Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
Reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au confirmat azi că Legea bugetului de stat pe 2021 nu conține niciun fel de referire la eventuale bonificații care să se aplice anul acesta persoanelor fizice care depun declarația unică până la termenul din 25 mai. În același timp, specialiștii spun că sunt șanse slabe să vedem bonificații, așa că persoanele fizice ar trebui să depună deja formularul, fără să aștepte ultima zi a termenului. Citește articolul
Și anul acesta sunt disponibile două mecanisme fiscale pentru cei care au datorii la stat, inclusiv unele datorii locale, dacă autoritățile respective au achiesat „să intre în joc” și să aplice și la nivel local facilitățile date de Guvern: vorbim, mai exact, de posibilitatea de a scăpa de unele dobânzi și penalități, precum și de posibilitatea de a plăti în rate datorii fiscale. Citește articolul
Recenta extindere a aplicării mecanismului amnistiei fiscale până la final de ianuarie 2022 nu a venit singură, ci însoțită de o extindere a aplicării mecanismului: sunt vizate, mai nou, și accesoriile obligațiilor principale stabilite de inspectorii Fiscului prin inspecții fiscale sau verificări ale situațiilor fiscale personale în curs la 29 martie 2021 sau începute după această dată, până la 31 ianuarie 2022. Totuși, legiuitorul, adică Guvernul, pare să mai fi scăpat și de data asta niște situații din discuție. Citește articolul
În contextul în care mai multe dintre măsurile de ajutorare a firmelor și persoanelor fizice, date de Guvern în contextul epidemiei de coronavirus, urmau să expire la finalul lunii martie 2021, Guvernul a oficializat aseară o ordonanță de urgență pentru prelungirea acestora. Totodată, se introduce o facilitate nouă, dar se și suspendă aplicarea unei facilități controversate. Citește articolul
Prin publicarea unui ordin în Monitorul Oficial, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței De Muncă (ANOFM) a oficializat miercuri procedura specială de amnistie, ce vizează firmele cu datorii la agențiile de muncă. Amnistia fiscală este deschisă, potrivit celor stabilite la sfârșitul anului 2020, până la sfârșitul acestei luni, iar procedura specială de față nu face altceva decât să impună termenul și pentru datoriile la ANOFM. Citește articolul
Procedura specială de amnistie, ce vizează companiile cu datorii la Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), a fost modificată joi, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a unui ordin al autorității. Așa cum a fost stabilit la sfârșitul lui 2020, amnistia fiscală este deschisă contribuabililor până la sfârșitul lunii martie, astfel că procedura specială vine acum să impună acest termen și pentru datoriile la ANRE. Totuși, e greu de spus de ce ANRE vine atât de târziu cu procedurile de amnistie, având în vedere că mecanismul mai este accesibil timp de două săptămâni și jumătate. Citește articolul
În primăvara anului trecut, s-a stabilit că, începând din 2021, prin legea bugetului de stat se pot acorda bonificații pentru plata taxelor aferente veniturilor independente obținute de persoanele fizice autorizate (PFA). Însă, dacă ne uităm la Legea bugetului pe 2021, care a apărut marți în Monitorul Oficial, nu scrie absolut nimic despre asta, ceea ce poate însemna că bonificațiile ies din planurile autorităților, cel puțin anul acesta. Citește articolul
Luna martie 2021 vine cu termene importante pentru companii și PFA-uri. Printre altele, avem termenul-limită pentru accesarea celor trei mecanisme temporare de gestionare a datoriilor la stat, prima tranșă de plată a taxelor și impozitelor locale, declararea și plata impozitului pe profit pe anul 2020, schimbarea regimului de impozitare aplicat în acest an, dar și ultimele zile ale mecanismului temporar de rambursare a TVA-ului. Iată, în detaliu, la ce chestiuni trebuie să fii atent în săptămânile următoare. Citește articolul
Obținerea codului de TVA se face în baza unei proceduri noi, conform unui ordin oficializat aseară de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Concret, această procedură regândită complet vine, în esență, în urma unei modificări de anul trecut prin care s-a stabilit că analiza de risc nu se mai face la solicitarea codului de TVA. Deși acordarea codului de TVA trebuie aprobată automat, vor fi cazuri în care codul va fi anulat imediat după ce se acordă. Citește articolul
Controalele fiscale cu privire la tichetele cadou acordate de companii partenerilor de afaceri nu mai reprezintă, cu siguranță, de mult timp, o noutate și nici o surpriză pentru contribuabili. Cu toate acestea, acordarea tichetelor cadou este un subiect departe de a fi fost clarificat, iar modificările legislative survenite în decembrie 2020 nu doar că lasă în continuare mari semne de întrebare, ci, dimpotrivă, îngreunează și mai mult situația contribuabililor aflați astăzi la răscrucea de drumuri dintre practicile trecute și necesitatea de structurare pe viitor a modelului lor de business, asupra ambelor aspecte urmând a ne apleca atenția și a prezenta sumare comentarii, întâi separat, iar apoi corelat. Citește articolul