ACCES GRATUIT
Ce a adus nou 2024 pentru proprietarii de imobile cu risc seismic ridicat
Proprietarii clădirilor cu risc seismic ridicat se numără printre categoriile de contribuabili cele mai afectate de modificări legislative a căror aplicare a debutat anul trecut și, evident, continuă și în 2025. În cele ce urmează, prezentăm o trecere în revistă a acestor schimbări.
Articolul continuă mai jos
La începutul anului 2024 a intrat în vigoare o modificare a Legii 212/2022 privind reducerea riscului seismic al clădirilor, prin oficializarea Legii 426/2023.
1. În primul rând, noul act normativ interzice închirierea apartamentelor situate în clădirile clasificate cu risc seismic ridicat (marcate cu bulină roșie). În al doilea rând, se reintroduce interdicția de a organiza evenimente sau activități care implică prezența unui număr mare de participanți în aceste clădiri.
Mai exact, toate contractele de închiriere aflate în derulare la data intrării în vigoare a legii (6 ianuarie 2024) au încetat automat după 30 de zile, adică la începutul lunii februarie. Prin urmare, după această dată, orice astfel de contract aflat încă în derulare este ilegal. Evident, nici nu mai pot fi încheiate contracte de închiriere noi.
2. Aceste modificări legislative au determinat inclusiv adaptarea normelor legislative privind consolidarea clădirilor.
3. S-a schimbat modul în care asociațiile de proprietari pot lua decizia de a participa la programul de consolidare. Astfel, pentru adoptarea unei hotărâri privind participarea la programul de consolidare este necesară acum doar majoritatea simplă (jumătate plus unu din numărul total al proprietarilor), față de prevederea anterioară, care impunea unanimitatea proprietarilor.
4. Noua lege consolidează cadrul legal pentru siguranța seismică prin introducerea unui calendar sistematic de evaluare a imobilelor.5. În vară, Ministerul Dezvoltării a lansat o
platformă pentru evaluarea rapidă a vulnerabilității seismice a clădirilor din România. Cu ajutorul aplicației se centralizează date despre imobile, facilitând prioritizarea intervențiilor de consolidare.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic & Conformitate,
Sănătate și Securitate în Muncă (SSM),
Achiziții & Contract Management (Commercial - partea de "procurement"),
Managementul Riscului & Control Intern,
Administrativ & Facilities / Real-Estate,
Asigurări & Gestionarea Reclamatiilor
Articolul face referire la următoarele acte normative
LEGE nr 426 / 2023,
LEGE nr 212 / 2022
Citește mai mult despre
cladiri cu bulina rosie,
cladiri cu risc seismic,
consolidare cladiri,
evaluari cladiri,
interzicere activitati in cladiri cu risc seismic,
proprietari cladiri cu risc seismic,
retrospectiva 2024
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (0)