Legislația europeană le permite celor ce au de suferit din cauza unui zbor anulat să ceară companiei de transport o compensație ce poate ajunge și la 600 de euro. În plus, după cum a stabilit Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) acum câteva luni, zboruri anulate sunt considerate (și astfel dau dreptul la compensație) și cele cărora plecarea le este mutată mai devreme cu mai mult de o oră și cele ce au o întârziere mai mare de trei ore. Citește articolul
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a luat în acest an mai multe hotărâri cu impact asupra consumatorilor, fie că este vorba de contractele pe care aceştia le au cu băncile, fie că este vorba de recompensarea primită în cazul unui zbor amânat sau anulat. Citește articolul
Într-o recentă speță analizată, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a oferit o soluție importantă pentru cei care sunt confruntați cu anularea ultimului segment de zbor dintr-un traseu cu mai multe escale. Atâta vreme cât rezervarea a fost unică pentru toate segmentele de zbor și chiar dacă zborurile sunt asigurate de companii distincte, se pot cere despăgubiri chiar în țara de unde s-a început traseul. Citește articolul