Legislația prevede că atât femeile, cât și bărbații pot beneficia de concedii și indemnizații pentru creșterea copiilor. Salariatele care urmează să nască sau care au născut deja pot solicita o serie de concedii și indemnizații specifice, iar tații pot beneficia de un scurt concediu paternal, care se poate prelungi dacă au absolvit cursuri de specialitate pentru creșterea și îngrijirea copilului. Mai mult, părinții ar putea primi cinci zile libere suplimentare anual pentru a-și putea duce copiii la medic. În materialul ce urmează vom detalia tipurile de concedii pe care le pot cere părinții și valorile indemnizațiilor aferente. Citește articolul
Lucrătorii ce au copii în vârstă de până la opt ani vor putea să solicite angajatorilor să lucreze după un program croit pe nevoile lor și care să le permită să-și îngrijească copilul, potrivit unei directive europene ce se aplică de câteva zile. Măsura va trebui transpusă, până cel mai târziu în 2022, și în legislația din țara noastră. Citește articolul
Ziua națională a tatălui se sărbătorește în fiecare an, în a doua duminică a lunii mai. Cu această ocazie, vă prezentăm câteva informații pe care orice tată ar trebui să le cunoască atunci când este vorba de drepturile sale în raportul cu copiii săi. Citește articolul
Legislația noastră prevede concedii și indemnizații pentru ambii părinți: salariatele care urmează să nască și cele care au născut deja au dreptul la o serie de concedii și indemnizații specifice, precum cele pentru maternitate sau pentru risc maternal, iar tații pot cere acordarea unui scurt concediu paternal; amândoi părinții au însă dreptul la concediul și indemnizația de creștere a copilului, de îngrijire a celui bolnav, iar legea prevede și acordarea unui liber anual pentru a merge cu cel mic la doctor. Citește articolul
Un proiect de lege privind concediul paternal a fost pus în dezbatere publică vineri la Senat. Acesta prevede ca tatăl să beneficieze de mai multe zile de concediu paternal, în funcție de câți nou-născuți există în familie. Printre modificări se mai numără și creșterea perioadei de timp în care tatăl va putea solicita concediul paternal ori dreptul tatălui de a face cursul de puericultură de mai multe ori. Citește articolul
Legislația muncii din Italia s-a modificat relativ recent și prevede că, în cazul unei unei concedieri ilegale, angajatul se poate reîncadra în muncă în cadrul aceleiași companii doar dacă motivele demiterii sunt serioase. Înainte, în cazul unei astfel de concedieri, salariatul putea alege între a se întoarce la lucru sau a primi compensații mai mari din partea angajatorului. Citește articolul
Bugetarii au dreptul la câte un voucher de vacanță anul acesta, însă pentru angajații din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională se va face decontarea serviciilor turistice, potrivit unui act normativ publicat miercuri în Monitorul Oficial. Aceștia nu vor primi vouchere, dar limita decontării va fi aceeași cu cea pentru voucherele de vacanță, la fel ca pentru ceilalți bugetari. Același act mai prevede și o majorare salarială, dar și beneficii extinse cu privire la acordarea concediului paternal. Citește articolul
Chiar dacă acest lucru este la fel de puțin cunoscut ca și în România, în Italia, la nașterea unui copil, tații au dreptul la mai multe zile libere destinate îngrijirii nou-născutului. Zilele libere primite de tați pentru îngrijirea celui mai nou membru al familiei sunt plătite și, începând cu acest an, numărul lor a fost dublat. Citește articolul
Legislația noastră prevede concedii și indemnizații pentru ambii părinți: salariatele care urmează să nască și cele care au născut deja au dreptul la o serie de concedii și indemnizații specifice, precum cele pentru maternitate sau pentru risc maternal, iar tații pot cere acordarea unui scurt concediu paternal; amândoi părinții au însă dreptul la concediul și indemnizația de creștere a copilului, de îngrijire a celui bolnav (unde avem modificări recente), iar legea prevede și acordarea unui liber anual pentru a merge cu cel mic la doctor. Citește articolul