Potrivit legii, salariatul obține calitatea de asigurat la sănătate încă din prima zi de muncă, iar nu de la momentul când începe plata contribuțiilor la fond. Cu alte cuvinte, situația sa de asigurat nu ar trebui să depindă de când virează angajatorul banii de contribuție la sănătate (CASS). Citește articolul
Câtă vreme se plătesc contribuții la sănătate (CASS) pentru o persoană, aceasta are dreptul la pachetul de bază de servicii medicale de la stat. De principiu, faptul că apare în sistemul de sănătate ca asigurat poate fi verificat chiar de respectiva persoană, prin accesarea unei aplicații de pe site-ul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), sau de cei ce acordă asistență medicală. În acest context, prezentăm azi modul în care o persoană poate verifica dacă apare ca asigurat în sistem. Citește articolul
Asigurații în sistemul de sănătate care se vor duce să beneficieze de servicii medicale de spitalizare la unități private vor trebui să știe de la bun început cât trebuie să scoată din buzunar pe lângă ceea ce le poate deconta statul. Se numește, pe scurt, contribuția personală a asiguratului, parte din tariful total cerut de spital pentru acel serviciu, iar mecanismul urmează să se aplice de joi. Cum va funcționa, mai exact: Citește articolul
Valabilitatea actualelor pachete de servicii medicale la stat, cuprinse în contractul-cadru pentru anii 2018 - 2019, se aplică numai până la data de 30 iunie 2021, după mai multe amânări stabilite de autorități. Contractul-cadru cu pachetele de servicii medicale acordate în perioada 2021 - 2022 ar trebui să se aplice începând cu prima zi a lunii iulie 2021, dar numai dacă Guvernul va veni cu o hotărâre în acest sens. Citește articolul
Indemnizația de neconcurență, care se achită salariatului de către angajator în baza unei clauze de neconcurență, reprezintă un venit pentru care, conform legii, se datorează impozit pe veniturile asimilate salariilor şi contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS), plata lor realizându-se prin reținere la sursă. Această indemnizație se declară, potrivit specialiștilor, în cadrul formularului 112, iar clauza de neconcurență își poate produce efectele, conform legii, spun specialiștii, pentru o perioadă de maximum 2 ani. Citește articolul
Copiii sunt asigurați gratuit în sistemul sanitar românesc până în momentul în care împlinesc vârsta de 18 ani, conform legislației în vigoare. Însă asigurarea gratuită se poate extinde și după ce aceștia ajung la vârsta majoratului. Citește articolul
Începând din 2021, cadourile date de angajatori de Ziua Copilului (1 iunie), în cuantum de până la 150 de lei, sunt netaxabile numai dacă sunt pentru copiii salariaților, conform unei legi apărute la finalul anului trecut. Până în 2020, cadourile date de Ziua Copilului erau netaxabile chiar dacă erau acordate atât salariaților, cât și copiilor acestora. Citește articolul
Pentru a fi exceptate de la plata în România a contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), persoanele care dețin asigurări de sănătate în străinătate trebuie să depună la Fisc un anumit formular, introdus în legislația noastră acum câțiva ani. Prin acesta, cei care ar fi putut fi obligați să plătească CASS aici sunt scutiți de această plată, aducând documente justificative din străinătate care atestă că deja este asigurat într-un alt stat la sănătate. Citește articolul
2021 este al doilea an în care câștigurile consistente din criptomonede trebuie declarate Fiscului și trebuie achitate taxe pentru ele. Regulile referitoare la acest tip de venit sunt cuprinse în Codul fiscal și în ordinul privind declarația unică pentru persoanele fizice. În acest context, vă explicăm azi pe scurt cele mai importante aspecte legate de declararea câștigurilor și plata taxelor aferente. Citește articolul
Autoritățile fiscale deja au derulat până acum câteva controale privind tranzacțiile cu criptomonede, spun specialiștii Deloitte România. Având în vedere creșterea numărului de persoane care fac asemenea tranzacții, aceștia spun că nu-i deloc exclus ca, în viitorul apropiat, să vedem din ce în ce mai des astfel de verificări ale Fiscului. Deși tratamentul fiscal al veniturilor din criptomonede este destul de clar, principala problemă este cu momentul de la care intervin efectiv obligațiile fiscale. Citește articolul