Până la finalul anului, ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice este suspendată, cu excepția concursurilor pentru care au fost demarate deja procedurile de organizare. Totuși, de la această regulă se va face excepție și se vor putea face noi angajări într-un domeniu, după cum a stabilit Guvernul printr-o ordonanță oficializată azi. Este vorba, mai exact, de învățământul preuniversitar și cel superior. Citește articolul
Amânarea ratelor la bănci, acordarea unei diferențe salariale lucrătorilor din sistemul public și oferirea unui ajutor financiar pensionarilor cu venituri mai mici de 2.000 de lei sunt câteva dintre măsurile anunțate aseară de Guvern. În plus, Executiv vrea și “înghețarea” angajărilor la stat. Noile măsuri sociale și economice ar urma să se aplice de la 1 iulie 2022. Citește articolul
Printr-un memorandum ce a fost aprobat în ședința de joi, Executivul a stabilit principiile care vor sta la baza reanalizării și elaborării cadrului legal al salarizării bugetarilor, acțiuni care apar în programul de guvernare pentru 2020-2024. Potrivit memorandumului, se ia în calcul reanalizarea coeficienților de ierarhizare, introducerea unor grile de salarizare pentru administrația publică locală și plafonarea sporurilor primite de lucrătorii de la stat. Citește articolul
Cu condiția încadrării în sumele ce le-au fost alocate prin bugetul din acest an, instituțiile și autoritățile publice au undă verde pentru angajarea de bugetari pe posturile și funcțiile vacante, după cum stabilește o lege oficializată chiar azi. Citește articolul
Un centralizator al sporurilor întâlnite în sistemul bugetar a fost publicat marți de Violeta Alexandru, fostul ministru al muncii în Guvern și actual deputat în Parlament. Astfel, fostul ministru a identificat peste 50 de tipuri de sporuri ce sunt acordate în șapte familii ocupaționale din sistemul de stat. Citește articolul
Autoritățile din domeniul muncii au în plan emiterea unui act normativ ce va da posibilitatea lucrătorilor la stat de a se pensiona opțional la 70 de ani, ca alternativă la cumulul salariului din sistemul bugetar cu pensia, potrivit unei declarații de joi a Ralucăi Turcan, ministrul de resort. Mai exact, acești salariați vor putea alege dacă rămân în câmpul muncii până la această vârstă sau se pensionează la termen, deoarece cumulul salariului de la stat cu pensia nu va mai fi posibil. Citește articolul
Angajatorii de la stat, respectiv instituțiile și autoritățile publice din țara noastră, își pot suplimenta numărul de salariați, pe perioada stării de alertă, fără ca aceștia din urmă să fie nevoiți să dea concurs pentru angajare, dar contractele lor vor avea o durată limitată. Citește articolul
Angajatorii din domeniul privat pot să le ofere și ei propriilor salariați încă două zile libere, una între Crăciun și Anul Nou și alta după Anul Nou, în condițiile în care Guvernul a decis că bugetarii vor beneficia de două astfel de minivacanțe, ceea ce înseamnă că activitatea cu statul va fi una foarte limitată. Citește articolul