Şoferii ar putea plăti doar jumătate din tariful rovinietei, pe durata stării de alertă, în timp ce acest tarif ar urma să fie suspendat în timpul stării de asediu sau de urgenţă, potrivit unei propuneri înregistrate la Senat pentru dezbatere. Citește articolul
Potrivit legislației în vigoare, atunci când folosesc rețeaua de drumuri din țara noastră, fie ele drumuri naționale, europene sau autostrăzi, șoferii trebuie plătească o taxă de utilizare a acestora, taxă numită rovinietă. În 2020, listă cu camere fixe pentru controlul rovinietelor a fost extinsă, prin montarea câtorva în zonele de frontieră, astfel că valabilitatea taxei de drum este verificată acum în mai multe locuri. Citește articolul
De astăzi, încă două camere fixe au fost puse în funcțiune pentru a depista autovehiculele care circulă fără rovinietă valabilă, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Astfel, în momentul de față există 108 puncte fixe de control valabilitate rovinietă la nivel național. Citește articolul
Pentru vehiculele destinate transportului de mărfuri sau de persoane, inclusiv cele mixte, firmele vor scăpa de plata rovinietei până la finele anului 2020, conform unui proiect de lege adoptat azi la Senat. Citește articolul
Cei care își împrumută mașina unor alte persoane ar putea să aibă probleme, dacă șoferul nu respectă legea. De exemplu, dacă cel căruia îi e încredințată mașina iese din oraș fără vinietă, o eventuală amendă îi va fi aplicată proprietarului mașinii. Un exemplu extrem este încredințarea mașinii unei persoane care a băut sau a consumat droguri. Proprietarul riscă, în asemenea cazuri, chiar și un dosar penal. Citește articolul
Cei ce vor să utilizeze în următoarea perioadă rețeaua de drumuri din țara noastră și să plătească rovinieta sau taxa de pod prin SMS ori prin aplicație trebuie să știe că, așa cum a anunțat recent Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), acest lucru nu va fi posibil până la sfârșitul săptămânii. Citește articolul
După cum stabilește decretul prin care a fost institută starea de urgență în țara noastră, valabilitatea unor documente se prelungește automat până la ridicarea acestei măsuri. Totuși, așa cum a atras atenția recent și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), rovinietele nu intră în această categorie, astfel că valabilitatea acestora nu se prelungește pe perioada în care este decretată starea de urgență. Citește articolul
În afară de posibilitatea de a plăti rovinieta în bezinării cu bani numerar, autoritățile oferă și varianta achitării online sau prin SMS a rovinietei. Plata se poate face cu cardul, daca alegi să plătești online, sau atunci când achiți factura telefonică, dacă plătești prin SMS. Dacă alegi să faci plata online, trebuie să știi că vei fi nevoit să te înregistrezi într-o platformă electronică, prin intermediul unui cont. Tot acolo va trebui să înregistrezi și datele mașinii. Citește articolul
Vinieta Oxigen, obligatorie pentru mașinile poluante care circulă în București de la începutul acestui an, poate fi achiziționată momentan doar online, nu și prin sms sau la puncte fizice de achiziție. Vinieta trebuie cumpărată, în orice caz, înainte de a intra în oraș, iar nu ulterior și e valabilă atât cât prevede legislația locală. Citește articolul
Anul 2019 a adus o serie de noutăți pentru șoferii din România, unele dintre ele vizând reguli stricte a căror încălcare poate fi sancționată chiar cu suspendarea permisului. Este vorba despre conducerea sub influența alcoolului sau a drogurilor chiar dacă motorul mașinii este oprit, dar și despre interzicerea folosirii telefonului mobil pentru cei care conduc un vehicul. Totuși au existat și vești bune pentru șoferi, cum ar fi scăderea tarifelor de referință RCA sau decizia conform căreia conducătorul auto poate părăsi locul accidentului dacă nu există alte victime în afară de el. Citește articolul