- Deși obligația înființării CAU există din 2009, doar nouă orașe au implementat-o, iar portalul electronic pentru depunerea documentației nu este folosit de nicio autoritate locală.
- Tarifele pentru avizele de amplasament diferă semnificativ între localități, unele nefiind oficial aprobate, ceea ce creează inconsecvențe în procesul de autorizare a construcțiilor.
- Se propune modificarea legislației pentru a introduce sancțiuni când nu este facilitat procesul de simplificare a obținerii avizelor și crearea unor baze de date cu rețelele tehnico-edilitare.
Instituția a transmis recent că recomandările vin în cadrul analizei realizate pe piața serviciilor de emitere a acordurilor și a avizelor tehnice de amplasament pentru utilitățile urbane necesare autorizării lucrărilor de construcții. Analiza a vizat reședințele de județ din România, inclusiv București, precum și localitățile Voluntari, Chiajna, Otopeni, Corbeanca, Popești-Leordeni și Chitila, din județul Ilfov.
Pentru a obține o autorizație de construire, solicitanții trebuie să intre în posesia certificatului de urbanism, document care conține lista furnizorilor/administratorilor de utilități urbane de unde trebuie obținute avize de amplasament. Astfel, fiecare solicitant trebuie să obțină avize de amplasament de la furnizorii din mai multe domenii, precum: alimentare cu apă, canalizare, electricitate, gaze, termoficare, telecomunicații, salubritate, transport urban – inclusiv soluțiile de asigurare, branșare și racordare a acestora la infrastructura edilitară
Încă din 2009, există obligația înființării CAU, care reunește specialiști din administrația publică locală și centrală, reprezentanți ai administratorilor/furnizorilor de utilități urbane, în vederea obținerii, contra cost, a avizelor și acordurilor necesare autorizării executării lucrărilor de construcții prin emiterea acordului unic, pe baza documentației depuse în format electronic.
În prezent, CAU au fost înființate doar în nouă orașe, iar portalul www.edirect.e-guvernare.ro, prin care documentația poate fi depusă online, nu este folosit de nicio autoritate locală.
Analiza mai arată că tarifele pentru eliberarea avizelor diferă semnificativ între localități, iar în unele cazuri nu au fost aprobate oficial. De pildă, orașe precum Alexandria, Deva, Pitești, Ploiești, Reșița, Sibiu, Târgu Mureș sau sectoare din București nu au stabilit tarife pentru domenii esențiale precum apă și canalizare, energie termică sau transport public local. În alte localități, tarifele au fost aprobate doar pentru anumite servicii.
Astfel, pentru apă, canalizare, transport public, energie termică și iluminat public, tarifele sunt stabilite de autoritățile locale sau de asociațiile de dezvoltare intercomunitară; pentru energie electrică, acestea sunt fixe și reglementate de ANRE; pentru gaze naturale, sunt stabilite de distribuitori conform metodologiei ANRE; iar pentru salubritate, tarifele trebuie să fie stabilite pe baze concurențiale de fiecare operator.
Util: Ce lucrări se pot face în 2025 fără să fie nevoie de o autorizație de construire
În celelalte localități analizate, tarifele au fost aprobate selectiv, numai pentru anumite domenii.
Astfel, tarifele pentru apă și canalizare, transport public local de călători, energie termică și iluminat public sunt aprobate de autorități sau de asociațiile de dezvoltare intercomunitară, pentru energia electrică sunt stabilite în cuantum fix de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), pentru gazele naturale sunt stabilite de operatorii sistemelor de distribuție conform unei metodologii de calcul aprobată de ANRE, iar pentru salubrizare, tarifele trebuie stabilite pe baze concurențiale de fiecare companie.
În acest context, Consiliul Concurenței recomandă administrațiilor publice locale, asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, ANRE și Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) să stabilească și să aprobe tarifele fie la nivelul fix, fie pe baza unei formule de calcul stabilită de fiecare reglementator și să realizeze controale la companii care emit acorduri/avize/avize de amplasament cu privire la modul de implementare a tarifelor aprobate.
Mai mult, Consiliul Concurenței propune modificarea legislației privind autorizarea lucrărilor de construcții, astfel încât să fie introduse sancțiuni pentru situațiile în care nu este facilitat procesul de simplificare a obținerii avizelor și acordurilor de amplasament. Concret, ar fi vizate cazurile în care Comisia pentru Acord Unic (CAU) nu este înființată în orașele reședință de județ sau în care portalul național www.edirect.e-guvernare.ro nu este utilizat.
Totodată, instituția recomandă ca autoritățile publice să aibă obligația de a promova existența CAU. În practică, odată cu eliberarea certificatului de urbanism, solicitanții ar trebui să primească și o informare privind posibilitatea obținerii avizelor necesare prin intermediul comisiei unice.
Nu în ultimul rând, o altă măsură propusă este realizarea unor bănci de date care să includă informații din cadastrul general și din cadastrele de specialitate. Acestea ar urma să fie alimentate prin colectarea planurilor cadastrale cu rețelele tehnico-edilitare de la companiile care le administrează.
Potrivit Consiliului Concurenței, astfel de baze de date ar simplifica procesul de emitere a avizelor și ar contribui la reducerea costurilor suportate de consumatori.
Comentarii articol (0)