- Convenția matrimonială nu este doar pentru protejarea averii, ci pentru prevenirea conflictelor și stabilirea regulilor personalizate ale căsniciei, adaptate situației specifice a cuplului.
- Căsătoria a fost dintotdeauna un contract juridic, iar convenția matrimonială permite soților să aibă control asupra clauzelor, în loc să se aplice doar prevederile generale din Codul civil.
- Convenția poate reglementa atât aspecte patrimoniale (bunuri, afaceri), cât și nepatrimoniale (locuința familiei, studii, reguli morale, condiții de divorț și despăgubiri).
În societatea românească, ideea de a semna un contract care să reglementeze cum se va derula căsătoria a doi soți este percepută ca nepotrivită în raport de încrederea și iubirea reciprocă pe care soții trebuie să și-o poarte și pe care se bazează, tradițional, familia. Este văzută ca o soluție modernă, progresistă, dar izvorâtă din neîncredere.
1. avocatnet.ro: Căsătoria este doar o instituție simbolică sau și un contract juridic?
Liliana Grădinaru: Trebuie ținut seama de istoricul juridic al căsătoriei din spatele petrecerii de nuntă: căsătoria a fost și în Codul civil de la 1864 tot un contract. Un contract solemn, ale cărui clauze însă le dicta doar legea și asupra cărora soții nu puteau avea un cuvânt de spus, nu în scris. Pentru că nu era interzis de lege, consider că un astfel de contract se putea încheia și în baza Codului civil vechi.
2. avocatnet.ro: Este obligatorie convenția matrimonială pentru ca o căsătorie să fie valabilă?
Liliana Grădinaru: Indiferent că mergem la notar să stabilim pe hârtie clauze speciale pentru căsătoria noastră sau că nu mergem, căsnicia ne este reglementată de clauzele din Codul civil, de articole din el. Singura diferență este că nu le adaptăm la situația noastră. Așadar scopul nu este să încheiem o convenție matrimonială atunci când nu avem încredere în partener, ci atunci când vrem să ne punem amprenta pe regulile căsniciei dintre noi și, mai ales, tocmai pentru că îl iubim pe celălalt, vrem să nu ajungem să ne certăm la un eventual divorț și la partajul care, de cele mai multe ori, îl însoțește.
3. avocatnet.ro: Ce se poate reglementa într-o convenție matrimonială?
Liliana Grădinaru: Convenția matrimonială, cunoscută din filmele americane ca acel ciudat contract prenupțial, poate veni în relația a doi soți sau viitori soți pentru a reglementa atât situația pecuniară și bunurile soților, dar și modul de derulare a relației, atribuțiile fiecăruia, locuința familiei etc.
4. avocatnet.ro: Există o definiție legală clară a convenției matrimoniale?
Liliana Grădinaru: Convenția matrimonială nu are o definiție legală completă și nici nu se prevede în Codul civil ce poate ea conține, fiind menționat doar că „Alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunității legale se face prin încheierea unei convenții matrimoniale” (art. 329 Cod civil din 2009). De aici, concluzia eronată că doar cei care vor a-și apăra averea încheie astfel de convenții.
5. avocatnet.ro: Poate convenția matrimonială include și aspecte nepatrimoniale?
Liliana Grădinaru: În realitate, convenția matrimonială poate preveni multe certuri și neînțelegeri, poate avea clauze privind terminarea studiilor unuia dintre soți, contribuția soților la afacerea comună sau referitoare la afacerea unuia dintre ei, poate conține dispoziții despre cum vor stabili soții să locuiască în țară sau nu, să aibă locuință comună sau nu. Poate stabili motive de divorț, estima despăgubiri în caz de încălcare a convenției. Se pot stabili reguli morale generale sau particulare, se pot stabili reguli la divorț, tipuri de probe acceptate și admise de ambii, se pot stabili reguli despre cât de culpabil e un soț care înșală sau unul care părăsește nemotivat locuința comună și multe, multe altele.
6. avocatnet.ro: De ce e important ca soții să-și exprime clar valorile în convenție?
Liliana Grădinaru: Cu cât mai clar și concret își pun soții sau viitorii soți doleanțele pe hârtie, cu atât sunt mai mari șansele ca ei să urmeze calea pe care au avut-o în vedere de la bun început și să nu se abată de la ea decât, cum spune legea, cu acordul ambilor. Când valorile celor doi nu sunt subînțelese, ci expuse clar în cuvinte, ambii știu la ce se pot aștepta de la căsătorie și au șanse mai mari de a menține acele valori timp îndelungat.
7. avocatnet.ro: Ce avantaje oferă convenția în caz de divorț?
Liliana Grădinaru: Dacă totuși ajung la o despărțire, sunt șanse mai mici ca, având o convenție matrimonială bună, soții să ajungă în lungi și consumatoare procese în instanță. Stresul unui divorț scoate ce e mai neplăcut din noi, dorințe de răzbunare, consum emoțional care duce la stres si epuizare, consum de resurse financiare și, uneori, dacă sunt copii la mijloc, lucrurile devin și mai dificile. De aceea, având în mod clar pe hârtie cum se vor derula lucrurile, toate aceste suferințe pot fi prevenite.
