avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 737 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Asociaţii de proprietari / ... Am primit notificare de la primăria comunei sa ...
Discuție deschisă în Asociaţii de proprietari / locatari

Am primit notificare de la primăria comunei sa zugravim în ...

Am primit notificare de la primăria comunei sa zugravim în galben fațada blocului, in dreptul apartamentelor noastre. Nu suntem constituiți în Asociație de proprietari. Ni s-a dat un termen de 60 zile urmat de sancțiuni. Cum trebuie sa procedam? Exista vreo lege urbanistica care sa reglementeze acest scenariu? Nu cumva cade în raspunderea primăriei sa se ocupe de fațada clădirii? Nu trebuie o aprobata o singură nuanta de culoare?Avem mulți vecini plecați în străinătate. Menționez ca în scrisoarea de la primărie nu este menționat dacă hotărârea a fost luata în consiliul comunal și nici nu e menționată legea în baza căreia s- a emis notificarea.va mulțumesc anticipat ptr răspunsuri.
Cel mai recent răspuns: Dorly , utilizator 16:09, 11 Septembrie 2025
4 din 4 utilizatori consideră
acest răspuns util

Daca primaria doreste galben, sa zugraveasca cladirea primariei in galben. Nu primaria hotaraste culoarea unei proprietati private.
Dorly a scris:

Multumesc pentru raspuns. Nu am cunostinta despre un asemenea demers la nivel de comuna. Mai mult decat atat, apartamentul nostru noi l-am izolat si zugravit recent, dar in culoarea care era initial pe fatada, un gri deschis si nu in galben cum cere acum primaria.

Iata raspunsul oferit de Primarie la scrisoarea noastra de a solicita clarificari cu privire la hotarare,

Referitor la solicitarea dumneavoastră privind notificarea emisă cu privire la obligativitatea zugrăvirii fațadei blocului nr. 96, vă comunicăm următoarele:

-Temeiul legal – În baza Legii nr. 153/2011 privind măsuri de îmbunătățire a calității arhitectural-ambientale a clădirilor, care stabilește obligația proprietarilor de a asigura întreținerea și reabilitarea fațadelor, precum și a prevederilor în vigoare din Ordonanța de Urgență nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, autoritatea publică locală are competența de a dispune măsuri pentru menținerea aspectului estetic și funcțional al imobilelor.
-Cerințe tehnice – S-a indicat utilizarea culorii RAL 1015 – crem deschis, în vederea asigurării unei unități vizuale și pentru a evita discrepanțele estetice între imobile. Menționăm că această nuanță reprezintă culoarea de bază existentă a fațadelor blocului 96, astfel încât zugrăvirea să se realizeze în conformitate cu aspectul inițial al clădirii.
-Regimul sancțiunilor – În cazul neconformării, pot fi aplicate sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 153/2011 privind măsuri de îmbunătățire a calității arhitectural-ambientale a clădirilor.
-Prelungirea termenului – În baza unei cereri justificate, termenul de conformare poate fi prelungit, în funcție de situațiile obiective prezentate (plecarea proprietarilor din țară, dificultăți financiare, etc.).
-Programe de sprijin – Constituirea unei asociații de proprietari este obligatorie, iar fără această formă de organizare, accesarea fondurilor nerambursabile nu este posibilă. Primăria are rol de sprijin și va informa locatarii cu privire la oportunitățile disponibile, însă accesarea efectivă a fondurilor depinde de existența asociației de proprietari. Responsabilitatea pentru întreținerea și îmbunătățirea aspectului arhitectural-ambiental al clădirilor revine exclusiv proprietarilor, individual sau prin asociațiile legal constituite. Vă mulțumim pentru solicitare și pentru preocuparea manifestată față de respectarea disciplinei în domeniul urbanismului. Cu stimă,

2 din 2 utilizatori consideră
acest răspuns util
Prima data cititi legea, pentru ca aceasta lege porneste de la altceva :
[ link extern ]
Articolul 1
(1) Deținătorii de orice fel ai clădirilor care, prin nivelul de degradare a sistemului de închidere perimetrală, pun în pericol sănătatea, viața, integritatea fizică și siguranța populației și/sau afectează calitatea mediului înconjurător, a cadrului urban construit și a spațiilor publice urbane.

