Titularii mărcilor înregistrate ar trebui să se folosească de servicii de monitorizare constantă pentru a putea afla la timp și formula opoziție contra oricărei încercări de înregistrare a unei mărci similare sau identice. Deși, în teorie, ar fi normal ca autoritatea la care se face înregistrarea să respingă solicitările de înregistrare acolo unde mărcile sunt identice sau similare, acest lucru nu se întâmplă neapărat. Dacă monitorizarea nu se face, titularul unei mărci se poate trezi că coexistă pe piață cu o alta aproape la fel, chestiune care poate fi foarte dezavantajoasă pentru afacere. Citește articolul
Mulți antreprenori la început de drum ignoră importanța înregistrării mărcii, lăsând-o, sub impresia că e un demers mult prea costisitor, pentru o etapă ulterioară a dezvoltării afacerii, când aceștia ar considera-o necesară. Sunt mai multe motive însă pentru care înregistrarea mărcii n-ar trebui ignorată de antreprenori. Citește articolul
Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) își avertizează partenerii și pe toți cei care lucrează cu acesta că este ținta unui atac cibernetic, mulți destinatari ai unor e-mailuri care par să vină de la OSIM/EUIPO putând fi victime ale unor tentative de phishing. Citește articolul
Ca reacție la riscul prezentat de coronavirus și pentru a preveni, pe cât posibil, răspândirea, autoritățile publice încearcă să limiteze contactul cu publicul. Unele, precum Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) doar recomandă interacțiunea de la distanță cu cei interesați, însă există și instituții, precum Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), care au decis suspendarea programului, pe termen nedeterminat. Citește articolul
Orice afacere are un nume, pentru ca ea să poată fi regăsită de clienți ori parteneri. Orice produs ori serviciu au un nume, pentru ca ele să poată fi identificate din multitudinea de produse ori servicii similare, existente în piață. Și numele afacerii și cel al produselor ori serviciilor ar trebui să fie distinctive. Adică, să le poată scoate în față, să le distingă pe acestea de altele asemeni lor. Atunci când afacerea ta are o componentă de activitate care se petrece în mediul online, trebuie să-ți pui serios problema protejării prin înregistrarea ca marcă, printre altele, a domeniului de internet (www.firma.ro) și a numelui produselor și serviciilor companiei. Citește articolul
Dobândirea drepturilor la nivel naţional asupra unei denumiri, unui slogan sau desen presupune înregistrarea acestora la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), situaţie în care solicitantul trebuie să urmeze anumiţi paşi şi să achite taxele aferente stabilite de legislaţia în vigoare. În ceea ce priveşte procedura înregistrării unei mărci la nivel european, aceasta este asemănătoare celei de la nivel naţional, doar că înregistrarea nu se face pe teritoriul ţării noastre şi necesită costuri ceva mai mari. Citește articolul
Taxele pentru inregistrarea marcilor sau pentru obtinerea brevetelor de inventii au crescut, Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM) anuntand recent unele modificari in acest sens. Noile tarife se aplica deja. Citește articolul
Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) au dispus trimiterea in judecata a sapte persoane din conducerea Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM) pentru abuz in serviciu contra intereselor publice, delapidare, fals intelectual si uz de fals, informeaza un comunicat de presa al DNA. Prejudiciul produs se ridica la peste 1 milion de lei. Citește articolul
Prin Ordinul nr. 63/2008, Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM) a instituit un nou serviciu, Plicul cu idei. Ordinul a fost publicat in Monitorul Oficial Partea I nr. 527 din 14 iulie 2008. Citește articolul