8. avocatnet.ro: Ce tipuri de clauze pot fi prevăzute pentru bunuri la divorț?
Liliana Grădinaru: Exemple de dispoziții în caz de divorț: care soț recunoaște celuilalt un drept de coproprietate, cărui soț îi revine un anumit bun comun (de exemplu, mașina către soțul care are grijă de copii), ce imobil va prelua fiecare etc. Ei pot numi evaluatori pentru caz de neînțelegere, pot stabili valoarea la care să se compare bunurile ori ce probe sunt permise la proces. Toate acestea au, de regulă, efectul de a descuraja apelarea la justiție. Dacă regulile sunt foarte clare, atunci ambii soți înțeleg că este mai simplu să negocieze, urmând ei înșiși liniile pe care le-au trasat pe când se înțelegeau.
9. avocatnet.ro: Cum poate preveni convenția litigiile privind locuința sau copiii?
Liliana Grădinaru: Când ambii soți au fost de acord care din ei să rămână în locuința comună sau cine să aibă beneficiul contractului de închiriere, nu mai ajung în instanță cu aceste situații. Când ambii au convenit cine va locui cu copiii sau ce program de vizită să existe, nu se va mai ajunge decât la mici negocieri care derivă, uneori, din modificarea ușoară a situației de fapt.
10. avocatnet.ro: Există limite legale pentru conținutul convenției?
Liliana Grădinaru: Trebuie ținut seama de faptul că, deși Codul civil nu ne spune tot ce poate conține o convenție, el ne spune ce nu poate conține: „Orice convenție care prevede că suportarea cheltuielilor căsătoriei revine doar unuia dintre soți este considerată nescrisă” (art. 325 alin. 3 Cod civil) și „convenția matrimonială nu poate aduce atingere egalității dintre soți, autorității părintești sau devoluțiunii succesorale legale” (art. 332 alin. 21 Cod civil). Astfel, deși soții sunt deplin răspunzători de modul de reglementare a căsătoriei lor, legea ne amintește că prin orice contract nu putem înșela cealaltă parte, nu putem modifica egalitatea celor două părți și nici tranzacționa drepturi personale nepatrimoniale (cum ar fi autoritatea părintească). Legea mai pune limite la respectarea regulilor privind succesiunea și privitor la creditorii soților care nu pot fi păgubiți prin încheierea unei convenții simulate sau similar. Mare atenție la simularea unei convenții matrimoniale sau a divorțului fără separație de fapt.
11. avocatnet.ro: Ce presupune clauza de preciput în caz de deces al unui soț?
Liliana Grădinaru: Referitor la succesiune, prin convenția matrimonială soții pot să se asigure că, în caz de deces al unui soț, celălalt are asigurate anumite bunuri; „se poate stipula ca soțul supraviețuitor să preia fără plată, înainte de partajul moștenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune, deținute în devălmășie sau în coproprietate. Clauza de preciput poate fi stipulată în beneficiul fiecăruia dintre soți sau numai în favoarea unuia dintre ei” (art. 333 alin. 1 Cod civil). Este discutabil de ce legiuitorul a considerat că, dacă unul dintre soți decedează, poate lăsa celuilalt prin această clauză numai un bun aflat în coproprietate și de ce oare nu-i poate lăsa un bun proprietate personală.
12. avocatnet.ro: Soțul supraviețuitor are drept absolut asupra bunului primit prin clauza de preciput?
Liliana Grădinaru: De menționat că legiuitorul nu are în vedere a-l avantaja pe soț în detrimentul altor moștenitori. Astfel, deși raportul bunului la moștenire nu se face în natură, dacă valoarea bunului depășește cota soțului supraviețuitor, se poate cere reducțiunea. Ceea ce înseamnă că soțul poate rămâne cu bunul cât timp aduce la moștenire echivalentul diferenței dintre valoarea bunului și cota care i se cuvine. Discuțiile practice ale clauzei sunt lungi, ea funcționând ca o clauză testamentară veritabilă, de aceea nu poate devia de la regulile succesiunii.
13. avocatnet.ro: Ce aduce mai bun o convenție față de o hotărâre judecătorească?
Liliana Grădinaru: În concluzie, decât o decizie impusă de un judecător - arbitru străin de situația celor implicați - adesea este mai ușor de acceptat o decizie la care părțile au contribuit activ, spunându-și punctul de vedere. Acceptarea duce inclusiv la o executare benevolă din partea părților și creează costuri mai mici pe termen mediu și lung.
14. avocatnet.ro: Se încheie convenția matrimonială din teamă sau din iubire?
Liliana Grădinaru: Ei bine, contrar opiniei publice, consider că o convenție matrimonială se încheie din drag și respect față de celălalt, prevenind multe ”războaie” ulterioare, care, de cele mai multe ori, sunt urâte.
Notă: Articolele din serie pot fi urmărite în secțiunea specială de aici.
Comentarii articol (0)