalului Dolj – Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 iulie 2004.

PREªEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef, Doina Suliman

O P I N I E S E P A R A T Ã la Decizia nr. 291 din 1 iulie 2004

Contrar punctului de vedere al majorităţii membrilor Curţii, consider că textul de lege dedus controlului de constituţionalitate – şi anume articolul unic din Legea nr. 428/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 181/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale, devenit art. 5 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 181/2001 – are caracter retroactiv şi, prin aceasta, contravine prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală.
Potrivit reglementării iniţiale, instituite prin Legea nr. 314 din 18 iunie 2001, toate societăţile comerciale care nu şi-au majorat capitalul social, în termenul acolo prevăzut, sunt supuse procedurii de dizolvare şi lichidare, finalizate prin radierea din oficiu.
Din formula redacţională a textului criticat rezultă că acesta urmează a-şi găsi aplicare cu privire la radierile deja operate, aşadar pentru trecut, extinzându-şi domeniul temporal de incidenţă asupra unor situaţii juridice finalizate anterior intrării sale în vigoare, făcând parte din categoria aşa numitelor facta praeterita.
Intenţia legiuitorului de a acţiona asupra trecutului rezultă, a fortiori, din utilizarea instituţiei nulităţii, care, prin definiţie, intervine pentru încălcarea unor condiţii legale imperative ale încheierii actului juridic şi operează retroactiv, lipsind de eficienţă respectivul act, chiar de la data încheierii sale, ca şi cum nu ar fi fost încheiat niciodată.
Or, în măsura în care o atare condiţie – şi anume ca societatea comercială să nu aibă datorii – nu fusese prevăzută de legislaţia în vigoare la data radierii, instituirea sa post factum, printr-o normă ulterioară, constituie o evidentă încălcare a principiului tempus regit actum, confirmând caracterul retroactiv şi, prin aceasta, neconstituţional al reglementării în cauză.
De altfel, intenţia legiuitorului de a conferi eficienţă retroactivă respectivei reglementări rezultă şi din finalitatea urmărită. În condiţiile în care, prin efectul radierii, societatea comercială debitoare îşi încetează existenţa ca subiect de drept, eventualii creditori pierd posibilitatea de a-şi valorifica creanţele faţă de aceasta, radierea operând, astfel, ca o veritabilă purgă, cu consecinţe prejudiciabile ireversibile în ceea ce-i priveşte. Aşa fiind, prin reglementarea adoptată, s-a intenţionat o repunere a părţilor în situaţia anterioară, respectiv readucerea în fiinţă a societăţii comerciale debitoare, care, redobândind, cu caracter retroactiv, prin efectul nulităţii radierii, calitatea de subiect de drept, poate fi urmărită de creditorii săi.
Chiar dacă, în sine, o asemenea raţiune, avută în vedere de legiuitor la adoptarea reglementării criticate, nu poate fi convertită, strict vorbind, într-un fine de neprimire a excepţiei de neconstituţionalitate, nu mai puţin, interesele sociale majore a căror protecţie tinde să o asigure au cântărit mult în opţiunea Curţii şi, fără îndoială, în considerarea lor, a fost adoptată soluţia cu privire la care îmi exprim dezacordul.
Dincolo de argumentele enunţate, care converg în a demonstra caracterul retroactiv al reglementării legale deduse controlului, consider că însăşi raţiunea avută în vedere la adoptarea acesteia este susceptibilă de serioase rezerve.
În acest sens, se impune avut în vedere ca – potrivit reglementării iniţiale instituite prin Legea nr. 314/2001 – radierea din oficiu nu intervine automat şi uno ictu, ca urmare a nemajorării capitalului social în termenul definit de lege, ci reprezintă momentul final al unui proces constând în dizolvarea de drept şi lichidarea respectivei societăţi comerciale. Or, aşa fiind, urmează a-şi găsi aplicare toate exigenţele legale instituite în materie, care, în esenţă, urmăresc să asigure acoperirea pasivului din şi în limitele pasivului. Fără îndoială, în măsura în care nu există elemente de activ sau acestea sunt insuficiente pentru acoperirea tuturor datoriilor, creditorii sau o parte dintre ei vor rămâne nesatisfăcuţi. Este însă dificil de înţeles cum, într-o atare ipoteză, redobândirea calităţii de subiect de drept, ca urmare a constatării nulităţii absolute a radierii, de către societatea comercială debitoare, ar fi de natură să le permită creditorilor săi, nesatisfăcuţi în procesul de lichidare, să-şi valorifice creanţele, dacă se are în vedere că o asemenea societate, deşi, teoretic, a redevenit subiect de drept, nu poate să desfăşoare o activitate lucrativă, aducătoare de venit, aptă să-i permită majorarea activului, motiv pentru care gradul său de insolvabilitate va rămâne, practic, acelaşi.

Unica ipoteză în care s-ar putea susţine că reglementarea în cauză îşi relevă utilitatea, în concordanţă cu finalitatea urmărită, este doar aceea în care radierea a intervenit direct şi nemijlocit, ca urmare a constatării nemajorării capitalului social, fără să fi fost precedată de dizolvare şi lichidare, situaţie în care creditorii ar fi puşi în imposibilitatea de a-şi valorifica creanţele, ca urmare a încetării existenţei debitorului lor, ca subiect de drept, prin efectul legii. În condiţiile în care însă Legea nr. 314/2001 prevede, cu titlu imperativ, că radierea din oficiu nu poate interveni decât după dizolvarea de drept şi lichidarea societăţii comerciale, o radiere intempestivă, fără respectarea acestei proceduri prealabile, este oricum lovită de nulitate absolută, care poate fi invocată de orice persoană interesată şi, în primul rând, de creditorii astfel prejudiciaţi. Existenţa unei asemenea posibilităţi, în virtutea principiilor generale care guvernează materia dreptului civil, nu credem că ar putea fi negată, iar recunoaşterea ei demonstrează inutilitatea reglementării legale criticate. Astfel spus, dacă ocrotirea intereselor creditorilor era asigurată, în maniera arătată, prin reglementarea iniţială, chiar într-o atare situaţie limită, adoptarea reglementării legale deduse controlului apare ca superfluă.

Mai mult decât atât, în ceea ce priveşte valorificarea creanţelor statului, aceasta beneficiază de o garanţie suplimentară, prin aceea că, potrivit art. 7 din Legea nr. 314/2001, bunurilor imobile şi mobile din patrimoniul societăţilor comerciale, care nu au intrat în patrimoniul altor persoane până la data dizolvării de drept ori în cadrul procedurii lichidării, le sunt aplicabile, după data radierii, dispoziţiile art. 477 din codul civil, acestea devenind proprietatea statului ca bunuri fără stăpân. Aşa fiind, cu referire la aceste creanţe, a fortiori nu se vede utilitatea invalidării radierii unei societăţi comerciale, ca efect al nulităţii.

Cele arătate converg în a demonstra inutilitatea soluţiei legislative adoptate prin reglementarea dedusă controlului, dincolo şi independent de caracterul său neconstituţional, pe care l-am evidenţiat în cele ce precedă. Sunt raţiuni care mi-au impus şi oferă o suficientă justificare prezentei opinii separate la Decizia nr. 291 din 1 iulie 2004 a Curţii Constituţionale.

Judecător, ªerban Viorel Stănoiu
.................................................................................................................................

Cu stima,