Situațiile în care operatorii de date cu caracter personal se pot confrunta cu incidente de securitate a datelor ce ridică riscuri pentru drepturile și libertățile persoanelor vizate sunt numeroase. În astfel de cazuri, operatorii de date sunt nevoiți, printre altele, să notifice respectivele incidente către autoritatea de supraveghere competentă și către persoanele vizate, după caz, în linie cu prevederile GDPR. Citește articolul
Realizarea de fotografii portret sau cu unghi larg ale unui grup de persoane care participă la un eveniment și folosirea acestora în scopuri de marketing nu este contrar principiilor care stau la baza GDPR, dacă sunt îndeplinite cerințele legale aplicabile. Însă, ca orice altă activitate de prelucrare a datelor, avem nevoie de o bază legală pentru a legitima prelucrarea, potrivit specialiștilor NNDKP. Citește articolul
Divulgarea datelor cu caracter personal ale clienților prin prezentarea, pe unele link-uri ale site-ului, a unor documente, cum ar fi facturile ce conțineau toate datele persoanele ale clienților, dar și a datelor de acces, cu username și parolă, a adus unei companii o amendă de 4.000 de euro din partea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP). Citește articolul
Persoanele împuternicite de operatorul de date să prelucreze datele personale nu poate recurge la ajutorul unui terț în acest scop fără să aibă învoiala operatorului, potrivit Regulamentului european pentru protecția datelor personale (GDPR). În caz contrar, acesta riscă o sancțiune din partea Autorității de Protecția Datelor (ANSPDCP), precum în acest caz: Citește articolul
O companie a fost amendată recent cu echivalentul a 5.000 euro, de către Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), după ce într-un coș de gunoi public au fost descoperite documente cu informații personale atât ale clienților, cât și ale angajaților acesteia. Citește articolul
Dreptul de a fi uitat sau dreptul la ștergerea datelor reprezintă unul din elementele de bază ale Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR), iar încălcarea acestui drept unei persoane de către un operator de date îi poate aduce ultimului o amendă. Așa s-a întâmplat în cazul unui operator din România care nu a răspuns unor solicitări repetate venite din partea unui client care și-a exercitat dreptul de ștergere a datelor sale personale. Citește articolul
Atunci când aplică pentru diverse poziții, firmele nu trebuie să le ceară candidaților chiar orice fel date, orice fel de documente și, mai ales, nu ar trebui să le ceară copii de pe buletin când nici măcar nu au certitudinea că vor semna cu aceștia un contract de muncă. Dacă aceste date au fost cerute și au fost date de către candidați ei pot să ceară după trecerea procesului de selecție ștergerea lor din moment ce nici măcar nu s-a formalizat o relație de muncă. Citește articolul
O nouă amendă dată de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) pentru lipsa unor măsuri tehnice și organizatorice adecvate la locul de muncă și pentru lipsa instruirii angajaților vizează, de această dată, accesul nepermis la datele de natură salarială ale unor actuali și foști angajați. Amenda readuce în discuție două aspecte importante: o dată, că firmele vizitate de ANSPDCP trebuie să vină cu dovezi concrete că au instruit salariații, dar și că, atunci când vine vorba de cuantumul salariului, nu vorbim doar de o problemă din sfera protecției datelor personale, ci și de o potențială abatere disciplinară a celui care e permis încălcarea confidențialității acestor date. Citește articolul
În acest an, la mai mult de zece ani de la anteriorul, se desfășoară un nou recensământ al populației și locuințelor, ce are ca scop stabilirea numărului de locuitori ai țării noastre și a structurii populației. Prelucrarea datelor personale trebuie făcută, și în cazul recensământului din acest an, cu respectarea regulilor și drepturilor stabilite de Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR). Totuși, din cauza caracterului special al prelucrărilor, nu toate drepturile stabilite de GDPR vor putea fi respectate la prelucrarea datelor personale înregistrate în cadrul recensământului. Detaliem mai jos. Citește articolul
Instituțiile publice de la noi vor cere și prelucra mai puține date personale, dacă o propunere legislativă înregistrată miercuri la Senat va ajunge să se aplice. Printre altele, instituțiile publice vor mai putea cere doar date de identificare precum nume, prenume, cod numeric personal (CNP) ori detalii privind actul de identitate, în cazul persoanelor fizice, și denumirea și codul unic de identificare (CUI), în cazul firmelor. Astfel, regula minimizării prelucrării datelor personale, stabilită de Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR), va fi aplicată și de către instituțiile publice. Citește articolul