O nouă metodologie pentru recunoașterea certificatelor de formare profesională obținute în afara granițelor a apărut în vară, ea aplicându-se în cazul documentelor emise în state membre ale Uniunii Europene (UE), ale Spațiului Economic European (SEE), în Confederația Elvețiană, Republica Moldova, dar și unora dintre cele emise în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Recunoașterea certificatelor de formare profesională obținute în străinătate o face Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC), în baza unei liste de acte, ce pot fi transmise autorității atât în format fizic, cât și în format digital. Citește articolul
Absolvenții facultăților de drept din străinătate au, de acum, acces mai ușor la examenele de primire în profesia de avocat, conform unei modificări legislative care a fost oficializată la sfârșitul săptămânii trecute. Măsura vine în contextul în care, chiar dacă Ministerul Educației recunoaștea diplomele obținute în alte țări, procedura de dovedire a cunoștințelor de drept român era neclară în legislația preexistentă și se făcea în baza reglementărilor stabilite de diverse asociații profesionale. Prevederile se aplică începând de astăzi. Citește articolul
Serviciile de bonă în vederea îngrijirii și supravegherii copiilor se pot presta în conformitate cu cadrul legal în vigoare. În ceea ce privește angajarea unei bone pentru copil, indiferent că aceasta este membru al familiei sau nu, este nevoie ca persoana care dorește să presteze serviciile respective să îndeplinească o serie de condiții legale. Citește articolul
Reglementarea profesiei de expert în legislația muncii este cuprinsă într-o propunere legislativă considerată adoptată tacit de Senat. Aceasta este o reglementare pe care practica o cerea și o aștepta de mult timp, de altfel, însă propunerea vine cu un deziderat important, dincolo de reglementarea profesională și de cerințele acreditării experților - acela ca serviciile externe specializate în resurse umane (HR) și salarizare să fie coordonate de un expert acreditat. Citește articolul
Printr-o ordonanță oficializată de curând, Guvernul a stabilit în mod expres că perioada concediului paternal, la care au dreptul salariații care devin tați, este considerată vechime în muncă, serviciu și specialitate. Însă ce înseamnă asta, mai precis, pentru angajați? Citește articolul
Știrea că România ar putea fi una dintre țările membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) într-un orizont mic de timp este binevenită și de salutat. Mai ales că unul dintre principalele impedimente în discuțiile din anii trecuți a venit și din zona fiscală (respectarea Legii responsabilității fiscal-bugetare, flexibilitate și spațiu fiscal), noul impuls în negocierile de aderare ar putea însemna că România a progresat în zona fiscală și, mai ales, ar putea semnala o recunoaștere a progreselor realizate în nenumărate zone de impact pentru taxarea corespunzătoare a profiturilor în locurile în care se desfășoară activitatea economică și se creează plusvaloarea. Este, oare, acest progres suficient pentru a ne asigura că România ajunge în sfârșit în rândul țărilor ce dețin economii de piață stabile și puternice? Citește articolul
Piața forței de muncă din România este tot mai complicată, arătă un raport al Institutului Național de Statistică, iar unele evoluții sunt îngrijorătoare. Citește articolul
O bonă poate lucra legal în România dacă este angajată la o firmă de bone sau dacă lucrează pe cont propriu ca persoană fizică autorizată (PFA), potrivit unei legi care reglementează încă din 2014 profesia de bonă. Orice altă încadrare a lor este nelegală. Astăzi, în România, ar fi „doar 37 de contracte de muncă active pentru ocupația de bonă”, a declarat recent ministrul muncii - de aceea, legislația urmează să se schimbe. Citește articolul
În scurt timp, un tractorist bun ar putea ajunge să câștige cât un angajat din IT, spun fermierii care sunt gata să le dea salarii mari celor care știu să lucreze pământul cu tehnologie modernă. Citește articolul
Atât actele necesare, cât și detalii legate de instituțiile responsabile pentru echivalarea diplomelor sau recunoașterea experienței profesionale și a calificărilor obținute în afara țării sunt cuprinse într-un ghid publicat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Interesant este faptul că, pe lângă informațiile necesare recunoaşterii experienţei profesionale şi a calificărilor, ghidul ANOFM conține și exemple concrete de proceduri de urmat pentru echivalarea diplomelor din străinătate. Citește articolul