Dacă vor să obţină experienţă de muncă, fără a fi încadraţi efectiv în câmpul muncii, minorii pot apela la voluntariat sau internship, ambele activităţi fiind reglementate de legislaţia română. În schimb, cei care vor să se angajeze trebuie să ştie că legislaţia în domeniul muncii prevede o serie de drepturi pentru ei, dar şi de obligaţii suplimentare pentru angajator. Citește articolul
Atunci când lucrează cu minori, angajatorii trebuie să țină cont de o serie de reguli legate de programul de lucru, de tipul de muncă pe care minorii o pot presta, în limitele legii, de imposibilitatea de a presta muncă suplimentară sau după ora 20:00. Citește articolul
Minorii cu cetățenie română pot călători în afara granițelor țării, potrivit legislației actuale, doar însoțiți de un adult și, dacă nu sunt însoțiți de ambii părinți, doar în baza acordului acestora ori al reprezentanților legali. În plus, însoțitorul trebuie să prezinte și un certificat de cazier judiciar, prin care să demonstreze că n-a săvârșit o serie de infracțiuni. Pentru că certificatul de cazier judiciar are o valabilitate de șase luni, iar în acest răstimp, însoțitorul poate comite una dintre infracțiunile ce nu-i permite să treacă granița împreună cu minorul, mai mulți parlamentari au propus, printr-un proiect legislativ ce va ajunge curând la votul decisiv al deputaților, având propunere de adoptare, ca situația judiciară a însoțitorului să fie verificată online la momentul trecerii frontierei. Citește articolul
Pentru a putea obține licența de funcționare, sălile de jocuri de noroc nu vor mai putea să fie amplasate în apropierea instituțiilor de învățământ sau a locurilor de joacă pentru copii, indiferent că sunt deschise sau în spațiu închis, potrivit unei propuneri legislative ce a primit luni votul favorabil al Senatului. Citește articolul
Mai multe modificări la Codul de procedură penală au fost stabilite prin intermediul unei legi oficializate în această dimineață, subiectul principal fiind audierea minorilor. Printre altele, audierea minorilor vătămați în vârstă de până la 14 ani se va face, începând de joi, la fel ca în cazul martorilor cu aceeași vârstă, adică în prezența unuia dintre părinți, a tutorelui sau a persoanei ori a reprezentantului instituției căreia îi este încredințat minorul spre creștere și educare. În plus, la audieri va fi prezent și un psiholog. Citește articolul
Miercuri va începe prima sesiune ordinară din acest an a Parlamentului, iar pe agendă se află mai multe proiecte care vizează cetățenii și care ar putea deveni legi în curând. Cele mai multe dintre proiectele amintite sunt relativ recente, adică sunt apărute de cel mult un an, dar sunt și câteva mai vechi. Citește articolul
Vârsta minimă privind consimțământul sexual va crește de la 14, cât este în prezent, la 16 ani, iar agresiunea sexuală asupra unui minor va fi abordată separată în Codul penal, potrivit unei propuneri care va fi supus votului deputaților după vacanța parlamentară. Citește articolul
De duminică, legislația ce vizează aspectele civile ale răpirii internaţionale de copii urmează să se modifice, potrivit unei legi oficializate joi, una dintre noutățile ce vor apărea fiind în legătură cu cauzele ce au ca obiect soluţionarea cererilor de înapoiere a unui copil aflat pe teritoriul României. În astfel de cazuri, va fi obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de zece ani. Citește articolul
Tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani ar putea scăpa de obligația de a fi însoțiți de un adult atunci când călătoresc peste granițe, dacă un proiect înregistrat în această săptămână pentru dezbatere la Senat va ajunge să se aplice. Totuși, ei nu vor putea ieși din țară fără acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali. Citește articolul
Tinerii de până în 18 ani au dreptul să muncească doar 6 ore/zi, 30 de ore/săptămână, acesta fiind considerat programul full-time pe care îl pot avea, conform legislației muncii. Totuși, atunci când tânărul angajat pe vremea când era minor împlinește 18 ani contractul individual de muncă (CIM) al acestuia nu mai este unul cu normă întreagă, ci, prin orele ce se regăsesc în contract, devine unul cu normă parțială. În acest caz, cum trebuie procedat pentru ca respectivul CIM să devină unul cu normă întreagă? Este necesar acordul salariatul pentru modificarea programului de lucru sau este suficientă o decizie de modificare emisă de angajator? Iată răspunsul specialistul. Citește articolul