Legea 254/2023, ce a fost publicată luni în Monitorul Oficial și ce intră în vigoare pe 27 iulie 2023, vizează, în esență, modificarea Codului rutier. Aceasta stabilește o competență alternativă de soluționare a plângerilor legate de contravențiile rutiere.
Mai exact, pe lângă judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta, așa cum era până acum, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor rutiere pot fi contestate și la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul.
„Împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul”, prevede noua lege.
Din aprilie 2022, după cum apare în Legea 107/2022, când vine vorba de plângerile contravenționale, cu excepția celor rutiere, acestea pot fi introduse și la judecătoria de domiciliu a contravenientului, nu doar la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, așa cum era înainte.
Totuși, de ce nu se puteau aplica noile reguli și contravențiilor rutiere, adică să fie posibilă contestarea unei amenzi de circulație la judecătoria de domiciliu a șoferului sancționat? Deoarece, potrivit unui răspuns primit de redacția noastră de la Direcția Rutieră din cadrul Poliției, Legea 107/2022, prin care s-a stabilit modificarea Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, reprezintă cadrul general în materie.
În schimb, după cum sublinia Direcția Rutieră, „normele privind domeniul circulației pe drumurile publice sunt prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care reprezintă cadrul normativ special în materie, prevederile acesteia aplicându-se cu prioritate”.
Astfel, legiuitorul stabilise anterior o competență exclusivă în sarcina judecătoriei în a cărei rază de competență a fost constatată fapta contravențională, mai era subliniat în răspunsul Direcției Rutiere.
Așadar, chiar dacă OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor permitea contestarea amenzilor contravenționale, în general, atât la judecătoria unde a fost constatată abaterea, cât și la judecătoria de domiciliu, regula nu se aplica până acum și amenzilor rutiere.
ACCES GRATUIT
Dragoș Niculescu, Redactor coordonator,
avocatnet.ro
Timp de citire: 2 min.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Logistică și Supply Chain , Administrativ și Imobiliare (Facilities)
Articolul face referire la următoarele acte normative
LEGE nr 254/2023, ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr 195/2002, ORDONANȚĂ nr 2/2001, LEGE nr 107/2022
Citește mai mult despre amenzi auto, amenzi circulatie, amenzi codul rutier, amenzi de circulatie, amenzi contaventionale, amenzi contraventionale, contestare amenda, contestatie, amenda auto, amenda, amenzi rutiere, soferi, soferi profesionisti
UPDATE: Amenzile rutiere pot fi contestate și la judecătoria de domiciliu, nu doar acolo unde a fost sancționat șoferul. Măsura, oficială
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 2 min.
Chiar dacă, de mai mult de un an, plângerile contravenționale, în general, pot fi introduse și la judecătoria de domiciliu, în cazul contravențiilor rutiere acest lucru nu era posibil, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a unei abateri de la Codul rutier putând fi depusă doar la judecătoria din locul în care a fost constatată fapta. Pentru a remedia această situație și pentru a da posibilitatea șoferilor de a contesta sancțiunile rutiere și la judecătoria de domiciliu, o lege ce vizează modificarea Codului rutier în acest sens a fost oficializată luni.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Logistică și Supply Chain , Administrativ și Imobiliare (Facilities)
Articolul face referire la următoarele acte normative
LEGE nr 254/2023, ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr 195/2002, ORDONANȚĂ nr 2/2001, LEGE nr 107/2022
Citește mai mult despre amenzi auto, amenzi circulatie, amenzi codul rutier, amenzi de circulatie, amenzi contaventionale, amenzi contraventionale, contestare amenda, contestatie, amenda auto, amenda, amenzi rutiere, soferi, soferi profesionisti
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (3)