Potrivit primului alineat al articolului 45 din Codul rutier, așa cum indică IGPR în răspunsul primit de redacția noastră, “depășirea este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe același sens de circulație, prin schimbarea direcției de mers și ieșirea de pe banda de circulație sau din șirul de vehicule în care s-a aflat inițial”.
În plus, conducătorul vehiculului care se angajează în depășire trebuie să se asigure că vehiculul care circulă în fața sau în spatele lui nu a inițiat o asemenea manevră, iar atunci când prin manevra de depășire se trece peste axa care separa sensurile de circulație, conducătorii de vehicule trebuie să se asigure că din sens opus nu se apropie un vehicul și că dispun de spațiu suficient pentru a reintra pe banda inițială, unde au obligația să revină după efectuarea manevrei de depășire.
Apoi, Codul rutier stabilește că nu constituie depășire, așa cum e definită mai sus, situația în care un vehicul circulă mai repede pe una dintre benzi decât vehiculele care circulă pe altă bandă în același sens de circulație.
Depășirea se poate face numai pe partea stângă a vehiculului depășit. Ca excepție, se pot depăși pe partea dreaptă tramvaiul sau vehiculul al cărui conducător a semnalizat intenția și s-a încadrat corespunzător părăsirii sensului de mers spre stânga.
Tot legislația rutieră stabilește că, atunci când circulația se desfășoară pe două sau mai multe benzi pe sens, acestea trebuie folosite de către conducătorii de vehicule în funcție de intensitatea traficului și viteza de deplasare, ei având obligația să revină pe prima bandă ori de câte ori acest lucru este posibil, dacă aceasta nu este destinată vehiculelor lente sau transportului public de persoane.
“Ca atare, cu privire la aspectele supuse atenției în solicitare, precizăm că nu constituie depășire, în sensul alin. (1) al articolului 45 din actul normativ indicat (Codul rutier - n. red.), situația în care un vehicul circulă mai repede pe una dintre benzi decât vehiculele care circulă pe altă bandă în același sens de circulație”, după cum subliniază IGPR în răspunsul trimis redacției noastre.
Așadar, dacă o mașină circulă pe o autostradă mai repede decât o alta, indiferent de bandă, nu se consideră că a efectuat o depășire, ci o devansare, care, spre deosebire de depășire, nu este reglementată de Codul rutier.
Suplimentar, atunci când circulă pe o autostradă, în special în porțiunile aglomerate, șoferii trebuie să aibă grijă atunci când devansează alte mașini, deoarece deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens este considerată conducere agresivă, ce poate fi sesizată polițiștilor de către orice participant la trafic și poate fi sancționată cu amendă de peste 1.000 de lei și suspendarea dreptului de a conduce.
ACCES GRATUIT
Dragoș Niculescu, Redactor coordonator,
avocatnet.ro
Timp de citire: 2 min.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Sănătate și Securitate în Muncă (SSM) , Logistică și Supply Chain , Management Risc și Control Intern , Resurse Umane (HR), Asigurări și Reclamații
Articolul face referire la următoarele acte normative
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr 195/2002
Citește mai mult despre autostrada, reguli circulatie, depasire, carnet de sofer, amenzi soferi, soferi, codul rutier
IGPR: Situația în care un vehicul circulă mai repede decât altul pe o autostradă, indiferent de bandă, nu este considerată depășire
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 2 min.
Codul rutier definește depășirea ca fiind manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul aflat pe același sens de circulație, prin schimbarea direcției de mers și ieșirea de pe banda de circulație sau din șirul de vehicule în care s-a aflat inițial. Astfel, după cum a clarificat Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) într-un răspuns recent la o solicitare făcută de redacția noastră, trecerea unui vehicul în fața altuia pe o autostradă, în condițiile în care circulă mai repede pe una dintre benzile acesteia, nu reprezintă depășire și nu trebuie să fie făcută exclusiv pe stânga.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Sănătate și Securitate în Muncă (SSM) , Logistică și Supply Chain , Management Risc și Control Intern , Resurse Umane (HR), Asigurări și Reclamații
Articolul face referire la următoarele acte normative
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr 195/2002
Citește mai mult despre autostrada, reguli circulatie, depasire, carnet de sofer, amenzi soferi, soferi, codul rutier
Principalele surse de informare folosite
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (2)