În timp ce mă deplasam cu mașina pe drum public, în direcția spre domiciliu, o basculantă aflată în proces de descărcare (basculare) s-a defectat — sistemul de basculare s-a rupt — iar partea din spate a acesteia a căzut peste autoturismul meu aflat în mers. Incidentul a provocat daune totale mașinii și mi-a pus viața în pericol.
Vehiculul implicat în accident aparține unei firme care deține o poliță de asigurare RCA emisă de compania Allianz Țiriac. Deși am așteptat să fiu despăgubit conform prevederilor legale, am fost informat printr-un e-mail că asiguratorul refuză acordarea despăgubirii.
Citez:
Bun găsit,
Vă informăm că cererea de despăgubire pentru daunele materiale provocate în urma
evenimentului despre care ne-aţi informat, nu poate fi soluţionată prin plată. Motivul pentru care nu putem răspunde pozitiv cererii de despăgubire este acela că, în dosarul rubricat sunt incidente prevederile art. 12 lit.k) şi lit.l) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea
obligatorie de răspundere civila auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.
Informații suplimentare
Dauna avizată nu poate face obiectul despăgubirii, motivat de faptul că, în dosarul rubricat, sunt incidente
prevederile art. 12 lit.k) și lit.l) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila auto
pentru prejudicii produse tertilor prin accidente de vehicule si tramvaie, potrivit cu care: ”Art. 12. - Neacordarea despăgubirii
Asigurătorul RCA nu acordă despăgubiri pentru:
k) prejudiciile produse de dispozitivele sau de instalaţiile montate pe vehicule, atunci când acestea
sunt utilizate ca utilaje ori instalaţii de lucru, acestea constituind riscuri ale activităţii profesionale;
l) prejudiciile produse prin accidente survenite în timpul operaţiunilor de încărcare şi de descărcare,
cestea constituind riscuri ale activităţii profesionale;”
Am contactat firma, si le-am cerut sa plateasca masina + daune morale (total 15k de euro). Au refuzat, si nu coopereaza deloc. Au zis ca pot sa-i dau in judecata. As dori ajutor in acest sens. Ce ar trebui sa fac si cum ar trebui sa procedez? Mentionez ca am dovezi pentru tot.
Ați relatat că viața dumneavoastră a fost pus în pericol. Ați suferit vătămări grave, care au necesitat intervenție medicală de urgență pentru salvarea vieții sau doar considerați v-i sa pus viața în pericol?
Buna ziua! Am fost lovit in masina de anumite componente din ea. Am fost lovit de sticla si la cap. Partea din dreapta a fost turtita de bascula masinii respective. Deci da, am avut noroc. Am fost la spital, am avut nevoie de ingrijiri medicale.
ibn
Utilizator 3din 3 utilizatori consideră acest răspuns util
Nu e riscant de loc. Riscuri sunt la tot pasul, chiar fereasca Dumnezeu un stop cardiac. Nu inseamna ca de frica lupilor sa nu mai crestem oi. O polita casco costa de stinge, iar asigurarea de sanatate la fel. Probabilitatea ca sa se intample un eveniment precum cel enuntat este foarte redusa. Decat sa dai bani care sunt dusi pe asigurari pentru astfel de evenimente mai bine dedici o suma corespunzatoare de bani in depozit cu dobanda pentru evenimente rutiere. Si bineinteles pentru reducerea sansei de accident circulatia IN LIMITELE LEGII. Eu asa procedez si nu am mai avut eveniment rutier de peste 10 ani. E doar o parere.