Obligarea zilierilor la plata contribuției sociale la pensii (CAS) la fel ca salariații ar putea să-i îndepărteze pe unii dintre cei care munceau până acum cu ziua de a mai lucra la fel sau i-ar putea aduce în situația în care să accepte mult mai ușor munca necalificată fără niciun fel de acte. Obligația este cuprinsă într-o ordonanță de urgență care a apărut de curând în Monitorul Oficial, alături de alte chestiuni care ar putea să aibă efecte negative în piața de muncă necalificată. Citește articolul
Îngrijirile medicale necesare zilierilor implicați în accidente de muncă sau care capătă boli profesionale trebuie acoperite de-acum de către firmele și persoanele fizice autorizate (PFA) care îi angajează, conform unui act normativ oficializat recent. Citește articolul
Pentru zilieri se va plăti contribuția la pensii (CAS) începând cu veniturile lunii mai 2019, obligația regăsindu-se într-un act normativ oficializat recent. Astfel, banii cu care vor rămâne aceștia, în urma activităților prestate, s-ar putea să fie mai puțini. Acest lucru se poate întâmpla dacă zilierului nu îi va fi majorată remunerația brută pentru a i se păstra cuantumul actual al remunerației nete. Citește articolul
Începând cu data de 1 mai 2019, zilierii vor avea opțiunea de a se asigura în sistemul public de sănătate, conform unei ordonanțe de urgență publicate vineri în Monitorul Oficial. În prezent, zilierii nu au posibilitatea de a-și face o asigurare de sănătate, iar această ordonanță introduce opțiunea de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS). Citește articolul
Femeile care, pentru a concepe un copil, sunt nevoite să apeleze la fertilizarea in vitro pot beneficia acum de un concediu de odihnă suplimentar, în care să se ocupe exclusiv de procedura medicală pe care o urmează. Măsura destinată femeilor ce apelează la fertilizarea in vitro se regăsește într-un act normativ care se aplică de puțină vreme. Citește articolul
În viitorul apropiat se va înființa un registru electronic pentru zilieri care va înlocui registrul fizic, potrivit unei ordonanțe de urgență publicată de curând în Monitorul Oficial. Aceasta aduce unele modificări la Legea zilierilor, printre care și acest registru electronic, menit să diminueze încălcarea legii în domeniul muncii cu ziua. Registrul va deveni operațional abia după ce va fi adoptată o metodologie pentru operarea acestuia și atunci când Inspecția Muncii va cumpăra sistemul informatic pentru acesta. Citește articolul
După ce a redus drastic, la finele anului 2018, domeniile în care pot fi folosiți zilieri, Guvernul s-a răzgândit și a extins lista activităților la care pot fi folosiți aceștia, conform unei ordonanțe de urgență care se aplică deja de vineri. Reducerea domeniilor în care pot activa zilierii a dus la o lipsă acută de lucrători sezonieri și firmele au insistat ca Executivul să revină asupra deciziei. Citește articolul