Actul normativ care prevede înfiinţarea Comisiilor de insolvenţă la nivel central şi teritorial, una dintre etapele incluse în implementarea Legii privind procedura insolvenţei persoanei fizice, cunoscută ca Legea falimentului personal, a fost publicat recent în Monitorul Oficial şi deja se aplică. Vă reamintim că termenul de intrare în vigoare a legii care introduce, în premieră în România, procedura de insolvenţă pentru persoanele fizice, a fost amânat cu un an, printr-o ordonanţă de urgenţă publicată la finalul lui 2015, unul dintre motivele amânării fiind chiar lipsa unor astfel de comisii. Citește articolul
Proprietarii trebuie sa plateasca in fiecare luna cota de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari, inclusiv cele aferente fondului de rulment, conform legii. Totodata, acest lucru trebuie facut si de catre chiriasii care se obliga prin contract sa participe la plata cheltuielilor curente. Insa regula se aplica si atunci cand vine vorba de locuintele sociale? Citește articolul
Doi cantareti romani de opera au castigat premiul I si premiul II la Concursul International de Canto al Chinei de la Ningbo la care au luat parte 430 de concurenti din 41 de tari. Citește articolul