ACCES GRATUIT
avocatnet.ro
| Timp de citire: 3 min.
România, pe locul patru în topul țărilor UE cu cele mai mari creşteri ale preţurilor la curent electric pentru consumatorii casnici
Preţurile medii la electricitate pentru consumatorii casnici din UE au urcat semnificativ în primul semestru din 2022, comparativ cu perioada similară din 2021, de la 22 euro/100 kWh ajungând la 25,3 euro/100 kWh, iar România s-a aflat printre statele membre UE cu cele mai mari creşteri, în moneda naţională, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Mai recent, preţurile cu ridicata pentru electricitate şi gaze au crescut substanţial în UE. Costurile cu energia şi aprovizionarea sunt afectate de situaţia geopolitică actuală, majorările fiind determinate în special de invadarea Ucrainei de către Rusia.
În primul semestru din 2022, comparativ cu perioada similară din 2021, preţurile la electricitate pentru consumatorii casnici au crescut în 22 de state membre UE. Cel mai semnificativ avans, exprimat în moneda naţională, a fost în Cehia (62%), Letonia (59%), Danemarca (57%), Estonia şi România (ambele cu 55%).
Premierul Ciucă a discutat cu Manfred Weber despre susținerea aderării României la spațiul Schengen
Nicolae Ciucă a anunțat pe Facebook că a discutat la telefon cu Manfred Weber, președintele Partidului Popular European despre susținerea aderării României la spațiul Schengen.
„Președintele Weber m-a asigurat că extinderea Schengen cu Romania rămâne un obiectiv major atât pentru conducere, cât și pentru întregul Partid Popular European”, a scris premierul.
Nicolae Ciucă: „Am discutat astăzi, telefonic, cu Manfred Weber, președintele Partidului Popular European (PPE). Am încurajat continuarea demersurilor pentru susținerea aderării României la spațiul Schengen. Pe timpul convorbirii, am exprimat convingerea că toate familiile politice europene în care sunt reprezentate partide românești vor fi aliniate pentru a ajuta țara noastră să ajungă acolo unde merită!
Este cu atât mai important, cu cât Raportul misiunii voluntare de evaluare a pregătirii României pentru aderarea la spațiul Schengen este unul pozitiv, care reconfirmă că îndeplinim deplin standardele necesare aderării".
Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur la cele mai mari dobânzi din ultimii ani
Românii pot investi, începând de marţi, 1 noiembrie, în titlurile de stat Tezaur, cu maturităţi de 1 şi 2 ani şi dobânzi anuale de 8,70%, respectiv 9,15%, a anunţat luni Ministerul Finanţelor.
Titlurile de stat, care au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată, pot fi cumpărate între 1 şi 24 noiembrie 2022 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV.
Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului.
De asemenea, acestea pot fi achiziţionate între 1 şi 25 noiembrie 2022 de la unităţile Trezoreriei Statului iar între 1 şi 24 noiembrie 2022 în mediul urban şi 1 şi 23 noiembrie 2022 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română S.A., scrie Agerpres.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Fiscal-Financiar-Contabil, Administrativ & Facilities / Real-Estate, Managementul Riscului & Control Intern, Strategie & Planificare Corporativă, Relații Publice & Afaceri Corporative, Logistică & Supply Chain
Articolul face referire la următoarele acte normative
LEGE nr 123/2012, LEGE nr 312/2015
Citește mai mult despre revista presei

Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
| Timp de citire: 3 min.
Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 4 Decembrie 2025
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip

Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
România, pe locul patru în topul țărilor UE cu cele mai mari creşteri ale preţurilor la curent electric pentru consumatorii casnici
Preţurile medii la electricitate pentru consumatorii casnici din UE au urcat semnificativ în primul semestru din 2022, comparativ cu perioada similară din 2021, de la 22 euro/100 kWh ajungând la 25,3 euro/100 kWh, iar România s-a aflat printre statele membre UE cu cele mai mari creşteri, în moneda naţională, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Mai recent, preţurile cu ridicata pentru electricitate şi gaze au crescut substanţial în UE. Costurile cu energia şi aprovizionarea sunt afectate de situaţia geopolitică actuală, majorările fiind determinate în special de invadarea Ucrainei de către Rusia.
În primul semestru din 2022, comparativ cu perioada similară din 2021, preţurile la electricitate pentru consumatorii casnici au crescut în 22 de state membre UE. Cel mai semnificativ avans, exprimat în moneda naţională, a fost în Cehia (62%), Letonia (59%), Danemarca (57%), Estonia şi România (ambele cu 55%).
Premierul Ciucă a discutat cu Manfred Weber despre susținerea aderării României la spațiul Schengen
Nicolae Ciucă a anunțat pe Facebook că a discutat la telefon cu Manfred Weber, președintele Partidului Popular European despre susținerea aderării României la spațiul Schengen.
„Președintele Weber m-a asigurat că extinderea Schengen cu Romania rămâne un obiectiv major atât pentru conducere, cât și pentru întregul Partid Popular European”, a scris premierul.
Nicolae Ciucă: „Am discutat astăzi, telefonic, cu Manfred Weber, președintele Partidului Popular European (PPE). Am încurajat continuarea demersurilor pentru susținerea aderării României la spațiul Schengen. Pe timpul convorbirii, am exprimat convingerea că toate familiile politice europene în care sunt reprezentate partide românești vor fi aliniate pentru a ajuta țara noastră să ajungă acolo unde merită!
Este cu atât mai important, cu cât Raportul misiunii voluntare de evaluare a pregătirii României pentru aderarea la spațiul Schengen este unul pozitiv, care reconfirmă că îndeplinim deplin standardele necesare aderării".
Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur la cele mai mari dobânzi din ultimii ani
Românii pot investi, începând de marţi, 1 noiembrie, în titlurile de stat Tezaur, cu maturităţi de 1 şi 2 ani şi dobânzi anuale de 8,70%, respectiv 9,15%, a anunţat luni Ministerul Finanţelor.
Titlurile de stat, care au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată, pot fi cumpărate între 1 şi 24 noiembrie 2022 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV.
Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului.
De asemenea, acestea pot fi achiziţionate între 1 şi 25 noiembrie 2022 de la unităţile Trezoreriei Statului iar între 1 şi 24 noiembrie 2022 în mediul urban şi 1 şi 23 noiembrie 2022 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română S.A., scrie Agerpres.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Fiscal-Financiar-Contabil, Administrativ & Facilities / Real-Estate, Managementul Riscului & Control Intern, Strategie & Planificare Corporativă, Relații Publice & Afaceri Corporative, Logistică & Supply Chain
Articolul face referire la următoarele acte normative
LEGE nr 123/2012, LEGE nr 312/2015
Citește mai mult despre revista presei
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (0)