În mod normal, cetățenii Uniunii Europene (UE) beneficiază de drepturi în calitate de pasageri ai transportului aerian. Perioada pandemiei a dat însă toate regulile peste cap și operatorii de transport și agențiile de voiaj au fost nevoite să se adapteze din mers. Încă de la începutul carantinei, UE a emis o serie de interpretări ale legii și recomandări de care să țină cont cei cu afaceri în transport. Nu toți respectă însă aceste prevederi, așa că, după 5 luni de la anularea zborurilor și pachetelor turistice, pasagerii n-au primit banii înapoi sau alte forme de compensare a anulărilor. Citește articolul
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a publicat o informare pentru cei care călătoresc, pentru ca ei să înțeleagă, mai bine, ce drepturi au, mai ales în condițiile în care riscul de a nu mai ajunge la destinația programată (din cauza restricțiilor, de exemplu) este destul de mare. Citește articolul
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a avut oportunitatea să se pronunțe, recent, asupra unei probleme inedite. E vorba, mai exact, de situația anulării unui zbor, redirecționării pasagerilor către un alt zbor (operat de aceeași companie aeriană) și posibilității de a cere despăgubiri pentru întârzierea zborului redirecționat (pe lângă solicitarea despăgubirilor pentru primul zbor anulat). Citește articolul
Companiile aeriene sunt răspunzătoare pentru prejudiciile cauzate pasagerilor, atunci când produc moartea sau vătămarea corporală a acestora, a hotărât Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Însă răspunderea nu se limitează exclusiv la accidentele cauzate de riscurile activității specifice transportului aerian (felul cum este pilotat avionul, de exemplu), ci și la alte riscuri care ar fi putut la fel de simplu să se producă și în alte contexte (de exemplu, defecțiuni ale meselor din fața scaunelor). Citește articolul
În cazul în care folosiți transportul aerian și bagajul dumneavoastră este pierdut, a întârziat sau este deteriorat, aveți dreptul la despăgubiri. Citește articolul