Concret, Legea 141/2025 stabilește că, prin derogare de la prevederile Legii nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar, norma didactică de predare-învățare-evaluare, de instruire practică și de evaluare curentă a antepreșcolarilor/ preșcolarilor și a elevilor în clasă reprezintă numărul de ore corespunzător activităților specifice și se stabilește după cum urmează:
- un post de învățător/ învățătoare ori de profesor pentru învățământul primar pentru fiecare clasă din învățământul primar sau pentru clase simultane din cadrul acestuia, unde nu se pot constitui clase separate. În atribuțiile postului se includ obligatoriu două ore/ săptămână de pregătire remedială;
- 20 de ore pe săptămână pentru profesorii din învățământul gimnazial, liceal și postliceal, pentru profesorii din unitățile și clasele cu program integrat și suplimentar de artă și sportiv, precum și din unitățile de educație extrașcolară, care au dobândit cel puțin licențierea în cariera didactică;
- 18 ore pe săptămână pentru profesorii din învățământul preuniversitar care au dobândit gradul didactic I sau titlul de profesor emerit și care desfășoară activitate de mentorat;
- 26 de ore pe săptămână pentru profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori, pentru cei care au dobândit cel puțin licențierea în cariera didactică;
- 22 de ore pe săptămână pentru profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori, pentru cei care au dobândit cel puțin gradul didactic I și care desfășoară activitate de mentorat;
- pentru personalul didactic de predare din învățământul special, norma didactică se stabilește astfel: învățători, profesori la predare, profesori care efectuează terapiile specifice - 18 ore pe săptămână; învățător-educator, institutor-educator, profesor-educator, profesor preparator (nevăzător), maistru-instructor și profesor pentru instruire practică - 22 de ore pe săptămână.
Numărul de ore stabilit acum este mai mare decât cel prevăzut în Legea învățământului preuniversitar, de principiu, cu două ore.
Pentru a se putea aplica măsurile stabilite prin Legea 141/2025, MEC a venit recent cu procedura privind constituirea normelor didactice de predare-învățare-evaluare în învățământul preuniversitar, în anul școlar 2025-2026, ce este cuprinsă, mai exact, în Ordinul 5.198/2025 și care poate fi descărcată de la finalul acestui articol.
În primul rând, prin ordinul recent se stabilește faptul că pentru cadrele didactice și candidații repartizați pe posturi didactice/ catedre vacante în perioada 31 iulie – 4 august 2025, inspectoratele școlare au obligația de a emite deciziile de repartizare, astfel încât aceștia să se prezinte la unitățile de învățământ, în vederea încheierii contractelor individuale de muncă, până la data de 11 august 2025. De asemenea, în perioada 11-18 august 2025 se reactualizează lista posturilor didactice/ catedrelor vacante/ rezervate.
Apoi, noul act normativ detaliază modul în care se constituie normele didactice pentru fiecare categorie de profesori sau învățători.
Noua normă didactică ar urma să se aplice, conform Legii 141/2025, "începând cu anul școlar 2025-2026 și până la începutul anului școlar 2029-2030".
În plus, Legea 141/2025 stabilește că, pentru anul școlar 2025-2026, la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar de stat, personalul didactic de conducere, de îndrumare și control poate fi degrevat de norma didactică de predare după cum urmează:
- personalul didactic de conducere al unităților de educație extrașcolară, casele corpului didactic, centrele județene de resurse și asistență educațională și centrele de excelență, cu până la 30% din norma didactică de predare-învățare-evaluare;
- personalul didactic de conducere din unitățile de învățământ preuniversitar, personalul didactic de conducere, de îndrumare și control din inspectoratele școlare județene, cu până la 50% din norma didactică de predare-învățare-evaluare;
- parțial, pentru persoanele desemnate de federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar, ca urmare a participării acestora la procesul de monitorizare și evaluare a calității sistemului de învățământ.
Comentarii articol (5)