Începând de luni, în România este decretată stare de urgență timp de 30 de zile, iar o parte dintre măsurile anunțate de șeful statului vizează în mod special angajatorii și salariații lor. Dacă unele măsuri sunt concrete, altele rămân la latitudinea Guvernului pentru eventuala implementare graduală, în funcție de cum evoluează numărul îmbolnăvirilor cu coronavirus. Citește articolul
În recenta lege privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ (cum e acum, în cazul coronavirusului) scrie că cei care stau acasă au dreptul la o indemnizație de circa trei sferturi din salariu. Banii sunt efectiv plătiți de angajator, dar acesta îi recuperează apoi din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale. Concret: Citește articolul
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a luat mai multe măsuri cu privire la protejarea elevilor și a cadrelor didactice, dar și pentru limitarea răspândirii virusului. Chiar dacă, în următoare perioadă, programul școlar va fi unul atipic, autoritățile asigură întreg personalul care lucrează în învățământ că salariile nu vor suferi modificări. Citește articolul
Programul Prima Casă va fi înlocuit cu un program ce va aduce o scădere a costurilor de finanțare pentru cei ce doresc să cumpere sau să construiască o locuință, noul program fiind numit "O familie, o casă", conform unui proiect de lege ce a primit recent votul decisiv al deputaților. Noul program stabilește, printre altele, și o limită maximă a veniturilor pe care le vor putea avea beneficiarii acestuia, limită ce nu există în prezent. Citește articolul
Părinții preșcolarilor și elevilor până în clasa a patra vor putea primi tichete educaționale pentru achitarea programelor de tipul „Școala după școală”, potrivit unui proiect legislativ înregistrat pentru dezbatere la Camera Deputaților. Cu ajutorul acestor vouchere, părinții vor putea plăti total sau parțial programele afterschool la care participă copiii lor. Citește articolul