Concret, dreptul ca proprietarul unei mașini să poată asista la intervențiile care se fac asupra ei atunci când este în service e stabilit prin OG 82/2000 privind autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz.
Astfel, service-urile trebuie să permită, la cerere, celor ce merg cu mașina acolo să asiste vizual, într-un spaţiu special amenajat, în condiţii de siguranţă, separat de spaţiul de lucru, în mod direct sau prin intermediul unui sistem video, la intervențiile ce se fac asupra mașinii.
Activitățile ce pot fi monitorizate de proprietarii mașinilor aflate în service sunt cele de reparaţii, întreţinere şi reglări funcționale ale vehiculelor rutiere.
De asemenea, service-urile sunt obligate să înregistreze rezultatele verificărilor făcute cu dispozitive, echipamente şi tehnologii specifice, prin care se garantează faptul că vehiculul supus acestor activităţi corespunde condiţiilor şi reglementărilor legale privind admiterea şi menţinerea în circulaţie a vehiculelor rutiere, și să menţină dovezi care să demonstreze conformitatea activităţilor executate cu condiţiile tehnice şi de calitate impuse de legislație.
Nerespectarea condiţiilor amintite de către service-uri dă dreptul proprietarului unei mașini să refuze motivat în scris semnarea recepţiei respectivelor activităţi, prevăzute în devizul de lucrări, şi inclusiv plata acestora, până în momentul în care acesta nu mai are obiecţiuni în ce priveşte realitatea şi calitatea lucrărilor.
“Refuzul motivat în scris al semnării recepţiei de către beneficiar reprezintă o contestaţie, care se înregistrează în registrul contestaţiilor al operatorului economic”, mai scrie în OG 82/2000.
ACCES GRATUIT
Dragoș Niculescu, Redactor coordonator,
avocatnet.ro
| Timp de citire: 2 min.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic & Conformitate, Achiziții & Contract Management (Commercial - partea de "procurement"), Managementul Riscului & Control Intern, Managementul Calității (QA/QC), Logistică & Supply Chain, Administrativ & Facilities / Real-Estate, Asigurări & Gestionarea Reclamatiilor
Articolul face referire la următoarele acte normative
ORDONANȚĂ nr 82/2000
Citește mai mult despre autoturism, drepturi proprietar auto, monitorizare interventii auto, reglementari service auto, OG 82/2000, masini, proprietari de masini
Proprietarii mașinilor au dreptul de a urmări activitățile de reparații sau întreținere ale acestora când sunt în service
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
| Timp de citire: 2 min.
Atunci când duc mașina în service, proprietarii au dreptul de a asista la reparația mașinii, potrivit legislației în vigoare. De fapt, service-urile auto trebuie să dea celor ce-și duc mașina acolo posibilitatea să asiste, direct sau printr-un sistem audio-video, la activitățile de reparații sau întreținere pe care le efectuează angajații acestora.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 4 Decembrie 2025
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic & Conformitate, Achiziții & Contract Management (Commercial - partea de "procurement"), Managementul Riscului & Control Intern, Managementul Calității (QA/QC), Logistică & Supply Chain, Administrativ & Facilities / Real-Estate, Asigurări & Gestionarea Reclamatiilor
Articolul face referire la următoarele acte normative
ORDONANȚĂ nr 82/2000
Citește mai mult despre autoturism, drepturi proprietar auto, monitorizare interventii auto, reglementari service auto, OG 82/2000, masini, proprietari de masini
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (2)