ACCES GRATUIT
Reminder: Ce compensaţii trebuie să primească salariaţii care lucrează de Sfântul Andrei şi Ziua Naţională
Salariaţii care lucrează în zilele de sărbători legale, cum este cazul zilelor de 30 noiembrie (Sfântul Andrei) şi 1 decembrie (Ziua Naţională a României), trebuie să fie compensaţi de angajatori, care altfel riscă amenzi.
Articolul continuă mai jos
Există anumite categorii de salariaţi care nu şi-au putut lua liber în aceste două sărbători legale, cum ar fi cei care lucrează în unităţile sanitare sau de alimentaţie publică, dar şi cei a căror activitate nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.
Pentru aceşti salariaţi, Codul Muncii prevede că trebuie să primească compensaţii în zile libere în următoarele 30 de zile din partea angajatorului.
Dacă angajatorul nu le acordă zile libere, salariaţii trebuie să primească un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Angajatorii care nu acordă liberele legale sau nu-i recompensează pe cei care lucrează în zilele declarate libere riscă
amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 lei.
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări:
office@avocatnet.ro
Comentarii articol (0)