ACCES GRATUIT
UPDATE: Profesorii vor risca inclusiv demiterea pentru meditarea elevilor de la propria clasă
O serie de schimbări importante au apărut la legislația educației, ele fiind conținute de două legi. Potrivit legii ce vizează învățământul preuniversitar, profesorii nu mai pot să-i mediteze pe elevii cărora le predau la clasă, iar cei ce nu vor respecta această regulă vor putea fi sancţionați disciplinar, în ultimă instanță, chiar cu desfacerea contractului individual de muncă.
Articolul continuă mai jos
În scopul asigurării obiectivității în activitatea de predare și evaluare, personalului didactic de predare îi va fi
interzis să desfășoare meditații cu elevii de la clasă, potrivit
Legii 198/2023, prin care este vizată modificarea importantă a legislației educației.
Mai exact,
"personalului didactic de predare îi este interzis să desfăşoare activităţi de pregătire suplimentară contra-cost pentru elevii de la clasa/ clasele la care este încadrat în anul şcolar în curs", după cum apare în document.
Un profesor are, după cum scrie în noua lege,
“obligaţia de diligenţă să depună eforturi pentru atingerea competenţelor necesare de către fiecare elev, prin activitatea la clasă şi prin programele de învăţare remedială”.
Cu scop preventiv, în fiecare școală va exista un
registru al declarațiilor de interese, ce va trebui completat de cadrele didactice. Modelul registrului declaraţiilor de interese şi procedura exactă de declarare a acestora vor trebui aprobate, în cel mult trei luni de aplicarea măsurilor amintite, prin ordin al ministrului educaţiei.
Meditarea unui elev de la clasă va reprezenta, alături de faptele de violenţă fizică și/ sau verbală îndreptate asupra elevilor sau colegilor, manifestarea convingerilor politice, prozelitismul religios și altele,
abatere disciplinară. Sancţiunile disciplinare care se vor putea aplica profesorilor, în raport cu gravitatea abaterilor, sunt:
- avertisment scris;
- reducerea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizaţia de conducere, de îndrumare şi control, cu până la 15%, pe o perioadă de 1-6 luni;
- suspendarea, pe o perioadă de până la trei ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru obţinerea gradaţiei de merit, pentru ocuparea unei funcţii de conducere, de îndrumare şi de control ori a unei funcţii didactice superioare;
- suspendarea, pe o perioadă de până la trei ani, a dreptului de a face parte din comisiile de organizare şi desfăşurare a examenelor naţionale;
- desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Acesta
nu este singura schimbare stabilită la legislația educației. Astfel, au apărut modificări legate de admiterea la liceu,
examenul de bacalaureat, durata învățământului obligatoriu sau studii doctorale.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic & Conformitate,
Resurse Umane (HR),
Managementul Riscului & Control Intern,
Relații Publice & Afaceri Corporative
Articolul face referire la următoarele acte normative
LEGE nr 198 / 2023,
LEGE nr 1 / 2011
Citește mai mult despre
profesori,
scoala,
clase elevi,
elevi,
educatie,
legea educatiei nationale,
venituri din meditatii,
modificari legea educatiei nationale
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (4)