Protejarea maternității la locul de muncă este unul dintre pilonii unei societăți echilibrate și o dovadă de responsabilitate socială, iar această grijă pentru salariatele mame nu este o invenție modernă, ci un principiu cu o tradiție de peste un secol în legislația noastră, fiind prevăzută încă din 1912, odată cu adoptarea primei legi cuprinzătoare a muncii din România, cunoscută ca Legea Nenițescu. Citește articolul
Concedierea unei persoane aflate în concediu de maternitate, concediu de creștere copil sau în plata stimulentului de inserție este, sigur, o situație sensibilă, în care niciuna dintre părți nu dorește să se afle. Există, însă, anumite contexte – precum încetarea activității unei companii, spre exemplu – în care acest scenariu devine de neevitat. Din păcate, faptul că normele în materie de protecție împotriva concedierii sunt reglementate într-o varietate de acte normative care nu sunt tocmai aliniate creează uneori situații practice fără ieșire, care adaugă o încărcătură negativă suplimentară pentru părțile implicate într-o situație dificilă, deja. Citește articolul
Concluzia recentă a Curții Constituționale a României (CCR) cu privire la imposibilitatea de a concedia disciplinar angajata aflată în plata stimulentului de inserție ridică o întrebare legată de dimensiunea în timp a acestei interdicții, în condițiile în care beneficiul stimulentului de inserție se poate întinde pe o perioadă de câțiva ani chiar, în cazul celor care nu doresc să petreacă prea mult timp în concediul de creștere. În ce măsură angajatorul află, în toate situațiile, că angajata/angajatul beneficiază de stimulent, astfel încât să fie conștient de existența unei interdicții? Citește articolul
Chestiunile ce țin de medicina muncii nu pot niciodată să implice cheltuieli acoperite de angajați. Când în discuție este o angajată gravidă, importanța unei relații cu medicul de medicina muncii este cu atât mai evidentă. Citește articolul