Cum vi s-a constatat nivelul de degradare a sistemului de inchidere perimetrala ? :)

Sunt sanctionate :

Articolul 28
(1) Primarul/Primarul general al municipiului București are următoarele obligații:
a) de a realiza identificarea și inventarierea clădirilor prevăzute la art. 1 alin. (1) și a deținătorilor acestora;
b) de a realiza, prin intermediul instituției arhitectului-șef, stabilirea zonelor de acțiune prioritară și elaborarea regulamentelor de intervenție aferente acestora; pentru zonele cu clădiri clasate/în curs de clasare ca monumente istorice, pentru zonele de protecție a monumentelor istorice ori pentru zonele construite protejate aprobate în condițiile legii, zonele de acțiune prioritară se stabilesc prin consultarea și în baza avizului emis de către Ministerul Culturii sau serviciile sale deconcentrate;
.......................
Articolul 29
Deținătorii de construcții notificați:
a) își dau acordul ori, după caz, hotărăsc, în condițiile legii, realizarea măsurilor notificate;
b) asigură sursa de finanțare necesară pentru realizarea măsurilor notificate;
c) contractează proiectarea și executarea lucrărilor de intervenție, în condițiile legii;
d) organizează recepția la terminarea lucrărilor, precum și recepția finală la sfârșitul perioadei de garanție de 5 ani și completează cartea tehnică a construcției cu documentele aferente lucrărilor de intervenție executate.

Articolul 31
(1) Următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează după cum urmează:
a) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a), cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei;
b) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. b), cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei;
c) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 29 lit. c), cu amendă de la 5.000 lei la 8.000 lei;
d) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 29 lit. d), cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei.

Nu sunteti obligati de nici o lege sa va infiintati asociatie de proprietari. Exista codul civil ce reglementeaza prin art. 631 - art.636 acest gen de proprietate : [ link extern ]

De fapt primaria doreste sa va constituiti in asociatie de proprietari, sa contractati ca persoana juridica lucrari de anvelopare.

Articolul 4
În sensul prezentei legi, expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
.................
d) anvelopa clădirii - ansamblul constructiv de închidere perimetrală a clădirii, compus din fațade, indiferent de materiale și sistem de realizare, precum și sistem de acoperire - terasă sau învelitoare -, inclusiv elementele exterioare funcționale și de plastică arhitecturală, precum balcoane, logii, bovindouri, aticuri, cornișe, ornamente - brâuri, ancadramente, trafoare, bosaje, profile -, și altele asemenea;

Nu are nici o legatura legea asta, cu vopsirea fatadei in culoarea RAL 1015 .

Acum, ce sa zic, oamenii or fi accesat niste fonduri si nu stiu unde sa le cheltuiasca. :) Sunteti singurul bloc din comuna ? E alegerea dvs. ce cale urmati. Cum va sanctioneaza, daca nu va infiintati asociatie si nu contractati lucrari de anvelopare ? Art. 31 a si b nu sunt sanctionabile.
Ultima modificare: Joi, 11 Septembrie 2025
latka, utilizator
Erau de fapt art. 29 a) si b), nesanctionabile.
3 din 3 utilizatori consideră
acest răspuns util
Va multumesc frumos. Am scris o contestatie in baza celor mentionate de dumneavoastra. Ne-a fost de mare ajutor. In urma cu cateva minute, am fost chemati telefonic la primarie pentru a ajunge la un acord.
O sa va tin la curent.

Alte discuții în legătură

Izolare termica la bloc 2007 2007 Conform Legii 230 art.44(1) - daca am inteles bine - lucrarile de termoizolare efectuete la fatada blocului , se suporta de locatari conform cotei indivize. ... (vezi toată discuția)
Autorizatie de construire mirustefi mirustefi Buna! As dori sa stiu va rog daca pentru zugravitul fatadei exterioare a unei case in oras am nevoie de autorizatie de construire. Asta pentru ca am fost ... (vezi toată discuția)
Montaj gratii la balconul unui parter Bogdan_86 Bogdan_86 In ce conditii un locatar isi poate monta gratii la parter? Respectivul apartament a fost recent pradat de hoti, iar proprietarul, pentru a se asigura, si-a ... (vezi toată discuția)