Munca, valoarea și vocația. De ce comparația „covrigar vs. profesor” ne otrăvește societatea

În spațiul public recent, a (re)apărut o temă care, deși ambalată sub forma unei curiozități economice, poartă în ea germenii unei înțelegeri profund greșite a muncii. „N-ai carte, ai parte. Un covrigar câștigă aproape cât un profesor” titrează o publicație autohtonă. 

Titluri de acest fel, deși atrag click-uri, lansează o capcană periculoasă - aceea de a măsura valoarea unei profesii exclusiv în termeni de câștig imediat.

Să compari merele cu perele poate fi un exercițiu distractiv, însă devine toxic atunci când discutăm despre fundamentele unei societăți. A pune în antiteză salariul unui angajat din sectorul privat, dintr-o afacere de succes (o simigerie care răspunde unei cereri imediate și constante), cu cel al unui dascăl, este o eroare de logică și de viziune.

Valoarea muncii nu stă (doar) în salariu

Fără îndoială, orice muncă prestată cu onestitate și competență merită o remunerație echitabilă, care să asigure un trai demn. Acest principiu nu este o simplă doleanță sau opinie personală, ci este ancorat în documente fundamentale, de la Declarația Universală a Drepturilor Omului (art. 23), care vorbește despre „dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare, care să-i asigure lui și familiei sale o existență conformă cu demnitatea umană”, până la Constituția României (art. 41) și convențiile Organizației Internaționale a Muncii privind munca decentă.

Totuși, valoarea reală a unei profesii transcende cu mult fluturașul de salariu. Ea este un angrenaj complex în care intră:

1. Impactul social pe termen lung: Un antreprenor sau un angajat dintr-o simigerie oferă un produs care aduce o satisfacție imediată și contribuie la economie. Un profesor, în schimb, clădește viitorul. „Produsul” muncii sale nu este un bun de consum, ci un cetățean educat, un viitor medic, inginer sau, de ce nu, un viitor antreprenor de succes. Beneficiul adus de un dascăl societății este incomensurabil și se reflectă în decenii, nu în profitul lunar.
2. Vocația și împlinirea personală: Cred cu tărie că oamenii nu-și aleg drumul în viață privind exclusiv un ștat de plată. Mulți aleg să devină medici, profesori, artiști sau asistenți sociali ghidați de o chemare interioară, de pasiunea de a vindeca, de a educa, de a crea frumos sau de a ajuta. A reduce această alegere la o simplă tranzacție financiară înseamnă a ignora una dintre cele mai nobile motivații umane.
3. Complexitatea și natura efortului: Munca unui profesor implică un efort intelectual și emoțional uriaș, o responsabilitate enormă pentru formarea unor minți și caractere. Munca într-o simigerie presupune un efort fizic considerabil, rapiditate și o interacțiune constantă cu clienții. Ambele sunt demne de respect, dar sunt fundamental diferite. A le evalua cu aceeași unitate de măsură (salariul brut sau net) este ca și cum am măsura dragostea în kilograme.

Atunci când promovăm ideea că „nu merită să înveți, pentru că X câștigă mai bine fără școală”, nu facem decât să săpăm la temelia societății. Mesajul transmis tinerilor este unul toxic: renunțați la visuri, la pasiune și la vocație în favoarea câștigului imediat. Pe termen lung, o astfel de mentalitate duce la o societate goală de conținut, în care profesiile esențiale (educație, sănătate, cultură) sunt depopulate și devalorizate, lăsându-ne pe toți mai săraci spiritual și intelectual.

Problema reală nu este că un angajat dintr-un sector profitabil câștigă bine – acest lucru este de dorit și arată o economie funcțională. Adevărata problemă este subfinanțarea cronică a unor sectoare strategice pentru națiune, precum educația, sănătatea, cultura și lista poate continua. Discuția corectă nu ar trebui să fie „de ce câștigă covrigarul atât?”, ci „de ce nu este profesorul remunerat la adevărata sa valoare socială?”.

În loc să alimentăm invidii și să creăm false antagonisme, ar trebui să promovăm o cultură a respectului pentru orice formă de muncă și să milităm pentru un sistem în care fiecare profesionist, indiferent de domeniu, este recompensat în mod just. 

Alegerea unei cariere trebuie să fie un echilibru între aptitudini, pasiune și, desigur, pragmatismul unui trai decent.

Trebuie să încurajăm tinerii să-și urmeze chemarea, să devină cei mai buni în domeniul pe care și-l aleg, fie că este vorba de a coace pâine, de a scrie cod, de a preda matematică sau de a construi poduri. 

O societate sănătoasă este aceea în care fiecare om își găsește locul și este valorizat pentru contribuția sa unică. Restul sunt doar zgomot de fond și comparații dăunătoare.