În prezent, lumea se confruntă cu un nivel ridicat al inflației, care afectează semnificativ regiunea Balcanilor, precum și întreaga economie europeană și cea americană. În octombrie 2022, în Uniunea Europeană (UE), rata inflației a variat între 7,1% (Franța) și 22,5% (Estonia), potrivit datelor publice recente. Comparativ cu datele înregistrate în anii anteriori, acestea sunt valori cu un impact semnificativ. Astfel de condiții se reflectă și în viața de zi cu zi a consumatorilor, precum și în deciziile strategice ale companiilor. Efectele contextului inflaționist actual asupra mediului de afaceri sunt multiple. Creșterea riscului de apariție a fraudelor și a corupției se numără printre provocările cărora organizațiile trebuie să le acorde o atenție și mai mare decât înainte. Riscul de fraudă în cadrul unei organizații poate apărea sub diferite forme și în diverse departamente, cum ar fi achiziții, vânzări, marketing, financiar-contabil, logistic sau chiar în cel de salarizare și resurse umane. Citește articolul
Companiile pot face anumite verificări pentru a identifica partenerii de afaceri frauduloși, acestea fiind, conform unui sondaj derulat recent de cei de la PwC România, demersuri precum observarea condițiilor de plată și a prețurilor sau căutarea posibilelor informații publice negative. Citește articolul
Amenințările de fraudă reprezintă un real pericol pentru companii, fie ele mai mici sau mai mari. Iar atunci când auditul intern este depășit de situație, firma poate apela la cunoștințele unei persoane ale cărei responsabilități principale sunt detectarea și investigarea fraudei. Orice investigație însă trebuie să respecte anumite condiții, astfel încât să se desfășoare într-un cadru legal. Citește articolul
La nivelul companiilor, cele mai multe amenințări de fraudă vin din interior, de la propriii angajați ai firmelor, persoane care dețin anumite informații și pe care le transmit în exterior. Pentru a preîntâmpina, pe cât posibil, scurgerea de date, este esențial ca societățile să își protejeze informațiile confidențiale, mai ales atunci când acestea sunt utilizate și de salariați pentru îndeplinirea atribuțiilor menționate în fișele de post. Citește articolul
Criminalitatea economică reprezintă un fenomen global, nici o companie nefiind complet exclusă de pericolul fraudării. Totuși, există anumite industrii și sectoare care sunt predispuse acestor infracțiuni, așa cum cum relevă un studiu realizat de specialiștii de la PwC România. În cap de listă stă, desigur, sectorul financiar, cel care servește practic nevoilor financiare ale tuturor celorlalte industrii. Fraudele fiscale sunt întâlnite peste tot, însă există anumite industrii în care acestea predomină, iar sectorul financiar se arată a fi industria cea mai amenințată de criminalitatea economică, pentru simplul motiv că servește nevoilor financiare ale tuturor celorlalte industrii. Citește articolul
Auditorii interni au un rol important în prevenirea și detectarea activităților frauduloase din cadrul companiilor, astfel că existența unui departament de audit oferă un control mai mare asupra activităților desfășurate. Totuși, acest lucru se dovedește de multe ori insuficient, așa cum a atras recent atenția un specialist. În cele ce urmează prezentăm și motivele pentru care existența unui auditor nu scutește firmele de grija unei posibile fraude. Citește articolul
Când vorbim despre frauda fiscală, vorbim despre un fenomen global, astfel că fiecare dintre noi este responsabil în procesul de prevenire și detectare al criminalității economice, atât la nivel individual, cât și din pespectiva angajatului unei firme. Totuși, departamentul financiar are un rol-cheie aici, iar o strategie eficientă de prevenire a fraudei trebuie să pornească de la factorii de decizie ai companiei. Citește articolul
Criminalitatea informatică, sau cybercrime, așa cum mai este cunoscută, esta una dintre metodele cele mai utilizate în cazul fraudelor fiscale, însă fraudatorii se folosesc și de alte metode pentru a obține diverse foloase sau beneficii. Astfel, persoanele rău-intenționate apelează de multe ori la fraudele de tip social, prin care studiază, în primă fază, persoanele ce urmează să devină victime, sau la metoda "accidentului", prin care cer un transfer de bani pentru motive "urgente". Citește articolul
Însușirea ilegală a activelor, criminalitatea informatică și frauda de consum sunt cele mai frecvent raportate tipuri de fraudă din ultimii ani, potrivit unui studiu realizat de specialiștii de la PwC România. Dintre acestea, criminalitatea informatică, cunoscută drept cybercrime, a luat amploare, companiile fiind expuse zilnic în acest sens. Citește articolul
Fraudele fiscale în cadrul companiilor sunt întâlnite peste tot, indiferent de industrie, iar principalele persoane care fraudează sunt cele care lucrează în interiorul firmei. Mai mult, potrivit unui specialist, anumite persoane au profilul fraudatorului și chiar antecedente în acest sens, motiv pentru care li se recomandă angajatorilor să efectueze verificări înainte de orice angajare. Citește articolul