„Art. 1.
(1) Pentru personalul din sistemul bugetar, ziua de 2 mai 2025 se stabilește ca zi liberă.
(2) Pentru recuperarea zilei de muncă stabilite ca zi liberă potrivit alin. (1), instituțiile și autoritățile publice își vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 mai 2025, potrivit planificărilor stabilite prin acte administrative emise la nivelul fiecărei autorități și instituții publice”, stabilește HG 2/2025, apărută în iarnă.
Astfel, bugetarii beneficiază, în perioada 1 (joi) și 4 mai (duminică), de o minivacanță de patru zile.
Pentru a compensa timpul de muncă pierdut în aceste zile libere, instituțiile și autoritățile publice trebuie să prelungească programul de lucru până la finalul lunii mai 2025. Este important de menționat că angajații nu primesc timp liber suplimentar pentru respectivele ore lucrate în plus.
Această măsură nu se aplică în toate domeniile. De exemplu, angajații din locurile de muncă unde activitatea nu poate fi întreruptă din cauza specificului procesului de producție nu beneficiază de această zi liberă. De asemenea, magistrații și personalul din instanțele judecătorești care au procese programate în ziua de 2 mai 2025 nu pot să se bucure de o zi liberă.
În plus, Ministerul Finanțelor continuă operațiunile de încasări și plăți pe 2 mai 2025, asigurându-se că toate tranzacțiile sunt înregistrate corespunzător. Unitățile Trezoreriei Statului gestionează aceste operațiuni, iar orice retururi legate de încasări sunt, de asemenea, procesate în această zi.
Codul muncii stabilește că, până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, se stabilesc prin HG, pentru personalul din sistemul bugetar, zilele lucrătoare pentru care se acordă zile libere, zile care precedă şi/ sau care succedă zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează, dar şi zilele în care se recuperează orele de muncă neefectuate.
Comentarii articol (2)